Gabrielle Chanel, cunoscută în special sub apelativul Coco, este apreciată pentru modul în care a modelat vestimentația secolului XX, iar estetica sa emblematică rămâne de actualitate chiar și în ziua de azi, dovedind cât de puternică a fost influența ei asupra lumii modei.
Gabrielle înainte de Coco
Gabrielle Chanel s-a născut în 1883 într-un adăpost pentru oamenii fără case din orașul Saumur, Pays de la Loire. La naștere, numele său de familie a fost accidental notat în acte drept „Chasnel”, iar acesta a rămas numele ei oficial pentru tot restul vieții, din cauza procesului birocratic dificil de a schimba certificatele de naștere în Franța. Când Gabrielle avea 11 ani, mama sa a murit, iar tatăl ei, simțindu-se nepregătit să susțină singur o familie, le-a trimis pe ea și pe cele patru surori ale sale la un orfelinat unde copiii erau îngrijiți de călugărițe.
Gabrielle a locuit la orfelinatul mănăstirii Aubazine până la vârsta de 18 ani, iar acolo a avut primul său contact cu moda, mai exact cu croitoria, învățând de la călugărite cum să coasă. Odată ce a devenit majoră, nu a mai putut locui la Aubazine, așa că s-a mutat la internatul unei școli catolice de fete din orașul Moulins. În Moulins, Gabrielle a început să lucreze pe un post de croitoreasă, însă pentru a-și suplimenta veniturile, pe timp de noapte era entertainer la un cabaret numit „La Rotonde”. Acolo și-a căpătat porecla „Coco”, pentru faptul că interpreta adesea melodia „Qui qu’a vu Coco”.
În 1906, Garbielle s-a mutat temporar în Vichy, un oraș-stațiune în care a sperat să își găsească succesul ca interpretă pe scenă, dar în care a ajuns de fapt să lucreze ca „donneuse d’eau”, servind apă termală oaspeților unui spa. La sfârșitul sezonului de vară s-a întors în Moulins, unde a continuat să încerce să răzbească pe scena muzicii live. Cu toate că vocea ei nu era una impresionantă, prezența sa și șarmul înnăscut o făceau să atragă seară de seară atenția bărbaților. Unul dintre aceștia a fost Étienne Balsan, un tânăr ex-ofițer de cavalerie și moștenitor al unui imperiu al textilelor. La vârsta de 23 de ani, Gabrielle a devenit amanta lui Balsan și și-a petrecut următorii trei ani la Château Royallieu, castelul acestuia din regiunea Compiègne. Acolo, Gabrielle s-a bucurat de privilegiile unei vieți înstărite, de care până atunci nu avusese parte. Étienne era fan al jocului de polo călare, sport pe care l-a învățat și ea în scurt timp, și ale cărui uniforme au ajuns în viitor să îi fie surse de inspirație pentru colecțiile de haine și accesorii. Tot în acea perioadă, Gabrielle a început să își adapteze propria garderobă, împrumutând elemente din vestimentația masculină, inspirată de look-ul iubitului său.
În 1908, Gabrielle și-a reorientat afecțiunea către unul dintre prietenii lui Balsan, anume Arthur ‘Boy’ Capel. Cu toate că ea și-ar fi dorit o uniune oficială, cei doi au rămas mereu la stadiul de concubini, deși relația lor a durat nouă ani. Capel era de asemenea un domn din înalta societate, iar la scurt timp după ce au devenit iubiți, a instalat-o pe Gabrielle într-un apartament în Paris. Pentru a-și ocupa timpul, aceasta se apucase de confecționat pălării, iar în 1909, creațiile sale au captat atenția publicului, precum și a presei de specialitate, astfel că au început să fie menționate în diverse reviste de modă. Gabrielle și-a obținut licența de pălărier, iar în 1910, cu încurajarea lui Capel și cu sprijin financiar din partea lui, și-a deschis primul magazin de pălării pe Rue Cambon (strada pe care este și astăzi sediul Chanel). Magazinul se numea „Chanel Modes” și a devenit rapid un loc unde doamnele cu gust ale vremii veneau să își cumpere pălării. Gabrielle Dorziat, o actriță de succes la acel moment, a purtat pălării realizate de Chanel în piesa „Bel Ami”, jucată la teatru în 1912, lucru ce a popularizat și mai mult creațiile lui Coco în înalta societate.
Începuturile în modă
În 1913, Gabrielle a deschis primul său magazin de haine în Deauville, un oraș în care petrecea mult timp în vacanțe alături de Arthur Capel. Vestimentația oferită publicului de către Chanel era extrem de diferită de standardele vremii. Aceasta propunea piese loungewear sau potrivite pentru diverse activități sportive, realizate din jerseu sau tricot, materiale care la acea vreme erau folosite aproape exclusiv pentru realizarea lenjeriei masculine. De asemenea, femeile nu obișnuiau la vremea respectivă să se afișeze în public în haine sport, moda momentului impunând o vestimentație restrictivă, bazată pe corsete, crinoline și straturi suprapuse de materiale. Prin comparație, hainele propuse de Chanel erau relaxate, necomplicate, și inspirate de garderoba masculină, respingând astfel normele și atrăgând atenția publicului care era pregătit pentru un nou look. Dragostea lui Gabrielle pentru jerseu provenea de la începuturile sale în croitorie, când obișnuia să cumpere acest tip de material datorită costului său redus. Creatorii de modă ai vremii se fereau de jerseu din cauza dificultății pe care acesta îl impunea când trebuia să fie drapat, însă Chanel l-a folosit pentru designuri relaxate, care se bazau mai degrabă pe croieli drepte, lejere. Jachetele stil cardigan purtate cu un pulover pe dedesubt și cu fuste plisate accentuate de câte o curea prinsă sub talie și asortate cu pantofi cu toc mic, au devenit uniforma doamnelor elegante ale vremii, un look purtat adesea de Gabrielle însăși.
De asemenea, inspirată de vacanțele sale petrecute pe barcă, Chanel a introdus „la blouse marinière”, un stil de bluză al cărei aspect era influențat de uniformele marinărești. Gabrielle a introdus de asemenea în moda mainstream alte piese asociate până atunci numai cu uniformele marinărești: pantalonii evazați, espadrilele și puloverele cu guler rotund pentru femei.
Mânată de succesul pe care l-a cunoscut în Deauville, Chanel a deschis un al doilea magazin, de data aceasta în Biarritz, în 1915. Localizat pe Côte Basque, orașul a fost intenționat ales datorită proximității față de clienții spanioli înstăriți, fiind de asemenea cunoscut drept un loc populat de nobilimea exilată din țările natale din cauza războiului. De altfel, chiar și amplasamentul boutique-ului a fost atent ales astfel încât să fie cât mai în vizorul celor cu bani – în locul unui magazin clasic, acesta se afla într-o vilă localizată vis-à-vis de cazinoul celebru al orașului. Afacerea s-a dovedit atât de lucrativă încât în numai un an, Gabrielle a putut să îi înapoieze lui Capel banii pe care acesta îi investise inițial în primul său magazin. În 1918, cu banii proprii, a cumpărat clădirea de la numărul 31 pe Rue Cambon, lângă fostul său magazin de pălării, care fusese localizat la numărul 21. Până în 1927, Chanel avea să dețină cinci proprietăți pe acea stradă, de la numărul 23 la 31. Creațiile sale căpătau din ce în ce mai multă notorietate, inclusiv la nivel internațional. În 1916, ediția americană a revistei Vogue se referea la hainele sale drept „apogeul eleganței”, iar atelierele Chanel numărau deja un total de 300 de croitorese.
Rue Cambon și Chanel N°5
În 1919, Coco Chanel a devenit oficial couturière (recunoscută de Fédération de la Haute Coutureet de la Mode, instituția care guvernează industria modei franceze) și și-a deschis un salon de modă haute couture pe Rue Cambon, în Paris. În 1921, a inaugurat un magazin care funcționa pe principiul (încă nou, pe atunci) de prêt-à-porter – dacă până la acea vreme, creațiile Chanel erau realizate pe comandă, noul magazin vindea colecții de haine, pălării și alte accesorii, gata realizate. Ulterior, a fost adăugată o linie de bijuterii și una de parfumuri.
În 1920, Chanel l-a cunoscut pe compozitorul rus Igor Stravinsky prin intermediul lui Sergei Diaghilev, impresarul Ballets Russes. O scurtă relație amoroasă s-a legat între Gabrielle și Igor, însă deși aceasta s-a stins rapid, Chanel a ajuns să colaboreze cu baletul rus, creând costume pentru dansatoare din 1923 și până în 1937.
În 1921, Coco Chanel lansează primul său parfum, Chanel N°5, o esență care rămâne și azi emblematică pentru brandul său. Se spune că forma flaconului ar fi fost inspirată de obiecte deținute de iubitul său, Arthur Capel – se crede că Chanel ar fi fost inspirată fie de sticlele de parfum pe care acesta le purta mereu în geanta sa de toaletă, fie de decantoarele de whiskey pe care acesta le folosea adesea. Noua esență a fost un hit pentru că se deosebea de cele populare la vremea respectivă – la acel moment, doamnele din înalta societate preferau parfumuri florale, în timp ce aromele mai grele, precum moscul, erau asociate cu imaginea curtezanelor. Chanel a îmbinat cele două extreme și a creat un parfum provocator pentru standardele vremii. Denumirea a venit de la faptul că, atunci când i-au fost prezentate prototipurile pentru parfum, aceasta l-a ales pe cel cu numărul cinci, motivând de asemenea că va fi de bun augur să păstreze cifra în denumire, având în vedere că lansarea parfumului urma să aibă loc pe data pe cinci a celei de-a cincea lună a anului.
În 1922, prin Théophile Bader, cofondator al celebrului magazin Galerie Lafayette, Coco îl întâlnește pe Pierre Wertheimer, coproprietar (împreună cu fratele său, Paul), al firmei de cosmetice Bourjois. Cei trei creează împreună corporația Parfums Chanel, iar frații Wertheimer finanțează întregul proiect, Gabrielle agreând la schimb să le ofere 70% din profiturile vânzărilor de Chanel N°5, iar lui Théophile Bader, 20%. Ulterior, creatoarea a luptat timp de douăzeci de ani pentru a relua controlul în cadrul Parfums Chanel.
Compleul din tweed, little black dress și bijuteriile lui Coco
În 1923, Coco Chanel introduce pentru prima dată compleul din tweed, un look care azi este o semnătură a casei. Îndepărtându-se de tendințele momentului, aceasta a ales să nu ranforseze materialul sau să adauge pernuțe sub umeri, preferând în schimb să abordeze ideea de costum într-un mod mai relaxat. Gulerele compleurilor erau croite astfel încât să fie mai joase decât cele standard ale vremii și, de asemenea, au fost introduse buzunarele, care până atunci se găseau îndeosebi pe costumele bărbătești. Chanel își instruia modelele să se așeze, să urce trepte, ori să se prefacă că se urcă la bordul unei mașini joase, asigurându-se că hainele sunt cât mai comode pentru orice fel de activitate de zi cu zi.
Tot în 1923, numele lui Chanel devine notoriu printre elitele Angliei. Vera Bate Lombardi, (fiica ilegitimă a Marchizei de Cambridge) o introduce pe Gabrielle în cadrul burgheziei franceze, iar aceasta ajunge să se învârtă în grupuri care includeau nume precum Winston Churchill sau Edward, Prințul de Wales. Astfel, Chanel ajunge să îl cunoască pe Richard Arthur Grosvenor, Duce de Windsor, cu care a avut o relație care a durat zece ani. În 1927, acesta îi face cadou un teren pe Riviera Franceză, unde Chanel construiește „La Pausa”, o casă de vacanță localizată pe coastă, cu o vedere panoramică asupra rivierei, și cu o grădină cu elemente inspirate de grădinile mănăstirii Aubazine, în care a copilărit creatoarea. În prezent, „La Pausa” este deschisă publicului pentru a putea fi explorată ca spațiu de relaxare, meditație și artă.
În 1926, ediția americană a revistei Vogue publică o fotografie cu o rochie scurtă, simplă, neagră, creată de Coco Chanel. Vogue numește look-ul „la garçonne” (fata băiețoasă), un apelativ care i-a fost de altfel ulterior atribuit stilului personal al lui Gabrielle. Datorită versatilității ei, Vogue numește rochia „Fordul lui Chanel”, referențiind mașinile Ford, cunoscute pentru fiabilitatea și practicalitatea lor. La momentul respectiv, negrul era rezervat aproape exclusiv doliului, fiind purtat rareori pur și simplu, însă odată cu apariția rochiei negre Chanel în paginile Vogue, așa-numita „little black dress” a explodat în popularitate, creatoarea reușind să dea naștere unui nou trend. Rochia neagră era produsă într-o multitudine de variații, din lână sau chenille pentru zi, și din satin, mătase ori catifea pentru seară.
Tot pe parcursul anilor ’20, Chanel a introdus o altă inovație – bijuteriile realizate dintr-un mix de materiale prețioase și neprețioase. Dacă până la acel moment, bijuteriile se încadrau în două categorii distincte – cele prețioase, purtate de persoanele înstărite, și cele din metale neprețioase, cu pietre din sticlă sau cu perle false, purtate de mase – Coco Chanel a fost cea care a adus în mainstream melanjul dintre cele două. Creatoarea era de părere că „este dezgustător să porți la gât milioane doar pentru că se întâmplă să fii bogat”. De altfel, ea însăși purta aproape exclusiv ceea ce numea „bijuterii false”, numind gestul său unul provocator. Gabrielle avea o afinitate deosebită pentru perlele sintetice, pe care le purta în șiraguri suprapuse, un look care îi reprezintă imaginea chiar și azi.
Hollywood-ul și exilul
În 1931, Samuel Goldwyn, producătorul primului film major ajuns pe marile ecrane în Statele Unite, i-a propus lui Chanel ca, pentru suma de un milion de dolari (aproximativ 75 de milioane în ziua de azi), să vină la Hollywood de două ori pe an și să creeze costume pentru starurile de cinema pe care acesta le avea în portofoliu. Chanel a acceptat și a creat costumele pentru Gloria Swanson în filmul „Tonight or Never” (1931) și pentru Ina Claire în „The Greeks Had a Word for Them” (1932). Ulterior, Greta Garbo și Marlene Dietrich i-au devenit cliente private, iar întreg Hollywood-ul râvnea după ținute semnate de Chanel.
În anul 1933, Chanel a introdus pentru prima dată floarea de camelie într-o colecție, mai exact, ca element decorativ pe un costum negru cu tiv alb. Camelia a ajuns ulterior să fie un element reprezentativ pentru brandul Chanel. Dragostea creatoarei pentru această floare se spune că ar veni din faptul că fostul său iubit și cea mai mare dragoste a sa, Arthur Capel, i-ar fi dăruit buchete de camelii. De asemenea, floarea de camelie era asociată cu imaginea curtezanelor, iar Chanel își dorea să dărâme acest stereotip și să sfideze regulile înaltei societăți, rescriindu-le.
Odată cu cel de-a doilea Război Mondial, afacerea lui Chanel a luat o pauză. În 1939, aceasta și-a închis salonul de haute couture de pe Rue Cambon, unde avea și domiciliul, motivând că nu este timpul potrivit pentru lansări de modă. Gestul său, în aparență patriot, a fost inițial bine primit de public, însă la scurt timp, Gabrielle s-a mutat din apartamentul său de pe Rue Cambon într-un apartament din cadrul hotelului Ritz și a început o relație cu cu Hans Günther von Dincklage, ofițer al armatei germane și spion. Acuzațiile de spionaj s-au răsfrânt și asupra ei, fiind blamată de francezi pentru trădare de stat. Pentru a scăpa de o posibilă pedeapsă, Gabrielle s-a autoexilat în Elveția, unde a locuit începând cu 1945 timp de aproape zece ani. Nu a fost găsită oficial vinovată de spionaj, așa că în 1954, s-a întors în Paris, făcându-și revenirea pe scena modei la vârsta de 71 de ani.
Revenirea lui Coco Chanel
Reîntoarsă la Paris, Coco Chanel a prezentat o colecție în care a reintrodus compleul din tweed. Look-ul a fost instant adoptat de staruri precum Grace Kelly sau Romy Schneider. De asemenea, în mod notabil, Jackie Kennedy purta un costum creat de Chanel când soțul său, președintele JFK, a fost asasinat în 1963, o dovadă a faptului că taioarele Chanel erau populare chiar și o decadă mai târziu.
În februarie 1955, Coco Chanel a lansat unul dintre cele mai emblematice produse sub semnătura sa: geanta 2.55. Denumită după luna și anul în care a fost introdusă, geanta reproducea o alta, lansată de Chanel în 1929 (de altfel, prima poșetă pe care a lansat-o vreodată), însă spre deosebire de primul model, versiunea nouă venea cu un lanț de umăr (în anii ’20, era neobișnuit ca doamnele să poarte poșete altcumva decât în mână, așa că modelul inițial funcționa ca o geantă-plic). Pe lângă practicalitate, geanta 2.55 a devenit iconică datorită referințelor cu tentă personală pe care Gabrielle le-a încorporat în designul ei. Modelul matlasat al genții este inspirat de pasiunea creatoarei pentru echitație (la vremea respectivă, pielea matlasată era folosită cu precădere la jachetele pentru călărie). Nuanța de roșu burgund care a fost folosită pentru căptușeala primelor versiuni ale genții a fost inspirată de culoarea uniformelor de la mănăstirea Aubazine, pe care creatoarea le purta în copilărie. Închizătoarea genții a fost numită „mademoiselle lock”, referențiind faptul că aceasta nu s-a căsătorit vreodată. Tot o referire la viața sa amoroasă este buzunarul semi-ascuns din interior (poziționat pe interiorul clapetei care acoperă geanta și camuflat cu un fermoar discret), despre care se spune că ar fi fost locul în care creatoarea păstra scrisori de dragoste în prima geantă pe care a creat-o pentru sine însăși.
Coco Chanel a murit la vârsta de 87 de ani, în 1971, în apartamentul său de la hotelul Ritz. Influența sa asupra modei este încă extrem de vizibilă, creațiile ei rescriind istoria vestimentației și a accesoriilor prin curajul de a sfida normele vremii, iar piese precum little black dress, geanta 2.55 sau taioarele din tweed sunt la fel de relevante și de actuale astăzi ca în momentul în care au fost lansate.
