Top 5 modele de inele de logodnă pentru 2020

Scris de Ruxandra Tudor
Publicat la data de: 11-12-2019

în: Jewels

Dacă modelul clasic de inel de logodnă este cel cu diamant tăiat rotund sau oval, bijutierii declină anul 2020 ca fiind momentul perfect pentru ca îndrăgostiții să își declare intențiile serioase cu un inel cu diamant cu tăietură nonconformistă.

Când se ia o decizie atât de importantă precum o cerere în căsătorie, ne dorim ca momentul să poarte amprenta unui inel de logodnă unic și special, al cărui design să fie spectaculos indiferent de casa de bijuterii care îl semnează. Pentru creatori, este o provocare importantă la nivelul căreia doresc să se ridice prin elemente inovative. Inelul de logodnă este o bijuterie atemporală, pe care (cu puțin noroc și multă înțelepciune) aleasa inimii o va purta o viață întreagă. Iată care sunt tendințele 2020 pe tronsonul atât de romantic al inelelor de logodnă.

Diamant cu tăietură unică

Dacă privim mai departe de formele tradiționale în care se taie diamantele, se deschide o lume întreagă de posibilități gata să cucerească viitoarele mirese. Tăietura “trilliant” este una dintre metodele de prezentare a diamantelor pe care le găsim în inelele cu diamante multiple, ca formă preferată pentru pietrele mai mici. Aspectul său este spectaculos în special în momentul în care tăietura “trilliant” devine piesa centrală a diamantului, într-o abordare proaspătă, inedită și foarte specială, așa cum se vede în superbul modelul din platină Tasaki Valle.

Diamante cu culori neobișnuite

În ultimul deceniu, industria bijuteriilor a fost martora unei explozii de culoare, designerii experimentând cu pietre în nuanțe numeroase, iar pietrele prețioase mai puțin cunoscute, precum turmalinele Paraiba, au devenit nu doar populare ci și extrem de apreciate și iubite. Variantele clasice de pietre prețioase colorate, cum sunt rubinele roșii sau safirele albastre rămân cele mai accesate opțiuni pentru un inel de logodnă, însă tot mai mulți îndrăgostiți caută un inel cu adevărat original, care să exploreze întregul spectru de posibilități și să vâneze nuanțe mai neobișnuite, precum acest fascinant ton de cer limpede al inelului Hirsh London.

Diamantele „sare și piper”

Diamantele „sare și piper” sunt niște mici opere de artă ale naturii, care sărbătoresc grandoarea frumuseții ascunse în imperfecțiune. Imperfecțiunea nu este șablon, este unică, fascinantă, reală și presupune acceptare fără rezerve. Un tribut adus imperfecțiunii prețioase este folosirea diamantelor de un cenușiu înscris în ADN-ul acestor pietre tulburătoare. Frumoase, atipice și seducătoare, aceste miracole ale naturii devin tot mai populare și mai căutate. Fiecare piatră este unică și are un farmec specific, irepetabil, ceea ce o transformă în acel obiect unic demn să devină simbolul unei iubiri la fel de aparte.

Diamante cu tăietură „step” sau „emerald”

Această tăietură este una mai degrabă clasică decât inovatoare, așa că poată să pară forțat să o includem în topul inovațiilor în materie de bijuterie. Și totuși, tăietura clasică a intrat o vreme în uitare, pentru a-și face revenirea, timid, anul acesta și pentru a promite o reintrare spectaculoasă în trendurile anului 2020. Un diamant cu tăietură step sau emerald se va așeza mai bine pe forma degetului și va fi mai practic de purtat, având un relief mai puțin pregnant. Și dacă ne gândim că inelul de logodnă este menit să stea mereu pe degetul alesei, acest argument stă în picioare, susținut și de aspectul de o eleganță clasică, rafinată.

Diamante cu aură

Este fascinant să ne gândim la ambiția bijutierilor de a sublima strălucirea unui diamant cu o extra aură de strălucire creată printr-un efect fascinant, ca de hologramă, prin încadrarea pietrei principale cu un alt șir de diamante. Și totuși, este tendința cea mai puternică ce pare să marcheze tendințele anului 2020. Mai multă dragoste celebrată, am putea da verdictul și sună foarte optimist. Efectul este ușor SF și aduce o vibrație proaspătă designului clasic de inel de logodnă, după cum se vede în magnifica piesă Space Odyssey, semnată Jessica McCormack.