Compania austriacă atât de cunoscută în domeniul accesoriilor dă o notă aparte fiecărei colecții pe care o semnează. Descoperă estetica plină de poezie a fluturilor, în colecția Light Orchid by Swarovski, înnobiliată de strălucire și delicatețe.
Colecția Light Orchid ne răsfață cu legendara expertiză în cristale – și meșteșugul aferent prelucrării acestora – prin implementarea lor într-un colier spectaculos și un inel pentru patru degete. Grație unui artificiu tehnic de efect, colierul de dimensiuni generoase se poate metamorfoza miraculos într-unul care este prezent atât deasupra decolteului, dar și deasupra spatelui.
Colecția Lilia, extrem de romantică și optimistă, sublimează renașterea cu ajutorul cristalelor Swarovski de culoare roz, completate de aur în aceeași nuanță. Siluete aflate în tendințe, cum ar fi cerceii asimetrici, colierele în forma literei „y” sau inelele multiple, fac din această colecție un companion perfect pentru orice ținută sau ocazie.
Inspirația perfectă
Nathalie Colin, directoarea de creație a companiei, declară cu entuziasm: „Colecția înseamnă, înainte de toate, culoare și demonstrează cum poate aceasta declanșa emoțiile și provoca stările noastre. Am găsit cele mai frumoase și mai vibrante culori din natură, acestea fiind mereu o sursă importantă de inspirație, atât pentru mine, cât și pentru brand. O gamă largă de nuanțe feminine de roz și mov prinde viață, precum zbaterea aripilor unui fluture – inspirația perfectă pentru bijuterii contemporane, delicate și actuale în același timp”.
O strălucire aparte
Pentru a completa acest look de senzație, liniile fluide sunt un „must-have”. Cerceii lungi din colecția Lilia sau cei colorați din colecția Fit adaugă un accent subtil, dar în același timp de efect, printr-o strălucire cu totul aparte. Swarovski continuă să ofere femeilor elegante și cochete un plus de sclipire binemeritat, în orice condiții.
Pentru mai multe detalii despre colecțiile Swarovski, căutați hashtag-ul #BeBrilliant sau accesați site-ul www.swarovskigroup.com.