Matthieu Blazy este numit director de creație la Chanel

Scris de Cătălina Teodorescu
Publicat la data de: 13-12-2024

în: Fashion

Matthieu Blazy

După luni de zile în care s-a speculat intens legat de cine va ajunge la cârma creativă a casei de modă Chanel, seara trecută a fost anunțat că designerul Matthieu Blazy va prelua rolul de director de creație. Blazy este cunoscut în special pentru colaborarea sa cu Bottega Veneta, al cărui director de creație a fost între anii 2020 și 2024. Pe durata acestor ani, Blazy este creditat cu faptul că a readus labelul Bottega Veneta în atenția publicului, transformându-l într-unul dintre cele mai râvnite și cool branduri ale momentului.

Chanel a avut parte până acum de numai trei directori de creație în istoria sa, care datează din 1910 – aceștia sunt: Gabrielle (Coco) Chanel, fondatoarea casei, urmată de Karl Lagerfeld și Virginie Viard. Considerată mâna dreaptă a lui Lagerfeld, Virginie Viard a preluat rolul după moartea acestuia în 2019, iar după anunțul plecării ei, în luna iunie a acestui an, industria modei a lansat fel și fel de teorii legat de cine îi va urma. Unul dintre posibilii succesori se specula că ar putea fi John Galliano, care tocmai și-a părăsit rolul din cadrul casei de modă Maison Margiela. Hedi Slimane și Simon Porte Jacquemus s-au numărat de asemenea printre numele mari din modă despre care se specula că ar putea ajunge la Chanel.

Numirea lui Blazy ca director de creație a fost întâmpinată cu un val de reacții pozitive din partea publicului, dar și a industriei modei. Blazy a mai lucrat alături de Raf Simons și Maison Margiela – alături de Margiela, și-a exersat skill-urile în aria couture, fiind implicat în designul colecției de haute couture a brandului. Blazy a fost de asemenea director de creație la Céline, iar apoi s-a reunit cu mentorul său, Raf Simons, lucrând la Calvin Klein ca vicepreședinte al liniilor de womenswear și menswear. Au urmat apoi anii la Bottega Veneta, întâi ca design director, iar apoi ca director de creație. Sub direcția lui Blazy, Bottega a devenit nu numai unul dintre cel mai cool branduri ale momentului, ci și-a și crescut vânzările – în primele nouă luni ale anului 2024, profitul a crescut cu 4%, la 1.23 miliarde de dolari, ajungând în topul celor mai profitabile case de modă din cadrul companiei-mamă, Kering. Odată cu numirea lui Blazy la Chanel, Bottega Veneta a numit un nou director de creație, anume pe Louise Trotter.