Gucci primește oficial titulatura de cel mai HOT brand

Scris de Ruxandra Tudor
Publicat la data de: 09-08-2019

în: Fashion

Trebuie să admitem că nu este o surpriză pentru editorii Luxury. Ne așteptam ca Gucci să fie încununat ca brandul cel mai HOT al anului 2019. De ce nu ar fi? Dintre toate brandurile cu tradiție, este cel care a reușit să ajungă pe wish-list-ul pasionaților de fashion de toate vârstele, chiar dacă generația milenialilor părea atât de dificil de abordat. Gucci a devenit un reper de stil făcând legătura între generații prin colaborarea cu designeri care înțeleg tendințele și reușesc să le încorporeze în creațiile lor fără să piardă în procesul creativ valorile brandului.

Gucci se luptă pentru această titulatură cu Off-White, iar realitatea este că tot ce atinge Virgil Abloh se transformă în item-uri street style must-have. Însă Alessandro Michele păstrează proporția și transformă duelul într-o “bătălie” echitabilă, detronând pentru moment Off-White pe platforma de fashion Lyst. Vânzările brandului italian au crescut în a doua parte anului cu 20%, ajungând pe locul I în preferințele cumpărătorilor. Gucci a lansat colecția Cruise și a marcat momentul punând la dispoziția clienților săi o nouă tehnologie care le permite să probeze, virtual, sneakers iar prestația lui Alessandro Michele la Met Gala arată că brandul Gucci este o prezență care definește mai mult decât tendințele fashion. Și poate că acesta este secretul la ora actuală. Brandurile de fashion devin parte din viața noastră, pun pe piață valori de lifestyle care se integrează în felul în care trăim, gîndim și simțim. Iar ca să aibă succes, creatorii trebuie să înțeleagă piața într-un mod complex și să se alinieze cu lumea în continuă schimbare. Căutarea identității noastre vizuale face parte din descoperirea identității individuale, proces care depășește așteptările strict vizuale și integrează ideea de fashion în ADN-ul fiecărui om care alege să poarte o piesă. Ne îmbrăcăm ca să ne exprimăm, un fenomen global fascinant de urmărit. 


Iată primele zece locuri din Topul Lyst.

  1. Gucci
  2. Off-White
  3. Balenciaga
  4. Valentino
  5. Prada
  6. Versace
  7. Fendi
  8. Stone Island
  9. Nike
  10. Saint Laurent