Crama Gîrboiu – Despre vin, numai de bine!

Scris de Ozana Mazilu
Publicat la data de: 27-08-2019

în: Lifestyle

Auzim tot mai des discutându-se despre asezonarea vinului atât cu anotimpul, dar mai ales cu preparatele culinare. Vinul este mai mult decât un accesoriu. Vinul este parte din noi, reprezintă un mod de viață și un motiv bine întemeiat să ne bucurăm de fiecare clipă petrecută alături de cei dragi.

Haideți să analizăm puțin. Cele mai importante momente sunt celebrate cu vin (liniștit sau spumant), respectiv nunta, botezul, onomastica. Chiar și o simplă zi se încheie în mod frumos printr-un pahar de vin.  

Crama Gîrboiu nu livrează o simplă băutură, ci furnizează clipe de fericire, de mulțumire, de satisfacție. Vinul nu reprezintă doar un produs, ci este un cumul de factori, o simbioză perfectă între natură, tehnologie și factorul uman. Atunci când produci, de exemplu, șuruburi, vorbim de criterii de selecție ca: rezistență, filet, dimensiuni etc. În schimb, când vorbim de vinuri, clientul se raportează la partea emoțională a produsului, apreciază atât calitatea, cât și povestea, dar și oamenii din spatele brandului. Așadar, vinul are această putere magnifică de a transfera emoție, de a lega prietenii.

Să luăm povestea Cramei Gîrboiu… Fără o viziune îndrăzneață, acest proiect nu avea cum să schimbe imaginea vinului românesc. Doar cu multă pasiune și „nebunie” te poți implica în proiecte unice ca readucerea pe piață a soiurilor de mult uitate. Șarba, pentru Crama Gîrboiu, a reprezentat testul suprem. Cu riscul de a pierde totul, cu tot ridicolul câștigat din partea concurenței și respingerea pieței, au reușit să demonstreze că fiecare soi românesc are farmecul și locul lui și că, exploatat cu mult devotament, el ne poate aduce doar satisfacție. Șarba a ajuns să fie etalonul Cramei Gîrboiu. Atunci când vorbim de Crama Gîrboiu, vorbim de Vrancea, respectiv de soiul Șarbă.

Și pasiunea acestora nu se oprește aici. Acum vor să demonstreze că Feteasca Neagră se simte acasă, și anume că au acest terroir de excepție la Cotești, cu un echilibru fantastic între climă, aciditate și mineralitate, care le poate aduce unicitate și un caracter aparte pentru acest soi intens dezbătut la nivel local, cât și internațional. Crama Gîrboiu are deja peste zece ani în care specialiștii au testat diferite tehnici de tăiere pe loturi experimentale de Fetească Neagră. Rezultatele sunt surprinzătoare. Și cum un vin bun întotdeauna pleacă din vie…

Așadar, sunt strugurii: frumoși, curați, puțini și recoltați manual la lădiță, cu mare atenție. Ce se întâmplă mai departe? Odată ajunși în combinatul de la Dumbrăveni, aceștia parcurg un proces tehnologic modern, ca până la urmă să își găsească liniștea în butoaie de stejar franțuzesc. Nimic nou sub soare! Totuși, ce anume face vinurile Crama Gîrboiu diferite? Abia acum intervine factorul uman. Care vinuri merită să poarte sigla Crama Gîrboiu? Ce lot special merită să fie îmbuteliat sub brandul Bacanta al vinurilor prețioase? Abia acum se poate vorbi de măiestrie.

O Fetească Neagră din gama Bacanta combină vinuri atât baricate, cât și nebaricate, vinuri culese la maturitate deplină, vinuri maturate în etape și stejar de proveniență diferită (francez, caucazian și american) cu un grad de ardere diferit, în baricuri de 225 de litri sau budane de 1.000 de litri. Bacanta combină stiluri diferite, vinuri diferite și analize senzoriale diferite. Ca până la urmă să existe un cumul de factori și un produs finit demn de Crama Gîrboiu. Munca din spate este colosală, dar satisfacția este pe măsură. Cei de la Crama Gîrboiu au deja patru ani consecutivi de loturi reprezentative pentru Bacanta Fetească Neagră. Și au clienți speciali care, în fiecare an, așteaptă cu sufletul la gură noul vin. Vor să vadă produsul, să savureze unicitatea și să își bucure papilele și sufletul cu un vin măreț.

În continuare, se experimentează. În toamnă, se iau acești struguri frumoși și se supun unui proces de stafidire de genul „Amarone”. Nimeni nu poate garanta succesul, dar, după lungi vizite în zona Veneto, la crame de renume, Crama Gîrboiu și-a propus să aducă un plus de valoare produselor. Complexitatea procesului de stafidire este, într-adevăr, evidentă. Cei de la Crama Gîrboiu au avut ocazia, în 2014, să experimenteze acest proces printr-o stafidire direct pe butucul de viță de vie, bineînțeles cu ajutorul naturii și al unei clime perfecte, într-o toamnă târzie. Iar ei vor să profite în fiecare an de aceste note unice, fără riscuri. Astfel, au o investiție în acest sens și în curând vor putea aduce continuitate acestui stil de vinificație. „Ne dorim ca Feteasca Neagră să devină, ușor-ușor, reprezentativă atât pentru Crama Gîrboiu, cât și pentru zona Cotești, Vrancea. Este o muncă de durată, dar ne-am asumat atât investiția materială, cât și pe cea umană. Probabil o să fie o implicare de generații și mă bucur că sunt eu cea cu inițiativa în prima linie. Direcția o dăm noi, acum!”, spune Livia Gîrboiu.

„Când vine vorba de vin, aud peste tot descrieri și punctaje …cuvinte pompoase ca ‚intensitate‛, ‚complexitate‛, ‚echilibru‛; 90 de puncte, 95 de puncte etc.; descrieri ca ‚arome primare, secundare, terțiare, fructe roșii, negre, vanilie, piele, tabac, ciocolată, condimente, piper‛?!… Părerile sunt obiective și, totuși, senzația oferită la degustarea unui vin este unică! Din punctul meu de vedere, este simplu: îmi place sau nu acest vin. Mă regăsesc și doresc să savurez acest vin. Îmi place atât de mult, încât nu vreau să împart acest vin. Mă bucur de el și încerc să îl descopăr cu fiecare înghițitură. Îmi vorbește, se dezbracă ușor și îmi spune povestea sa… mă lasă să îl descopăr în profunzime”, adaugă aceasta.

Vinul este personal. Iar cei de la Crama Gîrboiu încearcă să aducă unicitate în fiecare an, păstrând, totuși, o identitate a vinurilor. Până la urmă, măreție este atunci când reușești, într-o degustare în orb, să spui cu toată încrederea că, da, acesta este vinul Cramei Gîrboiu.

Specialiștii cramei s-au dedicat acestui proiect și au toată încrederea că vinurile lor speciale le vor aduce atât faimă, cât și clienți mulțumiți, deoarece vinul Crama Gîrboiu este mai mult decât un simplu produs viti-vinicol. Este muncă, este dedicare și, mai ales, este unicitate.