Rosalía este starul campaniei de lenjerie intimă Calvin Klein pentru toamnă 2025

Scris de Cătălina Teodorescu
Publicat la data de: 11-09-2025

în: Fashion

Rosalía Calvin Klein

Calvin Klein dezvăluie cea mai nouă campanie de lenjerie intima, dedicată sezonului de toamnă 2025. Starul campaniei este Rosalía, artista de origine spaniolă câștigătoare a un două premii Grammy. Aceasta marchează debutul Rosalíei alături de brandul american.

Rosalía Calvin Klein

Realizată de renumitul fotograf Carlijn Jacobs, campania îmbină senzualitatea cu o poveste vizuală suprarealistă, amplificând prezența puternică a Rosalíei îmbrăcată în piese iconice de lenjerie intimă Calvin Klein.

Rosalía Calvin Klein

În cadrul campaniei, energia artistică inconfundabilă a Rosalíei capătă o nouă intensitate. Artista pune în lumină noua linie Icon Cotton Modal, definită de betelia Infinity Bond, fără cusături, și de sistemele de prindere speciale, ce oferă o siluetă impecabilă și o respirabilitate sporită. Totodată, Rosalía este surprinsă în fotografii purtând modelele Heritage Cotton, care reinterpretează betelia cu logo Calvin Klein printr-o lentilă vintage, dar și piesele Perfectly Fit – sutienul și bikinii creați pentru un confort zilnic ridicat la rang de rafinament.

„Lenjeria intimă Calvin Klein este de ani buni un element de bază în garderoba mea.  Iubesc acest brand și este o onoare să fac parte din campanie”, a declarat artista.

Rosalía Calvin Klein

Lenjeria intimă de damă din colecția de toamnă 2025 este disponibilă în magazinele Calvin Klein din București Mall, Baneasa Shopping City, ParkLake Shopping Center, Palas Mall Iasi, Iulius Town Timisoara, Iulius Mall Cluj-Napoca, City Park Mall Constanta și Promenda Craiova.