Hydrosphere – Cum îți transformi iahtul în propriul muzeu marin de lux

Scris de Andrei Dimulescu
Publicat la data de: 09-07-2021

în: Nautic

Hydrosphere

Dacă v-au plăcut cărțile lui Jules Verne, cu siguranță vă aduceți aminte, printre altele, de submarinul Nautilus. Vestea bună este că toate aceste „SF-uri” au devenit astăzi realitate. Astfel, este posibil ca navigatorii să aibă în curând la îndemână un nou mod interesant de a vedea lumea sub valuri. Gresham Yacht Design a dezvăluit un nou concept remarcabil supranumit Hydrosphere, care vă va permite să explorați oceanul fără să părăsiți nava.

Hydrosphere

Compania londoneză nu a furnizat încă informații detaliate cu privire la noul „lift subacvatic”, cu excepția unui videoclip uluitor de două minute, pe Vimeo. Conform discursului însoțitor, Hydrosphere vă scufundă în mediul oceanic înconjurător „retezând” practic corpul super-iahtului.

Ca o versiune mai sofisticată, subacvatică, a liftului de sticlă al lui Willy Wonka, ingenioasa structură se „desfășoară” din coca navei în câteva minute. Poate găzdui până la șapte oaspeți, care se pot „scălda” fiecare în peisajul marin, fără a-și uda vreun fir de păr. 

Hydrosphere

Practic, în esență, Hydrosphere va oferi unele dintre priveliștile pe care le-ați putea savura cu un submersibil sau cu un costum de scufundare. Totuși, ceea ce îl diferențiază de un submarin standard este ușurința și viteza. Nu va trebui să pierdeți timp pregătind o navă separată pentru lansare și nici să angajați un căpitan și un echipaj dedicat. Puteți merge pur și simplu jos, să luați „liftul” și să vă bucurați de vederi subacvatice fără egal. În plus, Hydrosphere este echipat cu iluminare specială la bord pentru a lumina interiorul, dar și „exteriorul” albastru profund și atotcuprinzător. De fapt, structura poate fi desfășurată chiar în timp ce super-iahtul navighează cu o viteză de croazieră de până la două noduri. În schimb, atunci când nu este utilizată, se retrage înapoi în corpul navei, unde este protejată de o trapă externă solidă.

Hydrosphere

Compania Gresham și-a câștigat o reputație pentru concepte marine inovatoare pe plan mondial. La începutul acestui an, studioul a dezvăluit conceptul de giga-iaht Emir, de 120 de metri, care are în centrul său o sală de bal grandioasă, pe două niveluri. Și în 2020, giga-iahtul Thor Explore, de 100 de metri, a făcut valuri cu al său interior futurist, desprins parcă dintr-un film științifico-fantastic.

Această ultimă inovație, Hydrosphere, poate avea la prima vedere un impact ceva mai mic, dar adevărul este că are toate șansele să devină cea mai nouă jucărie acvatică din lume, pe care o puteți avea la bord, sau sub bord, cum preferați să spuneți. Prețul nu a fost încă anunțat, însă constructorii ne asigură că acest „echipament” va putea fi folosit în cazul tuturor iahturilor de peste 90 de metri lungime, deși ar fi de preferat o ambarcațiune nouă, a cărei construcție s-ar întinde pe circa patru-cinci ani. Cu Hydrosphere veți salva timp prețios, vă veți bucura de experiențe unice sub apă și veți putea surprinde vietățile marine în timp real, „live”, nemaifiind necesară echiparea sau ieșirea cu alt submersibil pentru observarea vieții subacvatice. 

Hydrosphere Hydrosphere Hydrosphere