Pentru al treilea an consecutiv, se pune punctul pe vin, la RO-Wine | The International Wine Festival of Romania, și se pornește în călătoria celor mai bune vinuri românești și internaționale, într-un eveniment premium, care vorbește despre eleganța și excelența vinurilor de top. Povestea e scrisă, în acest an, de gazdele evenimentului, Marinela V. Ardelean, Liviu și Mihai Popescu, alături de Cornel Ilie și Virgil Ianțu, ambasadori RO-Wine, dar și de toți iubitorii de vinuri, care sunt așteptați, pe 19 și 20 mai, la Fratelli Studios.
”Îmi plac începuturile și îmi place să învăț. Nu sunt un expert sau un foarte bun cunoscător al soiurilor de vin, dar îmi place eleganța combinată, în același timp, cu relaxarea care formează ritualul unei tradiții ce leagă prietenii. Vinul mi se pare o băutură a oamenilor educați, a celor pasionali, a artiștilor. Mă bucur că am intrat într-o lume nouă, dar veche de când lumea și sunt mândru să fiu ambasadorul unui festival elegant prin definiție: RO-Wine”, a declarat Cornel Ilie.
„Așa cum avem nevoie de educație în orice domeniu, așa cred că, pentru a te bucura de un vin de calitate, trebuie să îi știi povestea, cum s-a născut, ce viață a avut și de ce ai vrea să-ți fie prieten. De aceea, sunt încântat să fiu ambasadorul RO-Wine, festivalul care aduce împreună povestitori, ascultători și viitori prieteni ai vinului. Vă aștept să apreciem împreună unele dintre cele mai deosebite vinuri românești și internaționale”, a declarat Virgil Ianțu.
Peste 350 de vinuri de top, atent selecționate, sunt oferite înspre degustare participanților la această ediție a festivalului! Iubitorii de vinuri vor avea parte de o experiență unică și vor fi delectați cu foarte multe surprize, precum o zonă VIP, unde se pot întâlni cu peste 100 de vinuri super premium prezentate de specialiști de top în domeniu, dar și cu o selecție specială de Champagne, aparținând a 12 producători, o secțiune gourmet, precum și ocazia de a testa din unicitatea vinurilor „extreme”.
”Ne vom bucura, la această ediție, de o selecție deosebită de vinuri „extreme”. Printre ele se numără și vinuri realizate la altitudini impunătoare față de nivelul mării sau vinuri preferate de Hannibal sau Omero. Totodată, mă încântă să anunț, în premieră, bursa RO-Wine, ca una dintre cele mai importante noutăți cu care vine ediția a treia a festivalului! E o bursă de formare, de 6 săptămâni, în valoare de 10.000 de euro, în nordul Italiei, Treviso, în perioada septembrie-octombrie 2018, oferită de GiottoConsulting în parteneriat cu RO-Wine, prin care ne dorim să sprijinim și să încurajăm viitorii specialiști din domeniul vitivinicol. Abia aștept să aflăm cine se va bucura de experiența stagiului din Voldobbiadene, districtul cel mai important de vin spumant din Italia!”, a declarat Marinela V. Ardelean.
Toți tinerii pasionați de sectorul vitivinicol care au urmat sau urmează studii în oenologie, chimie, microbiologie sau știință alimentară, și doresc să urmeze o carieră în acest domeniu, sunt invitați să trimită CV-ul, însoțit de o scrisoare de intenție, pe info@romaniawinefestival.com, și să convingă că merită această bursă! Data limită a înscrierii este 20 iunie.
Stagiul formativ este finanțat în totalitate și se va desfășura în laboratoarele GiottoConsulting. Metode analitice chimice și microbiologice de struguri, protocoale de vinificație, controlul și gestionarea fermentației, degustări și selecții de vinuri bază sunt doar câteva dintre subiectele acoperite în cadrul acestui program.
De asemenea, în cele două zile ale festivalului, vizitatorii vor avea ocazia să participe la workshopuri inedite, prezentate de experți internaționali, care vor completa experiența în lumea vinului.
Pe 19 mai, Stefano Saderi va susține workshopul: ”What is quality?… In a profitable wine business”, în timp ce Roberto Bartolomeo Lepori va aprofunda tema vinurilor extreme: ”Extreme wines from heroic viticoltore”. Duminică, 20 mai, iubitorii de vinuri își pot da întâlnire la masterclass-ul: ”The wine in the future” cu Helmuth Koecher, fondator și președinte al Merano Wine Festival – unul dintre cele mai exclusiviste evenimente de profil din Europa, cu o vechime de aproape 30 de ani.
Accesul la workshopuri și masterclass-uri se face pe bază de bilet, separat de cel de la festival, ce poate fi achiziționat de pe romaniawinefestival.com. Prețul de intrare la fiecare workshop este 150 lei, respectiv 200 lei la masterclass.
Intrarea la RO-Wine se face pe bază de bilet, care se poate procura online, de pe bilete.ro (https://www.bilete.ro/ro-wine/ro-wine-19-20-mai-2018). Prețul unui bilet standard este de 50 lei. Cei care își doresc o experiență mai amplă în lumea vinurilor, vor avea posibilitatea să deguste peste 100 de vinuri super premium, în ediție limitată sau din colecții private, dacă optează pentru biletul VIP, în valoare de 400 lei.
Organizatorii mulțumesc partenerilor evenimentului: Banca Transilvania, Selgros România, CEZ Vânzare, Aqua Carpatica, Nespresso, și partenerilor media: Adevarul.ro, Biz, Cariere, Digi FM, Horeca Insight, IQads, Life.ro, Luxury, National Geographic România, Nine O’ Clock, OK!Magazine România, OZB, Sette Giorni, Smark și Trends HRB.