Unul dintre cele mai așteptate debuturi ale anului în industria modei a fost cel al designerului Matthieu Blazy în calitate de director de creație pentru Chanel. Blazy și-a clădit un nume sonor pe parcursul ultimilor patru ani în care a lucrat alături de brandul Bottega Veneta. Prima sa colecție pentru Chanel a fost prezentată în octombrie în cadrul Paris Fashion Week și a fost întâmpinată cu un val de reacții pozitive. Publicul, dar și insiderii din industria modei, au simțit că Blazy a reușit să dea un refresh mult așteptat brandului, îmbinând elemente din arhiva emblematică a casei cu un touch propriu.

Acum, Chanel prezintă cea de-a două colecție sub direcția creativă a lui Matthieu Blazy. Prezentarea s-a desfășurat la New York, într-o stație de metrou scoasă din funcțiune, iar colecția, dedicată sezonului Pre-Fall 2026, a fost inspirată în principal de orașele Paris și New York și de cultura bogată a acestora.
Blazy a menționat-o ca sursă de inspirație pe însăși fondatoarea casei – Gabrielle ‘Coco’ Chanel – care a avut o legătură personală strânsă cu America, lucrând drept costumieră pentru diverse producții de la Hollywood și având numeroase cliente de origine americană care își doreau să întruchipeze aerul haute couture parizian.

„Când Gabrielle a mers la New York, a observat cum se îmbrăcau femeile în viața de zi cu zi, cele care nu erau din pătura socială de sus, dar care adoptaseră stilul Chanel – nu era Chanel per se, însă arăta ca și când era. Astfel, s-a întors în Paris cu o energie nouă și cu noi idei de design”, a spus Blazy înaintea show-ului Chanel, fiind întrebat despre ce a stat la baza procesului său creativ pentru această colecție.
Colecția Chanel Pre-Fall 2026 a fost deschisă de o suită de modele în ținute de zi, viziunea lui Matthieu Blazy pentru „the working woman”, femeia modernă rezidentă a Parisului, New York-ului, sau a oricărui oraș mare. Femeia Chanel contemporană se deplasează cu metroul pentru practicalitate, însă nu sacrifică vreodată stilul – poartă deux-pièces-uri din tweed, compleuri cu animal print (notabil unul cu imprimeu de zebră asortat cu dungi alb-negru), un look din lână all black cu talia accentuată de o eșarfă roșie prinsă la brâu, un trench coat cu un overlay din plastic cu ținte aplicate, sau un compleu din piele neagră sub care se întrevede un imprimeu de leopard.

Blazy a omagiat New York-ul cu câteva look-uri special dedicate orașului și iconografiei lui – un costum de inspirație masculină cu sacou în carouri, pe sub care apare discret un pulover în culorile-semnătură ale costumației lui Superman, o rochie ce duce cu gândul la pânzele de păianjen ale lui Spiderman, dar și o fustă care imită skyline-ul iconic al orașului, cu paneluri suprapuse care reproduc imaginea zgârie-norilor. Arhetipurile New York-ului au fost vizibile și în ținute mai simple, precum cele de workwear sau cele casual, care au inclus hanorace, jeanși sau jachete cu cordon în talie.

Colecția aceasta face parte din seria Métiers d’Art, prezentată anual cu scopul de a pune în evidență măiestria artizanală a casei Chanel, dar și a tuturor colaboratorilor, precum atelierele de la care se aprovizionează cu mătăsuri fine, pene, flori, pălării, broderii, danteluri și multe altele. Această măiestrie a fost celebrată de Blazy prin ținute care au scos la înaintare nivelul de detaliu comparabil cu cel al unei colecții haute couture, de la fuste ample cu detalii din penaj și până la rochii brodate din cap până în picioare cu mărgele.
