BFW - Bucarest Fashion Week

Alexandra Dumitru

„Ceea ce nu trăim la timp nu mai trăim niciodată”

Scris de Luxury
Publicat la data de: 25-09-2024

în: Cover

Alexandra Dumitru, fondatoarea și sufletul salonului Sungate, este un nume de referință în lumea frumuseții și feminității din România. Cu o pasiune inegalabilă și o viziune clară, Alexandra a transformat Sungate într-un sanctuar al frumuseții, unde fiecare detaliu este atent îngrijit pentru a oferi cele mai înalte standarde de calitate. Despre extensiile de păr care au adus renumele salonului, despre tendințele actuale în materie de frumusețe, provocările antreprenoriatului, dar și despre ce înseamnă să fii femeie într-o lume în continuă schimbare – Alexandra Dumitru…

Alexandra Dumitru

Alexandra, cum a evoluat salonul Sungate de-a lungul anilor, de la momentul deschiderii și până în prezent?
Sungate este primul meu copil; consider că am depus eforturi considerabile, energie multă, m-am implicat enorm în creșterea lui, m-am dedicat trup și suflet, în egală măsură, cum m-am implicat și în creșterea fetiței mele. Sungate a crescut frumos, treptat, elegant, cu ajutorul multor oameni minunați care au participat cu foarte multă dedicare și perseverență alături de mine în creșterea acestui brand. Am păstrat calitatea serviciilor indiferent de momentele grele, pe timpul pandemiei și ulterior, standardele menținându-se la același nivel. Acum pot spune, la 12 ani de la înființare, că sunt complet satisfăcută de evoluția brandului și sunt mândră că am reușit să aduc aceste servicii de înfrumusețare Sungate la superlativ!

Cum ai descrie filozofia ta despre frumusețe și feminitate?
Frumusețea este, pentru mine, feminitate. Feminitatea fără îngrijire, fără înfrumusețare, fără a retușa și a potența/a pune în evidență trăsăturile cu care natura ne-a înzestrat nu există! Nu există femei urâte! Există doar femei neîngrijite. Orice femeie care are grijă de părul ei, de piele, de unghii este o femeie frumoasă! Absolut toate femeile ar trebui să apeleze la serviciile de înfrumusețare realizate în saloane de către specialiști, pentru a-și potența atuurile cu care au fost înzestrate. Este o chestiune de respect de sine; femeia trebuie să fie frumoasă (îngrijită și aranjată) și toată viața ei va prospera.

Cum percepi frumusețea în contextul actual și cum crezi că influențează aceasta încrederea de sine?
Îmi place să văd că adolescentele din ziua de azi sunt mult mai atente la aspectul fizic. Sunt pro intervenții chirurgicale, sunt pro tot ceea ce înseamnă modificări pentru a crește respectul de sine, în limita în care nu se trece în latura vulgarității! Câte puțin din toate și totul este în echilibru. Atitudinea este sarea și piperul.

Este părul lung apanajul feminității?
Din antichitate, în Grecia antică, coafura, pe lângă veșminte, trebuia să trădeze statutul social al purtătorului. Prin urmare, părul scurt (sau chiar lipsa părului) era un simbol al unei clase sociale foarte joase, în timp ce părul lung, parfumat și plin de bijuterii și accesorii dovedea un statut social foarte înalt. Părul lung este un simbol al frumuseții feminine și al feminității. Nu e de mirare că fetele care participă la concursuri de frumusețe își dezvoltă atât de zelos lungimea părului și se ocupă de el. Părul este mândria oricărei femei care se respectă pe sine și are întotdeauna nevoie de o îngrijire temeinică și regulată. În Egiptul antic, de exemplu, Cleopatra utiliza extensii pentru a-și sublinia frumusețea regală și pentru a transmite un mesaj de opulență. Cleopatra a fost una dintre primele regine care au adoptat extensiile de păr și accesorii pentru a-și îmbunătăți aspectul. Culoarea ei preferată era albastru-păun. Ea folosea extensii pentru a-i da părului un aspect mai bogat și pentru a atrage privirile.

Extensiile de păr sunt cel mai bine cotat serviciu la Sungate, cel care v-a adus notorietate. Ce anume le face atât de speciale?
Am fost fascinată de istoria antică și de importanța pe care femeile din acele vremuri o acordau înfrumusețării părului și pielii și mi-am dorit să readuc în atenția femeilor acest atât de important aspect, uitat în aceste vremuri easy going! Vremuri în care suntem pe fugă încontinuu, totul este fast, fast food, fast clothing, fast hairstyle, fast… fast… Uităm să ne bucurăm, uităm să trăim, uităm să dăm importanță celui mai important lucru, corpul nostru. Corpul este templul nostru; în funcție de cum și cât de mult îl venerăm, el ne va ajuta în toate circumstanțele vieții! Așa am hotărât că îmi doresc o rețetă performantă, cu tehnologie de ultimă generație, pentru a crea cele mai spectaculoase extensii, aduse la rang de bijuterii capilare! Având calitate premium de lux, aceste extensii au durabilitate de până la un an, în funcție de cât de atentă este îngrijirea lor.

Alexandra Dumitru

Cum reușiți să mențineți calitatea și inovația în serviciile Sungate?
Există controlul calității pe loturile de păr de la donatori unici, astfel încât putem garanta calitatea 100%. După cum am mai spus, în urma verificărilor și testărilor repetate, am ales să pun la dispoziția clientelor mele exclusiv extensii de păr care NU afectează firul de păr natural.

Ce tipuri de extensii oferiți la Sungate și care sunt preferatele clientelor voastre?
Extensii cu bandă adezivă cu lipici pe bază de rășină de brad, nanoring și V-light system, tot pe bază de lipici rășinos noninvaziv, cele mai cerute fiind cele cu bandă adezivă.

Care sunt recomandările tale pentru îngrijirea extensiilor astfel încât să rămână în stare bună cât mai mult timp?
În primul și în primul rând, aș dori să clarific aici, acum, cum că extensiile de păr NU sunt pentru toată lumea! De ce spun asta? Acest serviciu de înfrumusețare, ca să poată fi adus la rangul de perfecțiune, trebuie să fie unul CALITATIV! Calitativ, în genere, este echivalent cu „scump”, deci din start, pentru a avea acest look senzațional natural, îți trebuie extensii scumpe din păr uman 100%, de o calitate excepțională, care necesită îngrijire adecvată cu produse adecvate în saloane specializate!

Cât de des ar trebui să spălăm extensiile și ce produse sunt cele mai potrivite pentru întreținerea lor?
Aici se face diferența – noi ne adresăm clientelor care înțeleg că spălatul pe cap și mersul la salon sunt imperativ necesare în menținerea calității și aspectului impecabil al părului, deoarece extensiile au nevoie exclusiv de produsele recomandate! Nu îți permiți extensii calitative? Mai bine îți îngrijești părul natural cu produse profesionale și ai un aspect îngrijit, decât să folosești extensii de plastic de natură îndoielnică, care îți vor oferi un aspect neîngrijit.

Putem vopsi orice tip de extensii sau există anumite restricții?
Extensiile de păr se pot vopsi și tunde, dar nu recomand, deoarece există o gamă variată de culori în gama SSS LUXURY HAIR EXTENSIONS by Sungate. Avem 30 de nuanțe și opt dimensiuni – între 35 și 80 de centimetri.

Știu că multe dintre vedetele noastre sunt fidele extensiilor de păr Sungate. Ne poți da câteva nume?
În cei 12 ani, multe vedete au purtat aceste extensii spectaculoase: Raluca Bădulescu, Andreea Mantea, Vica Blochina, Anda Adam, Xonia, Delia, Andreea Bălan, Andreea Antonescu, Andreea Marin. Le găsiți pe pagina noastră de Instagram, @sungatestudio.

Alexandra Dumitru

Distribuția internațională a extensiilor Sungate – ce ne poți spune despre acest proiect?
Livrăm exclusiv clientelor internaționale, nu colaborăm cu saloane internaționale. Până la sfârșitul anului sper să finalizez francizarea brandului și așa putem acționa în această direcție.

Care sunt tendințele de sezon în materie de tunsori, culoare a părului și make-up?
O tunsoare sau o nouă culoare a părului pot fi extrem de transformatoare. În ceea ce privește ultima parte, cu atât de multe nuanțe superbe disponibile pe piață, alegerea poate fi foarte dificilă. Potrivit celebrului colorist Guy Tang, „există o varietate de opțiuni cu care să te joci, iar scopul este mai puțin de a alege o culoare la modă și mai mult de a găsi una care să-ți exprime personalitatea”. Tunsoarea „butterfly” și bretonul Birkin rămân în tendințe anul acesta. Cât despre culoare, întotdeauna cred că trebuie aleasă în funcție de culoarea pielii, a ochilor și de personalitate. Referitor la machiaj, optez în aceeași măsură pentru machiajul care ți se potrivește în funcție de forma feței, a ochilor, a părului etc. Iubesc machiajul glam și coafurile lejere.

Cum reușiți să vă mențineți în topul saloanelor de specialitate? Se spune că e mai greu să te menții în vârf decât să ajungi acolo…
Cu servicii de calitate, cu o echipă excepțională de oameni veseli și foarte bine instruiți, cu pasiunea pentru frumos și grija lucrului bine făcut. Îmi iubesc clientele și sunt tare mândră că am reușit să insuflu echipei mele această grijă exacerbată pentru calitatea serviciilor și pentru satisfacerea deplină a clientelor.

Cât timp îți solicită în prezent businessul și cum îți gestionezi echilibrul între viața personală și cea profesională?
Uneori mai pierd echilibrul, dar am un partener de viață care mă înțelege și mă susține în tot ceea ce fac și cred că el mă echilibrează de cele mai multe ori atunci când pierd eu echilibrul. Mă dedic trup și suflet atât afacerii, cât și familiei și încerc, pe cât posibil, să am și viață socială.

Cum te raportezi la concurență? Ții cont de ea?
Nu mă raportez la nimic din exterior, dacă la asta te referi când spui „concurență”. Pot spune că, din 2012, de când am adus pentru prima dată în România extensiile cu bandă adezivă, s-au raportat alții la mine și tare mă bucur că sunt un punct de reper în domeniul beauty. Din Sungate s-au lansat mulți stiliști și multe saloane de înfrumusețare. Mă raportez exclusiv la trendul internațional și în concurență sunt exclusiv cu mine, încercând mereu să devin o variantă mai bună de business în fiecare zi.

Care este viziunea ta pentru viitorul salonului Sungate și ce planuri de extindere ai?
Francizare pe termen lung. Cât despre alte planuri, îmi place să vorbesc abia după ce se concretizează.

Care sunt provocările principale cu care te confrunți ca femeie antreprenor în industria frumuseții?
Sincer, în ultimul timp, nu doar ca femeie antreprenor, ci și ca antreprenor în general, cred că toți ne confruntăm cu o mare criză în domeniul fiscal, cu tot felul de legi fiscale aprobate și modificate peste noapte, cu tot felul de OUG peste OUG. Din păcate, noile reglementări fiscale nu încurajează nicicum IMM-urile. Am senzația cumva că statul român dorește iobăgie și nicidecum dezvoltare economică. Cumva, în loc să avansăm, să creăm, să dezvoltăm, regresăm, stagnăm sau falimentăm.

Cum arată portretul femeii autentice, împlinite, în viziunea ta?
„Împlinire” = „echilibru”, din punctul meu de vedere. Echilibrul este cel mai greu de obținut, acel echilibru de care vorbeam mai devreme, între viața privată, socială și business. Nu găsesc mereu echilibrul, dar mulțumesc lui Dumnezeu zilnic pentru tot ceea ce am: un copil minunat, un iubit înțelegător, o echipă de oameni excepționali, prieteni – câțiva, dar adevărați –, încă o mai am pe mama, deci încă mă mai simt copil, și înaintea tuturor acestor oameni pot fi eu, cu bune și cu rele, fără a fi nevoită să port măști, iar asta mă împlinește pe deplin!

Ce te motivează cel mai mult în activitatea ta zilnică?
Motivația mea zilnică este fetița mea și efortul pe care l-am depus în toți acești ani ca să pot fi eu așa cum îmi doresc, în toate versiunile mele.

Care sunt cele mai mari satisfacții profesionale pe care le-ai avut de-a lungul carierei?
Cumva, toată viața mea, cu toate eșecurile și decepțiile mele, cu toată munca mea, a creat o satisfacție profesională zilnică. M-am împiedicat, am căzut, m-am ridicat și am performat.

Care este rutina ta zilnică de dimineață și cum te pregătești pentru o zi productivă?
Mă trezesc la ora 8:00 (dorm minim opt ore), iubesc să îmi beau cafeaua de dimineață în liniște, cam 30 de minute, și ulterior începe haosul: telefoane, mailuri, organizare, administrare, duc copilul la grădiniță – și iată cum ziua mea devine productivă.

Cum îți gestionezi stresul și momentele dificile? Ai anumite tehnici sau ritualuri care te ajută să te relaxezi?
M-am autoeducat în acest sens. Nu pot să nu mă mai stresez deloc, dar încerc, pe cât pot, să o fac cât mai puțin. Am zile cumplite, în care încerc să combat stresul cu exerciții de respirație sau plimbări lungi în aer liber și încerc să îmi petrec cât mai mult timp alături de fetița mea. Ea îmi anulează stresul aproape instantaneu. Un pahar de gin și o baie caldă cu sare… și dimineața sunt ca nouă.

Care sunt valorile fundamentale după care te ghidezi în viață și în business?
Sunt un om corect și cinstit. Sunt onestă, justițiară, loială și poate asta cumva mi-a dăunat în decursul timpului, dar, trăgând linie la final, orice mică pierdere din aceste considerente a fost un mare câștig ulterior!

Ai avut vreodată un moment de cotitură care ți-a schimbat perspectiva asupra vieții?
Cea mai cumplită cumpănă a fost anul trecut, în decembrie, momentul în care a survenit pierderea tatălui meu într-un cumplit accident rutier. Atunci m-am resetat cu totul, atunci am primit cea mai grea lecție de viață, atunci am realizat de fapt că totul este efemer, că practic trăim o viață cu senzația că avem timp. Știi, drumul numit „mai târziu” duce către un loc numit „niciodată”…

Ce alte lecții valoroase de viață ai învățat până acum?
Ne lăsăm cafeaua neterminată așa cum ne lăsăm viața netrăită… și alergăm, grăbiți, spre niciunde…
Lăsăm fericirea să aștepte de parcă n-ar avea altă treabă sau n-am avea nevoie de ea…
Plecăm la muncă și ne uităm zâmbetul acasă de parcă ar fi accesoriu pentru zilele de Duminică…
Ne forțăm limitele în fiecare zi, spunându-ne că vom trăi mâine… de parcă ne-ar fi promis cineva ziua de mâine…
Trăim ca și cum am fi nemuritori și ajungem la „Marea Trecere” ca și cum n-am fi trăit niciodată…
Suntem într-o continuă căutare de „mai bine” și „mai mult”, numărăm ce ne lipsește și uităm să ne bucurăm de ce avem deja…
Unii realizăm prea târziu ceva fundamental: ceea ce nu trăim la timp nu mai trăim niciodată!

Care sunt visurile și obiectivele tale personale pentru viitor?
Mi-am propus să nu mă mai grăbesc, mi-am dat seama că nu am timp să mă mai grăbesc. Îmi doresc să mă delectez cu cafeaua de dimineață, îmi doresc să îmi țin copilul în brațe cât mai mult posibil, îmi doresc să savurez fiecare picătură de viață, zi de zi, minut cu minut! Am încetat să mai fac planuri pe termen lung, vreau să mă bucur de astăzi și de fiecare zi, acum și aici!