Există artiști care își scriu parcursul în aplauze și cifre, și alții care aleg să-și clădească identitatea cu răbdare, asumare și luciditate. Ana Baniciu face parte din a doua categorie. Crescută într-un mediu artistic, dar hotărâtă să nu fie definită doar de moștenirea numelui, ea și-a croit propriul drum – de la pop comercial la creație autentică, de la expunere la echilibru, de la haosul vizibilității la liniștea pe care o aduce maternitatea. În acest interviu, Ana Baniciu vorbește cu onestitate despre alegeri, transformare, vulnerabilitate reală și luxul de a fi exact acolo unde simți că ești întreagă.
Ana, ai crescut într-un mediu artistic. Cum ți-a influențat această moștenire alegerile și identitatea?
Așa e! M-am născut într-o lume a artiștilor, am copilărit prin culisele concertelor, am dormit pe boxe și am luat la joacă toate personalitățile țării. Numele Baniciu a venit la pachet cu un univers care pe mine m-a fascinat de mică – și cu foarte multe responsabilități! Mi-am dorit întotdeauna să mă diferențiez de tata, să îmi creez propria identitate… și, după extrem de multă muncă, cred că am reușit.
Ai menționat că ai avut o educație riguroasă. Cum te-a ajutat această disciplină în cariera artistică și în viața personală?
În primul rând, mama mea m-a ținut foarte ocupată pe tot parcursul copilăriei mele. Ceea ce îmi doresc să fac și eu, la rândul meu, cu Aris, băiețelul nostru. Am fost preocupată mereu de viitor, de carieră și de ce aveam să devin, și am muncit toată copilăria în sensul ăsta. Am făcut toate școlile posibile, toate activitățile la care te puteai gândi și, cu siguranță, fiecare bucățică în parte și-a spus cuvântul în formarea mea, atât cea profesională, cât și personală.
Am învățat să lucrez și să-mi fac prezența plăcută într-un colectiv, iar ulterior, să fiu un om plăcut în spațiul public. Am evoluat și învățat constant – și încă o fac. Nu cred că am să mă opresc niciodată din asta.
Ai început cu LaLa Band și ai evoluat către un stil muzical mai matur. Cum ai reușit să-ți găsești vocea autentică într-o industrie adesea superficială?
Mi-am dorit mereu ca vocea mea să se audă în mai multe feluri. Muzica a fost începutul – prima iubire, cea mai sinceră formă de exprimare. De la ea a pornit totul, dar n-am simțit niciodată că trebuie să mă opresc acolo. Televiziunea m-a ajutat să mă arăt și altfel, să-mi testez limitele, iar actoria a venit firesc, ca o altă formă de joacă serioasă. Iar online-ul… e safe place-ul meu, locul în care am construit, de peste 15 ani, o comunitate reală.
N-am simțit niciodată nevoia să mă limitez la un singur drum – am fost mereu curioasă să explorez, să cresc și să-mi spun povestea în cât mai multe forme.
Ai făcut trecerea de la proiecte comerciale la muzică cu semnătură personală. Ce compromisuri ai refuzat să faci – chiar dacă erau tentante?
Cred că, în lumea artistică, tentațiile vin la pachet cu luminile reflectoarelor. Unele sunt evidente, altele, mai bine ascunse – dar toate te testează. Am ales să rămân fidelă valorilor mele, chiar și atunci când unele propuneri păreau tentante la prima vedere. Am spus „nu” unor colaborări care nu mă reprezentau sau în care nu credeam, fie că vorbim de imagine, de asocieri sau de mesaje care nu rezonau cu mine.
Nu e ușor să refuzi când totul pare „pe val”, dar pe termen lung, liniștea cu mine și direcția clară valorează mult mai mult.
Cum alegi proiectele în care te implici acum? Ce criterii folosești pentru a decide dacă un proiect îți aduce împlinire, nu doar expunere?
Îmi plac provocările și, în general, am o deschidere mare față de proiectele care mă scot din zona de confort și mă ajută să evoluez. Totuși, am învățat să spun „nu” atunci când simt că o direcție nu mi se potrivește cu adevărat sau nu o pot duce la bun sfârșit în modul în care mi-aș dori.
Indiferent că este vorba despre muzică, televiziune sau actorie, îmi doresc din suflet să existe autenticitate în ceea ce fac. Chiar vorbeam recent cu o producătoare despre cât de vizibil devine, pentru public, atunci când un artist este sincer implicat într-un proiect și îi place ce face… La proiecte de genul ăsta visez – care nu oferă doar expunere, ci și împlinire personală.
Cum îți definești succesul și ce înseamnă pentru tine să-ți construiești un drum propriu?
Pentru mine, succesul nu se măsoară în vizibilitate sau cifre, ci în cât de autentic e parcursul. În cât de bine mă recunosc în tot ce fac și cât de liniștită sunt cu alegerile mele.
Să-mi construiesc un drum propriu a însemnat să nu aleg mereu calea cea mai scurtă sau cea mai populară, ci pe cea care m-a reprezentat cu adevărat. A fost nevoie de răbdare, de multă muncă și, uneori, de curajul de a spune „nu” atunci când toți ceilalți spuneau „da”. Dar, în timp, am învățat că direcția personală valorează mai mult decât validarea asta… rapidă. Iar succesul adevărat, pentru mine, înseamnă să pot privi în urmă și să știu că fiecare pas a fost al meu – nu al unei etichete, nu al unui nume, ci al alegerilor făcute de mine, pentru mine.
Ai devenit mamă recent. Cum te-a schimbat această experiență și ce ai descoperit despre tine în acest nou rol?
Maternitatea m-a așezat. Mi-a schimbat complet reperele, prioritățile și felul în care mă raportez la viață. Am descoperit o forță pe care nu știam că o am, o răbdare infinită și o capacitate de dăruire care nu se compară cu nimic. În același timp, m-am redescoperit ca femeie – cu vulnerabilități, dar și cu un soi de claritate nouă, pe care doar iubirea necondiționată o poate aduce. Aris mi-a arătat cât de frumos e să trăiești în prezent, să te bucuri de lucruri mici și cât de multe poți învăța de la un om atât de mic.
Cum reușești să gestionezi provocările maternității și să menții echilibrul cu cariera ta artistică?
Adevărul e că încă învăț să gestionez echilibrul. Maternitatea vine cu provocări reale, mai ales când ești obișnuită cu un ritm alert și cu expunere constantă. Nu am fost niciodată genul care să poată sta departe prea mult de tot ce ține de carieră, dar am înțeles că nu trebuie să aleg între mine și copilul meu – ci doar să învăț să mă adaptez. Am început să-mi dozez mai bine energia, să prioritizez diferit și să nu mai simt nevoia să fiu peste tot. E un proces – cu zile bune și zile în care mă simt copleșită –, dar mă bucur că am învățat să mă ascult și să-mi dau voie să cresc și eu, alături de copilul meu.
Ce înseamnă pentru tine „luxul” în viața de zi cu zi? Cum s-a schimbat această percepție odată cu maturizarea și experiențele trăite?
Pentru mine, luxul înseamnă acum ceva foarte simplu, dar atât de valoros: familia noastră. Să avem o viață liniștită, să ne creștem copilul în înțelegere și respect, fără tensiuni sau certuri. Ăsta e, de fapt, luxul la care am visat încă din copilărie. Iar când mă uit la Aris și la soțul meu, știu că trăim ceva prețios. Ne bucurăm unul de celălalt și nu luăm nimic din ce avem de-a gata. Suntem extrem de recunoscători.
Care sunt valorile și principiile care te ghidează în viață și în carieră?
Mama îmi spunea mereu că e important ca la finalul zilei să pot pune capul pe pernă liniștită, împăcată cu mine. Să rămân om, să nu-mi fie rușine de cum am ales să fiu și să mă port. Asta mi-a rămas și m-a ghidat mereu – să-i respect pe cei din jur, să nu mă ia valul și să-mi țin povestea mea cât mai sinceră și autentică. Nu cred în rețete, dar cred în bun-simț, în asumare și în a face lucrurile pe bune, nu doar de imagine.
Când te uiți în oglindă azi, cu ce ești cu adevărat împăcată și unde știi că mai ai de lucru?
Am făcut multe chestii mișto până acum și sunt împăcată cu omul care am devenit. Cu faptul că nu m-am abătut de la cine sunt, că am muncit mult pentru fiecare pas și că am reușit să-mi păstrez echilibrul între expunere și viața personală – e o mare realizare. Dar da, mai am de lucru – la răbdare, la tendința de a face totul singură, la a mă ierta mai repede când greșesc.
Ai o carieră în care ți s-a cerut să fii „vizibilă” constant. Ce ai învățat despre granițe, vulnerabilitate și puterea de a spune „nu”?
Am învățat că vizibilitatea vine cu un preț și că tu ești singura care poate decide dacă merită sau nu. La început, aveam impresia că trebuie să fiu mereu „acolo”, prezentă, activă, să nu scap nimic. Dar, în timp, am învățat că granițele nu te izolează, ci te protejează. Nu trebuie să împărtășesc tot, nu trebuie să dau din mine mai mult decât simt.
Am descoperit că vulnerabilitatea e valoroasă doar când vine dintr-un loc real, nu când e cerută sau așteptată. Și da, am învățat să spun „nu” – fără vină, fără explicații inutile. E un exercițiu constant, dar esențial dacă vrei să rămâi întreagă într-o lume care te vrea mereu „la dispoziție”.
Dacă ai scrie un manifest personal despre feminitate, creație și maternitate, ce idei l-ar susține?
Aș scrie despre libertatea de a fi tot ce simți, fără etichete. Despre feminitate ca un teren fluid, în care poți fi și puternică, și vulnerabilă, și mamă, și creatoare, și femeie în toată complexitatea ta – fără să trebuiască să alegi un singur rol. Aș scrie despre curajul de a-ți păstra vocea, chiar și atunci când lumea încearcă să ți-o modeleze altfel. Despre creație ca formă de supraviețuire, ca fel de a exista. Și despre maternitate nu ca o limitare, ci ca o resursă imensă de inspirație, de răbdare și de claritate. Aș scrie un manifest despre cum poți să fii întreagă, fără să fii perfectă.
Ce planuri ai pentru viitorul apropiat?
În perioada următoare mă pregătesc să lansez muzică… chestii de suflet. În online sunt activă constant și pregătesc proiecte noi, în care îmi pun, ca de obicei, energia și creativitatea. Iar împreună cu soțul meu, ne dorim ca anul acesta să dăm contur unei idei de business la care ținem mult – o surpriză frumoasă, diferită, care sigur va ridica câteva sprâncene.
În rest, ne bucurăm cât putem de prezent și ne dedicăm conștient creșterii lui Aris. Știm cât de prețioasă e perioada asta și cât de repede trece… așa că tot ce facem calculăm în funcție de el. Și o facem cu multă bucurie.
