
Sir Jony Ive, celebrul designer Apple, a creat Sailing Lantern, o lanternă pentru super-iahturi. Nefiind în măsură să găsească o lanternă care să se potrivească viziunii sale pentru iahtul său, renumitul designer Apple a decis să creeze una proprie. Rezultatul este o lampă proiectată meticulos și realizată cu eleganță, inspirată de farmecul designului maritim clasic.
Realizată cu ajutorul colectivului său de design LoveFrom în colaborare cu producătorul japonez Balmuda, aceasta este o capodoperă concepută pentru punțile superiahturilor și este creată în ediție limitată.
„Aș fi vrut să cumpăr o lanternă pentru iahtul meu – asta voiam să fac. Dar nu există nimic pe piață. Așa că, în schimb, am petrecut doi ani muncind din greu pentru a o proiecta”, a declarat Sir Jony Ive.
Lanterna Sailing Lantern a fost realizată din oțel inoxidabil de calitate marină și sticlă de precizie. Aceasta cântărește doar 1,5 kilograme și este concepută pentru a rezista la sare, stropi și nopți nedormite pe mare. În plus, lanterna poate fi așezată pe o masă, suspendată de cordonul său rezistent la coroziune sau transportată pe punte. Materialele din care a fost realizată au fost alese cu o atenție aproape de ceasornicar – cureaua din poliester de culoarea nisipului este rezistentă la ulei și soare, protecția pentru lentile de culoare aurie este fixată cu știfturi de 0,4 milimetri și poate fi inserată o singură dată, însă nu poate fi îndepărtată niciodată.
Din punct de vedere funcțional, lanterna este uimitoare. Singurul său buton de control reprezentat de un cadran rotativ similar celui al unui iPod reglează atât luminozitatea, cât și temperatura culorii, trecând de la o lumină caldă de chihlimbar la o lumină rece alb-albastră. Când este oprită, lanterna nu se stinge pur și simplu; lumina sa se estompează, pâlpâie și se stinge ca o lumânare. Ive numește acest moment „sufletul” său – punctul în care tehnologia întâlnește ritualul. Este, de fapt, o lumină concepută pentru a fi simțită, nu doar utilizată.
Deși Balmuda are zeci de ani de experiență în domeniul iluminatului portabil, această colaborare reprezintă un fenomen rar întâlnit și anume fuziunea dintre măiestria industrială și precizia emoțională. Lanterna Sailing Lantern nu a fost adaptată după niciun model Balmuda existent, ci a fost proiectată de la zero, fiind concepută pentru viața maritimă, cu standarde mai apropiate de ceasornicăria de lux decât de electronica de larg consum.
Dincolo de aspectul tehnic, proiectul are și o dimensiune personală. Pasiunea de-o viață a lui Ive pentru navigație și faptul că deține un iaht de mari dimensiuni conferă lanternei o credibilitate bazată pe experiența trăită. De asemenea, aceasta reflectă legătura sa cu Venus, iahtul comandat de Steve Jobs și construit după moartea acestuia, o ambarcațiune care rămâne un simbol al căutării comune a perfecțiunii.
Proiectele actuale ale lui Ive sugerează o extindere a orizontului. Prin LoveFrom, el continuă să proiecteze obiecte care echilibrează arta cu integritatea, în timp ce parteneriatul său recent anunțat cu OpenAI indică crearea unui dispozitiv hardware AI.
Disponibilă în ediție limitată de doar 1000 de bucăți, Sailing Lantern va fi putea fi achiziționată începând cu luna martie 2026 la prețul de 4.800 de dolari.