În lumea sportului de performanță, există puțini sportivi care reușesc să atingă apogeul și să lase o amprentă de neșters în istoria unei discipline. Marian Enache și Andrei Cornea sunt doi astfel de atleți, a căror pasiune pentru canotaj și dorință de autodepășire i-au propulsat în elita sportivilor de top ai României, reușind să scrie istorie în canotaj prin câștigarea medaliei de aur la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Într-un interviu exclusiv, aceștia ne dezvăluie momentele definitorii ale carierei lor, de la primele brațe trase pe apă, până la triumful de pe podiumurile internaționale. Aceasta este povestea lor, una despre sacrificiu, motivație și perseverență, care continuă să inspire generații întregi de sportivi.
Ce v-a inspirat pe fiecare dintre voi să începeți canotajul? A existat un moment sau o persoană anume care v-a influențat decizia de a urma acest sport?
Marian Enache: Am fost mereu pasionat de sporturi, însă nu știam exact ce drum să urmez. Într-o zi, un profesor de sport m-a prezentat unei doamne, pe nume Alecu Elvira, care avea o prezență puternică și un entuziasm molipsitor. Nu știam prea multe despre canotaj, dar dumneaei mi-a vorbit despre oportunitățile pe care acest sport le poate oferi și despre ceea ce presupune. M-a încurajat să încerc, să văd dacă mă pot regăsi în această lume. Am avut în minte și imaginea doamnei Elisabeta Lipă, o legendă a canotajului mondial, care m-a inspirat profund. Fiecare poveste a dumneaei, fiecare medalie obținută reprezenta pentru mine o sursă de motivație, un exemplu clar că, prin muncă și dedicare, poți atinge orice obiectiv. Am început să cred că și eu aș putea să fac ceva măreț și astfel am decis să îmbrățișez canotajul.
Andrei Cornea: Încă de când eram mic, am avut foarte multă energie. Nu-mi plăcea să stau locului, fie că era vorba despre mersul pe bicicletă sau orice altă activitate în aer liber. Sportul m-a atras de la început, pentru că îmi oferea libertatea de a mă mișca, de a explora. Când mi s-a oferit oportunitatea de a încerca un sport, am fost hotărât să mă arunc cu totul în acea experiență. Era ceva nou și palpitant pentru mine și cred că dorința de a-mi testa limitele m-a făcut să accept imediat. În acea perioadă nu aveam o persoană anume care să mă fi ghidat către canotaj, dar mă conducea pur și simplu dorința de a face parte din ceva măreț.
Puteți împărtăși primele amintiri pe care le aveți despre momentul în care v-ați urcat într-o barcă cu vâsle? Care au fost gândurile și sentimentele voastre inițiale?
Marian Enache: Îmi amintesc perfect prima dată când m-am urcat într-o barcă. Inima îmi bătea cu putere. Barca părea atât de fragilă, aproape că nu-mi venea să cred că va putea susține greutatea mea și că voi reuși să mă mențin pe linia de plutire. Eram speriat, dar, în același timp, extrem de curios și dornic să văd cum mă voi descurca. Primele mișcări au fost stângace, iar instabilitatea bărcii mă făcea să mă simt vulnerabil. Cu toate acestea, pe măsură ce mă obișnuiam cu vâslele și începeam să simt ritmul, m-a cuprins un sentiment de libertate incredibilă.
Andrei Cornea: Prima oară când am urcat într-o barcă a fost cu adevărat înfricoșător. Nu mai experimentasem niciodată ceva asemănător și, sincer, totul mi se părea terifiant. Barca se mișca în toate direcțiile, iar eu nu știam cum să-mi țin echilibrul. Aveam vâslele în mâini, dar habar nu aveam ce să fac cu ele. Singurul gând care îmi trecea prin minte era să nu mă răstorn și să nu cad în apă. În acele momente mă simțeam complet pierdut, dar totodată aveam o dorință uriașă de a învăța, de a depăși acea teamă. M-am agățat de acea dorință și, cu fiecare încercare, am început să câștig încredere în mine și în barcă.
Viața de sportiv vine cu foarte multe provocări. Care ați spune că au fost cele mai bune și cele mai puțin bune momente din cariera voastră în canotaj?
Marian Enache: Privind în urmă, cele mai bune momente au fost acelea când mi-am văzut visurile devenind realitate. Câștigarea medaliei de aur la Jocurile Olimpice a fost, fără îndoială, cel mai înălțător moment din cariera mea. A fost încununarea tuturor sacrificiilor, a antrenamentelor intense, a zilelor dedicate în totalitate acestui sport. Totuși, de-a lungul anilor, au existat și momente mai puțin bune, când oboseala părea să îmi pună piedici. Au fost momente de eșec, de accidentări sau de nesiguranță, dar fiecare dintre acestea m-a învățat ceva. M-au ajutat să cresc, să devin mai puternic. Acum, după 16 ani de muncă și dedicare, mă uit înapoi cu recunoștință la toate acele provocări, pentru că ele m-au adus în punctul în care sunt astăzi.
Andrei Cornea: Cele mai bune momente, pentru mine, sunt acelea în care simt că toate eforturile dau roade. Fie că e vorba de un antrenament reușit, de o cursă impecabilă sau de momentul în care urci pe podium și auzi imnul României, aceste clipe îmi dau o satisfacție incredibilă. Îmi amintesc de toate sacrificiile făcute și realizez că totul a meritat. Pe de altă parte, există și momente mai puțin plăcute. Sunt orele nesfârșite de antrenament, când simți că nu mai poți, că ești epuizat, dar tot trebuie să continui. Trebuie să faci față tuturor condițiilor meteo, să te antrenezi sau să concurezi pe ploaie, pe frig, în caniculă, să îți rupi din timpul de odihnă, să depășești durerea și să te ridici după fiecare eșec. Totuși, chiar și aceste momente grele sunt parte din această călătorie frumoasă și m-au învățat lecții prețioase despre perseverență și determinare.
Cum ați depășit momentele de îndoială sau de eșec pe parcursul carierei voastre?
Marian Enache: Îndoiala și eșecul fac parte din orice drum spre succes. În momentele în care simțeam că sunt la pământ, sprijinul celor din jur a fost esențial. Familia mea, colegii de echipă și antrenorii au fost alături de mine, încurajându-mă să nu renunț. În plus, am învățat să privesc eșecurile nu ca pe niște înfrângeri, ci ca pe oportunități de a învăța. Fiecare obstacol întâlnit m-a ajutat să-mi perfecționez abilitățile, să-mi îmbunătățesc tehnica și să devin un sportiv mai bun. A fost un proces continuu de autoevaluare și ajustare, dar m-a făcut să realizez că succesul adevărat vine din capacitatea de a te ridica de fiecare dată după un eșec.
Andrei Cornea: Mereu am încercat să nu mă opresc din visat. Mi-am spus tot timpul că, după orice moment dificil, urmează și unul frumos, că este doar o chestiune de timp până când lucrurile se vor schimba în bine. Visul de a ajunge pe cele mai înalte trepte ale podiumului m-a ținut mereu motivat și nu m-a lăsat să renunț. De asemenea, am învățat să fiu răbdător cu mine însumi, să accept că eșecurile fac parte din călătorie și că fiecare pas greșit mă apropie, de fapt, de succes.
Cum a evoluat parteneriatul vostru de-a lungul timpului? Care sunt factorii-cheie care contribuie la succesul colaborării voastre în dublu vâsle?
Marian Enache: Parteneriatul nostru s-a dezvoltat și s-a consolidat într-un mod natural, pe măsură ce am învățat să ne cunoaștem mai bine unul pe celălalt, atât pe plan sportiv, cât și personal. A fost o evoluție constantă, bazată pe încredere, comunicare și respect reciproc. Când petreci atâtea ore împreună, zi de zi, în aceeași barcă, devii aproape ca o familie. Ne-am susținut reciproc în momentele de bucurie, dar și în cele de îndoială sau dificultate, iar acest lucru a întărit legătura noastră. De asemenea, cred că un alt factor-cheie este faptul că am învățat să ne ascultăm unul pe celălalt și să facem compromisuri atunci când este necesar, să punem mereu echipa pe primul loc.
Andrei Cornea: De-a lungul timpului, parteneriatul nostru a devenit mai mult decât o simplă colaborare profesională. A evoluat într-o prietenie autentică. Ne-am bazat unul pe celălalt în momentele grele și am împărtășit bucuriile. Dorința comună de a ne depăși limitele, de a demonstra că putem realiza lucruri considerate imposibile ne-a ținut uniți și ne-a motivat să muncim din greu. În plus, am învățat să fim răbdători și să ne adaptăm strategiile în funcție de nevoile și stările noastre, ceea ce a creat o armonie și o sincronizare perfectă în barcă.
Au existat momente mai tensionate între voi? Cum ați reușit să gestionați conflictele sau neînțelegerile în timpul antrenamentelor și competițiilor?
Marian Enache: Tensiunile sunt inevitabile atunci când ești într-un mediu atât de competitiv și de solicitant, unde fiecare mic detaliu contează. Au existat momente în care stresul și oboseala și-au spus cuvântul, dar am învățat să gestionăm aceste situații printr-o comunicare deschisă și onestă. Am înțeles că este important să discutăm despre orice problemă imediat ce apare, să ne exprimăm punctele de vedere și să găsim împreună soluții care să funcționeze pentru amândoi. La finalul zilei știm mereu că suntem în aceeași barcă, la propriu și la figurat, și că trebuie să tragem în aceeași direcție pentru a reuși.
Andrei Cornea: Într-un sport de echipă ca al nostru, tensiunile pot apărea din multe motive – fie din cauza presiunii competiției, fie din dorința de a face totul perfect. Cu toate acestea, cred că ceea ce ne-a ajutat să evităm conflictele majore a fost concentrarea noastră totală pe obiectiv. Ne-am dat seama că, dacă ne dorim să atingem cele mai înalte performanțe, nu ne putem permite să lăsăm momentele tensionate să ne afecteze relația și performanța. În loc să ne lăsăm copleșiți de emoții negative, am preferat să ne canalizăm energia înspre îmbunătățirea performanței și să ne susținem unul pe celălalt.
Ați scris istorie în canotajul românesc, fiind primul echipaj care aduce o medalie olimpică la dublu vâsle masculin. Ce ați simțit în momentul în care ați trecut linia de sosire și ați realizat că ați câștigat medalia de aur? Ce v-a trecut prin minte în acel moment și ce sentimente ați experimentat?
Marian Enache: Când am trecut linia de sosire și am realizat că suntem campioni olimpici, am simțit o explozie de emoții pe care cu greu o pot descrie în cuvinte. A fost o combinație de bucurie pură, ușurare, mândrie și o profundă recunoștință. În acel moment, toate sacrificiile, orele nesfârșite de antrenament, durerile și eforturile păreau că s-au concentrat într-un singur punct – acel sentiment incredibil că totul a meritat. Am simțit recunoștință pentru toți cei care ne-au sprijinit pe acest drum, de la antrenori și familie, până la prieteni și susținători.
Andrei Cornea: Inițial, a fost un șoc. Îmi amintesc că, în primele secunde după ce am trecut linia de sosire, nici nu eram sigur dacă am câștigat. Totul părea ireal. Doar când Florin mi-a arătat rezultatul pe panou și am văzut clar că suntem pe primul loc, am realizat ce am reușit să facem. În acea clipă am simțit cum mi se umple inima de o fericire și o mândrie pe care nu le-am mai experimentat până atunci. M-am gândit la tot ce am parcurs pentru a ajunge aici, la toate sacrificiile și momentele grele, și am simțit că toate acele momente au dus la acest triumf. Era ca și cum toate piesele unui puzzle s-au așezat perfect la locul lor.
Cum v-ați pregătit pentru Jocurile Olimpice, atât fizic, cât și mental? Ați avut vreo strategie care v-a asigurat succesul?
Marian Enache: Pregătirea pentru Jocurile Olimpice a fost extrem de intensă și complexă. Din punct de vedere fizic, am urmat un program riguros de antrenamente care ne-a solicitat la maximum capacitatea fizică și rezistența. Fiecare zi a fost o provocare, dar am știut că doar prin disciplină și muncă asiduă putem ajunge la forma fizică necesară pentru a concura la cel mai înalt nivel. În paralel, am lucrat intens și la pregătirea mentală. Am colaborat cu un psiholog sportiv pentru a ne menține concentrarea și pentru a ne dezvolta abilitatea de a gestiona stresul și presiunea competiției. Cred că această pregătire mentală a fost la fel de importantă ca antrenamentele fizice. Ne-am concentrat pe stabilirea unor obiective clare și pe menținerea unei atitudini pozitive, indiferent de provocările întâlnite.
Andrei Cornea: Da, pregătirea noastră a fost bazată pe o strategie bine pusă la punct. Antrenamentele au fost structurate astfel încât să ne îmbunătățim constant performanțele, iar accentul a fost pus pe dezvoltarea rezistenței și a forței, dar și pe tehnică. În ceea ce privește pregătirea mentală, aceasta a fost esențială pentru succesul nostru. Am lucrat mult la menținerea unei concentrări de fier, la eliminarea distragerilor și la controlul emoțiilor. Am avut în minte un singur obiectiv și am muncit neîncetat pentru a-l atinge.
Care sunt cele mai mari temeri sau anxietăți pe care le aveți, atât în sport, cât și în afara lui? Cum le gestionați?
Marian Enache: Una dintre cele mai mari temeri ale mele – și cred că este o teamă comună pentru toți sportivii – este teama de accidentare. Oricât de pregătit ai fi, există mereu acel gând că o accidentare te poate ține departe de barcă și de competiții pentru o perioadă lungă de timp sau chiar îți poate încheia cariera. În afara sportului, mă gândesc adesea la viitor și la cum îmi voi redefini identitatea după ce mă voi retrage din competiții. Sunt conștient că viața după sport poate fi dificilă, așa că încerc să mă pregătesc mental pentru această tranziție și să îmi dezvolt și alte abilități care să îmi fie de folos după ce îmi voi încheia cariera sportivă.
Andrei Cornea: Până acum, am fost norocos să nu mă confrunt cu anxietăți majore în legătură cu sportul sau cu viața de zi cu zi. Poate că acest lucru se datorează faptului că am fost mereu foarte concentrat pe momentul prezent, pe ceea ce pot controla aici și acum. În sport este esențial să rămâi calm și să îți păstrezi încrederea, iar eu am încercat întotdeauna să privesc provocările ca pe niște oportunități de creștere, nu ca pe surse de anxietate. În fond, viața este despre a trăi cu pasiune și despre a îmbrățișa schimbările cu curaj.
Care este filozofia voastră personală sau mottoul care vă ghidează atât în viața de zi cu zi, cât și în sport?
Marian Enache: În fiecare dimineață mă trezesc cu o dorință neclintită de a câștiga. Mottoul meu, „Niciun obstacol nu este prea mare dacă ai determinarea să-l depășești”, este mai mult decât o simplă frază. Este filozofia care mă motivează să nu renunț niciodată, indiferent de dificultățile pe care le întâlnesc.
Andrei Cornea: Pentru mine, „Limita este cerul” reprezintă esența a tot ceea ce am realizat și a ceea ce visez să realizez. Această expresie a devenit un motto personal după ce Florin (colegul de barcă) mi-a insuflat această idee. De fiecare dată când mă antrenez sau concurez, îmi amintesc că nu există limite reale, doar cele pe care ni le impunem noi înșine. Această gândire m-a ajutat mereu să îmi setez obiective tot mai ambițioase.
Dacă ați putea să vă întoarceți în timp și să dați un singur sfat tinerilor Marian Enache și Andrei Cornea, care ar fi acela?
M.E.: Dacă aș putea să mă întorc în timp, i-aș spune tânărului Marian să aibă încredere în proces și să nu se lase descurajat de obstacolele întâlnite pe drum. Fiecare pas, oricât de mic, contează în călătoria spre succes. Este important să înțelegi că succesul nu vine peste noapte și că, de multe ori, eșecurile sunt cele care te formează și te pregătesc pentru marile victorii. I-aș spune să nu renunțe niciodată, chiar și atunci când lucrurile par imposibile, și să își amintească mereu că adevărații campioni nu se măsoară doar prin numărul de medalii, ci prin capacitatea lor de a se ridica după fiecare cădere și de a continua să lupte.
A.C.: I-aș spune tânărului Andrei să nu înceteze niciodată să viseze. Nu există nimic mai frumos decât să îți urmezi visurile, indiferent cât de departe par ele. Lumea este plină de provocări, dar dacă rămâi fidel visurilor tale și muncești din greu pentru ele, vei descoperi că poți realiza lucruri extraordinare. L-aș încuraja să rămână optimist, să își păstreze entuziasmul și să nu se lase niciodată doborât de îndoieli sau de opiniile altora. Visurile mărețe sunt cele care ne fac să ne depășim limitele și să descoperim cât de mult putem realiza cu adevărat.
Care sunt obiectivele voastre pentru viitor, atât în cariera de canotaj, cât și în viața personală? Există alte competiții sau performanțe pe care intenționați să le atingeți?
M.E.: În ceea ce privește cariera mea în canotaj, îmi doresc să particip la cât mai multe competiții internaționale și să continui să îmi îmbunătățesc performanțele, să îmi depășesc propriile recorduri. În viața personală, îmi doresc să îmi întemeiez o familie și să îmi dedic o parte din timp și energie proiectelor care promovează sportul în rândul tinerilor. Cred cu tărie că sportul poate schimba vieți, iar eu vreau să fac parte din acest proces, să inspir și să ajut noile generații să își atingă potențialul maxim.
A.C.: În momentul de față, primul nostru obiectiv este să ne bucurăm de o binemeritată vacanță după tot acest efort. După aceea, vom vedea ce ne rezervă viitorul. Desigur, visăm să atingem noi performanțe și să continuăm să aducem medalii pentru România. Este greu să spunem acum exact ce ne rezervă viitorul, dar un lucru este sigur: nu ne vom opri aici.
Ce sfat le-ați da tinerilor sportivi care aspiră să atingă aceleași performanțe în canotaj?
M.E.: Aș vrea să le spun tinerilor sportivi să își urmeze pasiunea cu toată inima și să nu se dea bătuți la primul obstacol. În sport, ca și în viață, drumul spre succes nu este niciodată drept și ușor. Este plin de suișuri și coborâșuri, de momente de bucurie, dar și de dezamăgiri. Dar tocmai aceste încercări sunt cele care ne definesc și ne formează ca sportivi și ca oameni. Așadar, sfatul meu este să fie perseverenți, să creadă în propriile lor forțe și să își păstreze mereu obiectivul în minte. Succesul este rezultatul unui efort constant și al unei discipline de fier. În final, fiecare sacrificiu va merita.
A.C.: Eu le-aș spune să nu înceteze niciodată să viseze. Visurile sunt cele care ne dau puterea să mergem mai departe, chiar și atunci când totul pare imposibil. În momentul în care am început canotajul, nu aveam nici cea mai mică idee unde mă va duce acest drum, dar am continuat să visez, să îmi setez obiective înalte și să muncesc neîncetat pentru a le atinge. Cred că, dacă îți păstrezi visul viu și lucrezi din greu în fiecare zi, nimic nu este imposibil. Așa că, oricât de greu ar părea, nu renunțați niciodată la visurile voastre. Calea este dificilă, dar recompensa este incomensurabilă.
