Adidas scoate la vânzare o nouă serie de pantofi Yeezy

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 27-02-2024

în: News & Features

Adidas

Adidas demarează o nouă rundă de vânzări de produse Yeezy, în contextul în care compania de articole sportive din Germania încearcă să își sporească veniturile prin recuperarea restanțelor acumulate în urma parteneriatului reziliat cu artistul Ye.

Potrivit unui comunicat de presă, în următoarele săptămâni, Adidas va pune la dispoziție în întreaga lume, în mai multe etape, o serie de produse lansate inițial în 2022. Ofertele vor include unele dintre cele mai apreciate modele Yeezy, inclusiv sneakerul 350 V2 în nuanța gri oțel.

Spre deosebire de vânzarea de succes a modelelor Yeezy care a avut loc la sfârșitul verii trecute, de data aceasta Adidas va oferi produsele doar prin intermediul platformelor sale digitale, renunțând la unii parteneri de retail.

Adidas a pus capăt colaborării cu Ye, rapperul și designerul cunoscut anterior sub numele de Kanye West, în octombrie 2022, după o serie de remarci antisemite și nesăbuite. Compania a stârnit numeroase critici la momentul respectiv pentru că a părut că a durat prea mult timp până când a pus capăt parteneriatului.