
Cumpărătorii de locuințe de lux par să aibă un avantaj în regiunile Midwest și Mountain, care nu demult cuprindeau unele dintre cele mai dinamice piețe imobiliare din SUA.
În Park City, Utah, cumpărătorii plătesc, în medie, aproximativ 95% din prețul cerut, în timp ce anunțurile rămân pe piață pentru o medie de 45 de zile, conform Summit Sotheby’s International Realty. În Telluride, Colorado, inventarul caselor de lux de vânzare nu s-a schimbat în ultimul an.
Cu noi dezvoltări de apartamente care se adresează celor pasionați de vacanță, dezvoltările stațiunilor de schi nu fac compromisuri. Departe de Munții Stâncoși, cumpărătorii din Minnesota doresc accesibilitate și comoditate în Minneapolis, potrivit mansionglobal.com, care a trecut în revistă unele dintre cele mai așteptate dezvoltări imobiliare din aceste zone.
Four Seasons Hotel and Private Residences, Telluride, Colorado
Fiind cea mai mare dezvoltare din regiune, Four Seasons introduce un nou nivel de lux în oraș. Brandul deține deja un hotel în Denver și o clădire rezidențială în Vail.
„Am avut investitori din întreaga lume care așteptau cu nerăbdare lansarea Four Seasons Hotel and Private Residences în Mountain Village”, a declarat Bill Fandel, broker fondator al Compass Telluride, care co-listează proiectul alături de Brian O’Neill de la Telluride Properties. „Acest proiect a diversificat semnificativ domeniul de interes dincolo de ceea ce ar fi fost de obicei asociat cu un proiect Telluride.”
Contractele de pre-vânzare au ajuns la 22 de milioane de dolari pentru o singură unitate. Cu acces direct la pârtii, dezvoltatorii clădirii au promis îmbunătățiri ale infrastructurii, modernizări ale utilităților și același nivel ridicat de facilități pe care Four Seasons și-a construit brandul, inclusiv sisteme inteligente de oxigen pentru a ușura aclimatizarea rezidenților la altitudine.
Compass Telluride și Telluride Properties au lansat vânzările în luna iunie, iar finalizarea proiectului este prevăzută pentru 2027.
În complex vor fi dezvoltate 27 de apartamente și 42 de reședințe hoteliere, cu prețuri între 4 și 40 de milioane de dolari. Arhitectul Four Seasons Hotel and Private Residences este Olson Kundig, în timp ce de dezvoltare se ocupă Merrimac Ventures and Fort Partners.
Cormont at Deer Valley, Park City, Utah
În Utah, dezvoltatorii mizează pe Park City, o altă destinație populară de schi. În următorii trei ani, pe lângă o creștere de 150% a numărului de pârtii de schi și hoteluri, zona cunoscută sub numele de Deer Valley va găzdui o nouă dezvoltare numită Cormont.
Experiența rezidențială hotelieră este conceptul-cheie, cu servicii de concierge și transport, restaurante și posibilități de shopping și divertisment incluse în facilități. Rezidenții se vor putea relaxa în mai multe spații, de la lounge-ul de schi din piațeta centrală, până la lounge-ul exclusivist de pe acoperiș. Este planificat și un lounge pentru familie. În plus, un valet de schi se va ocupa de echipamentele rezidenților care merg sau vin de pe pârtii.
Deși zona este renumită pentru schi, dezvoltatorul nu a uitat de celelalte trei anotimpuri ale anului. Traseele de drumeții și ciclism, împreună cu pescuitul și navigația sunt, de asemenea, disponibile când permite vremea.
Summit Sotheby’s International Realty a lansat vânzările în luna octombrie, iar livrarea proiectului este prevăzută pentru sfârșitul anului 2027.
Cormont va include 350 de unități, cu prețuri cuprinse între 1,7 și 7,5 milioane de dolari. Dezvoltatorul proiectului este Reef Capital Partners, cu un concept arhitectural asigurat de FFKR Architects și Gomez Vazquez International (GVI).
The Fletcher, Minneapolis, Minnesota
Streetfront Development va introduce o clădire boutique în cartierul de lux Linden Hills. Dezvoltarea de 21 de milioane de dolari promite finisaje de înaltă calitate, facilități premium în cadrul proiectului și terase private mari.
Linden Hills se întinde între Lacul Harriet și cel mai mare lac din Minneapolis, Bde Maka Ska. The Fletcher va fi situat aproape de Lacul Harriet, cu acces ușor la facilitățile de pe malul apei, incluzând terenuri de tenis, un loc de joacă și locuri de picnic. De asemenea, proiectul va avea acces rapid la restaurantele și magazinele situate de-a lungul Upton Avenue South, inclusiv restaurantul argentinian de lux Martina și îndrăgita gelaterie din cartier, Sebastian Joe’s.
The Realty House a lansat vânzările în iulie, iar livrarea complexului este așteptată la mijlocul anului 2026.
Vor fi 15 unități rezidențiale, cu prețuri care pornesc de la 1,2 milioane de dolari. Dezvoltatorul clădirii este Streetfront Development & Good Neighbor Homes, în timp ce arhitectura este semnată de Locus Architecture.
Stratos, Snowmass, Colorado
Sinonimă cu luxul, zona de schi Aspen Snowmass își așteaptă ultima dintre clădirile rezidențiale din dezvoltarea de 1 miliard de dolari cunoscută sub numele de Snowmass Base Village. Cu gondolele Skittles și Elk Camp la o scurtă distanță de mers pe jos, una dintre cele mai faimoase zone de schi din lume este accesibilă rapid
Slifer Smith & Frampton intenționează să lanseze vânzările în luna decembrie. Clădirea de vest ar urma să fie finalizată în iarna anului 2026, iar clădirea de est este anunțată pentru primăvara lui 2027.
Vor exista 89 de unități rezidențiale, cu prețuri care pornesc de la 3 milioane de dolari. Dezvoltatorul proiectului este East West Partners, iar arhitectul Stratos este Davis Partnership.