Versatil, creativ, cu siguranță plin de umor, dar și cu o personalitate complexă, Vlad Drăgulin ne-a cucerit cu zâmbetul și cu carisma sa și ne-a uimit deseori cu talentul său actoricesc excepțional. Cunoscut din rolurile de pe micile ecrane, precum Malone din serialul „Băieți de oraș” sau de la emisiunea „În puii mei” în care a imitat diverse personaje din lumea mondenă, dar și de pe scena teatrelor unde a performat, Vlad ne-a povestit mai multe despre debutul său profesional, dar ne-a lăsat să îl descoperim și pe omul din spatele reflectoarelor.
Cine este Vlad Drăgulin, omul din spatele camerelor de luat vederi?
Sunt un om venit din provincie spre a urma meseria de actor, o meserie pe care nu eu am ales-o. Lucrurile au venit de la sine, iar întâmplările și oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului m-au adus în acest punct. De aceea tind să cred că mă aflu sub o pronie cerească. Am fost mereu foarte norocos… În rest, sunt în căutarea echilibrului și mă străduiesc mereu să fiu mai bun și mai disciplinat.
Cum a prins viață pasiunea pentru actorie?
După examenul de Capacitate, am avut o medie pentru un liceu bun din Buzău, însă părinții mei au considerat că întâlnirea cu un liceu de artă era mult mai de bun augur decât un loc în care eram pus să memorez comentarii literare și lecții pe care în câteva zile aveam să le uit… și nici nu excelam la materiile reale. ,,Du-te la Teatru, poate te mai pun oamenii ăia să mai citești o poezie, o piesă de teatru!” – așa am ajuns să intru primul la secția de teatru. Nu am visat și nici nu mi-am propus vreodată să devin actor; nu dețineam genul ăsta de busolă la acele vârste și de altfel nu prea părea să fie mare lucru de capul meu. Pur și simplu în fuga de matematică, fizică și chimie, am nimerit din greșeală pe acest drum pe care (iată!) merg și acum.
Ce rol a avut Mihai Bendeac în cariera ta?
Mihai Bendeac înseamnă întâlnirea mea cu televiziunea și puntea către un public mult mai mare decât cel oferit de teatru, iar eu am avut norocul să fiu expus acestui tip de atenție de mic. Aveam 21 de ani abia împliniți atunci, eram doar anul III la UNATC și un coleg m-a recomandat pentru o emisiune pe care o realiza Mihai.
Ne-a apropiat faptul că eram foarte disciplinați. Pe mine mă motiva faptul că eram la începutul carierei și pe el îl motiva succesul de care deja se bucura. Niciunul nu își permitea să se îndrăgostească de ceea ce făcea. Întotdeauna eram nemulțumiți. Probabil că de aceea, între timp, am devenit și prieteni buni. Este o relație care durează de zece ani și care va dăinui.
Ce a însemnat pentru tine rolul din serialul „Băieți de oraș”?
Malone a fost un personaj pe care l-am iubit foarte mult, pentru că datorită lui m-am putut folosi de doi demoni care m-au bântuit de mic: complexul de inferioritate și teama de a fi prost. Așa a fost făcut el, din fricile mele. Deși au trecut trei ani de când s-au terminat filmările la „Băieți de oraș”, acel rol a însemnat o sumă de cunoștințe acumulate în vreo patru ani de scheciuri TV. Patru ani m-am jucat, am descoperit, am testat și cu acel rol am încoronat o etapă din viața mea profesională – un fel de maturizare.
Ești cunoscut pentru modul în care imiți diverse personaje din peisajul monden. Cum ți-ai descoperit acest talent și care a fost cel mai dificil personaj pe care l-ai imitat?
Nu am știut că sunt genul de actor care poate să și imite. Eu am intrat la ,,În puii mei” pentru că imitam un personaj anume, un personaj pe care îl caricaturizam din clasa a X-a, fiind singurul personaj pe care știam că pot să îl imit și îmi închipuiam că este doar din noroc, întrucât făceam asta de foarte mult timp și era normal să devin virtuos. Mihai a insistat să continui să imit, în ciuda antireclamei pe care eu singur mi-o făceam de fiecare dată când primeam un nou personaj. Probabil din cauza lipsei de încredere în mine însumi, nimic nu mi s-a părut foarte ușor și la îndemână. Consider că toate personajele pe care le-am făcut m-au scos din zona de confort. Fiecare a constituit o etapă în evoluția mea și, cu fiecare personaj, m-am autodepășit. Am descoperit că pot face multe lucruri, în ciuda părerii proaste pe care o aveam despre mine.
De-a lungul timpului ai interpretat numeroase roluri. Ți s-a întâmplat vreodată să nu mai poți să ieși din pielea personajului sau să adopți din caracteristicile acestuia?
După ce filmezi o lună, timp în care ești 16 ore pe zi conectat la un singur personaj, îți pot rămâne niște reflexe reziduale care se diluează repede. Dar să mă copleșească întru totul un personaj, niciodată.
Cât de dificil este pentru un actor să rămână autentic, să nu se piardă pe sine?
Pierderea de sine este un pericol în care ne aflăm cu toții, indiferent de meserie. Ține de un soi de igienă a sufletului ca din când în când ,,să mai stăm cu picioarele în apă rece” și să ne întrebăm cine suntem… sau cine mai suntem. Răspunsurile ar trebui să fie cât se poate de brutale și de sincere și să evităm să ne mințim pe noi înșine, pentru că ăsta mi se pare cel mai mare rău pe care și-l poate face cineva. Sunt oameni care se mint o viață întreagă, fără să dea piept vreodată cu ei; se mint atât de bine, încât nici nu-și mai dau seama că se mint. Deci consider că sinceritatea față de propria persoană este primul pas către autenticitate.
Puțină lume știe că tu ești și actor de teatru. Te-ai gândit să revii în fața publicului și în această ipostază?
Oricât de mult timp mi-ar fi răpit proiectele de televiziune, odată la ceva timp mai jucam și teatru. Așadar nu am părăsit niciodată scena. De altfel, mereu am considerat televiziunea un laborator unde-mi pot exersa și perfecționa mijloacele pentru momentul în care mă voi întoarce acolo unde am adevăratele emoții, pe scenă. Am pornit la acest drum visând să fac teatru și nu am uitat asta. Televiziunea doar s-a întâmplat…
Ești foarte activ în mediul online. Care crezi că este impactul platformelor sociale în viața noastră? Vezi viitorul televiziunii ca fiind unul online?
Îmi petrec mult timp pe rețelele de socializare, pentru că aici găsesc izvoare nesecate de inspirație pentru potențiale personaje. Dar nu le permit să mă impacteze negativ, pentru că nu fac greșeala să iau în serios ce se întâmplă și ce se spune pe internet și nici nu fac striptease emoțional. Privesc fenomenele foarte rece. Rețelele de socializare sunt distractive și utile, dar, din păcate, sunt și locul în care cyberbullying-ul zburdă liber și scapă de cele mai multe ori nepedepsit.
Televiziunile deja au făcut tranziția și online, dovadă a faptului că două dintre proiectele la care lucrez acum (,,iMaiMultUmor” și ,,Îs Geană pi Tini”) sunt și pe platforma de net a Antenei 1. Nu cred că TV-ul va face tranziția complet, cred că va pendula: va fi content de TV și content pay-per-view online.
Care sunt pasiunile tale? Ce îți place să faci în timpul liber?
Am norocul că meseria mea reprezintă și pasiunea mea. Aproape ca toți oamenii pe care îi știu, fac parte din spectrul meseriei mele. Încerc să mă mențin în formă și sănătos, deci pot spune că îmi place să merg la sală, mai joc tenis de câmp, dar foarte rar, pentru că nu îmi găsesc un partener. De asemenea, sunt un mare leneș, deci găsesc o mare bucurie și în stat și pierdut timpul. Când nu am nimic de făcut, îmi place să ies și să încerc cafeaua din diverse locuri. Nu știu cum sunt alții, dar eu aș putea să stau periculos de mult timp fără să fac absolut nimic – cred că e un fel de talent și ăsta…
Cine îți este model în viață?
Nu am modele. Poate doar părinții mei. În rest, mă inspiră foarte mult poveștile boxerilor și ale atleților în general.
Ce înseamnă pentru tine luxul?
Într-o iarnă, stăteam în chiloți în casă și afară șuiera vântul și ningea. Mă uitam pe geamul subțire de câțiva milimetri impresionat de acea scenă desprinsă din pastelurile lui Esenin și, totuși, mie îmi era atât de cald. Pe fondul acestui contrast am gândit pentru prima oară: ,,Cred că asta seamănă a lux”… – știu, SUNT PLIN DE CANDOARE!
Foto: Koss Photography
