Viorica Chiurciu

În imperiul științei medicale și al artei cântecului popular

Scris de Ozana Mazilu
Publicat la data de: 18-03-2019

în: Cover

Premiată de Academia Română (ASAS) cu distincția Paul Riegler, cercetător științific gr. I, doctor în științe medicale și director al departamentului de producție a medicamentelor din cadrul Romvac, Viorica Chiurciu este omul de știință care a înnobilat și a dat, încă o dată, valoare cuvântului „românesc”, prin realizările din medicina umană și veterinară care au trecut dincolo de granițele țării. Lector la conferințe internaționale, autor al multor cărți de medicină, cu articole în publicații științifice și apariții în emisiuni radio și TV de specialitate, Viorica Chiurciu nu este numai doctorul în halat alb imaculat, dar și cel al sufletelor noastre pe care le mângâie prin cântecele sale de folclor autentic.

Ce înseamnă copilăria pentru Viorica Chiurciu ca om? Oare etapa aceasta și locurile copilăriei și-au pus amprenta asupra doctorului de mai târziu?
Amintirile copilăriei mă poartă în satul oltenesc Bucovicior, din Vela, județul Dolj, unul dintre cele opt sate micuțe ale comunei, o parte cuibărite la poalele dealurilor și altele ținând trena apelor limpezi ale râului Desnățui. Am avut o copilărie frumoasă, veselă și senină, așa cum ți-o poate da în felul ei aparte viața la țară, cu oamenii și obiceiurile care mi-au format sufletul pe un fundament sănătos din toate punctele de vedere. Aici am învățat să le ascult poveștile, rotunde, cu început și sfârșit. Aici se află rădăcinile mele ca om, aici mi s-a format sufletul plecând de la învățămintele părinților, jocurile copilăriei – bobârnace, șotronul –, micile munci adecvate vârstei noastre – mersul cu animalele la păscut, culesul ierbii pentru bobocii de rață, culesul prunelor și zarzărelor pentru țuică –, până la jocurile cu ceilalți copii, în pragul nopții, în lumina licuricilor, sau cărțile impuse prin programa școlară, precum „Colț alb”, „La Medeleni” sau „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Toate acestea m-au învățat să respect munca și ce înseamnă seriozitatea și bunul-simț. Așa a prins contur dorința de a ajunge cineva în viață și am plecat din satul natal la școlile superioare, luând ca modele de urmat pe părinții, dascălii și chiar pe cei cu una-două generații mai mari decât mine.

Satul natal, care păstrează și astăzi același aspect bucolic, este locul care face ca muzele să pătrundă în sufletele oamenilor, așa cum au pătruns și în sufletul meu.

Așadar ați înțeles, încă de mică, rolul învățăturii în viață. Care au fost treptele pe care a trebuit să le urcați pentru a atinge reușita profesională?
Exploatată cum se cuvine, fiecare etapă de instruire își are rostul și importanța sa în viața oricărui om. Începutul drumului meu spre cunoaștere este marcat de școala primară și gimnazială, ale cărei cursuri le-am

făcut în satul natal. Am studiat, apoi, la cel mai prestigios liceu din Craiova, respectiv Liceul „Frații Buzești”, o instituție cu tradiție pentru familia mea, aici studiind și tatăl, și unchii mei. A urmat examenul la Facultatea de Medicină umană, însă nu a fost să fie. Pregătindu-mă în continuare pentru medicină, m-am angajat ca profesor suplinitor la școala din comună, iar anul următor am ajuns în București, unde am intrat pe post de laborant, la Fabrica de anvelope Danubiana.

Fără echivoc, în viață, și acțiunile noastre ne stabilesc destinul, însă nu cred că în totalitate. În permanență există ceva care este dincolo de noi, de puterea și voința noastră. Așa și pentru mine, viața pregătise aici ceva care avea să îmi marcheze existența pentru totdeauna, deoarece acesta a fost momentul în care l-am cunoscut pe viitorul meu soț, pe atunci director general al întreprinderii. Ca un lucru firesc, povestea noastră de dragoste s-a continuat prin căsătorie și, nu la mult timp după aceea, ne-am transferat de la Danubiana la Romvac.

Acest episod a fost o nouă cotitură în viața mea; eu îmi doream să fac medicina umană, însă odată cu oamenii pe care i-am întâlnit la Romvac și cu descoperirea medicinei veterinare, mi-a fost insuflată mult mai puternic dorința de a fi, la rândul meu, specialist în acest nou domeniu. Drept urmare, am dat și am intrat la Facultatea de Medicină Veterinară, pe care am absolvit-o ca șef de promoție. Fiind un om avid de cunoaștere și dornic mereu de perfecționare, am urmat doctoratul, obținând, pe rând, titlul de Doctor în Științe Medicale, dar și cel mai înalt grad în cercetare, respectiv acela de Cercetător științific gr. I.

Cum s-au materializat toți acești ani de studii și muncă?
Așa cum am precizat anterior, la Romvac am întâlnit un colectiv de profesioniști care mi-au insuflat sentimentul lucrului bine făcut și al competenței profesionale. Astfel, am parcurs toate treptele, de la stagiar, la șef de laborator și, în final, director de producție a medicamentelor. Toți acești pași au venit firesc, în urma unor realizări alături de colectivul în care lucrez: medici, biologi, chimiști, biochimiști, implicați în activitățile de cercetare și producție de medicamente și vaccinuri de uz veterinar.

O instituție de cercetare în medicină cu atâția ani de existență sigur a marcat istoria în domeniu. Cum anume?
Da, așa este. Dar aici se impune o departajare clară a celor două planuri pe care activează Romvac. Astfel, referindu-ne la medicina veterinară, nu putem să nu amintim că Romvac marchează, practic, aproape cinci decenii de când asigură medicilor veterinari tot ce este necesar pentru un act medical complet.

Ca atare, Romvac a produs și a asigurat întreg necesarul de vaccin împotriva bolii Marek – cancerul la păsări –, pentru tot efectivul de găini din țară.

Mai mult, Romvac a înființat prima fermă de păsări SPF din sud-estul Europei. Practic, acestea sunt găinile cele mai sănătoase deoarece cresc cu hrană, aer și apă sterile.

Mai nou, Romvac a înregistrat vaccinul contra bolii limbii albastre la rumegătoare, care știm ce ravagii a făcut. Tot la noutăți, marcăm și vaccinul contra rabiei, dar și setul de diagnostic pentru tuberculina aviară.

De asemenea, compania deține 18 brevete de invenție, toate utilizate în producție.

Așadar, Romvac are activitate continuă de cercetare în funcție de necesarul de pe piață. Noi ținem legătura permanent cu fermierii și cu crescătorii de animale și știm exact de ce au nevoie, pentru a putea veni cu oferta potrivită. Romvac a devenit un brand național, dar care este tot mai mult cunoscut și în străinătate, deoarece produsele noastre îndeplinesc condițiile de calitate, performanță și diversificare din punct de vedere al gamei, fapt care a atras solicitarea acestora în multe țări din lume.

Făcând referire și la cel de-al doilea plan despre care vorbeam mai înainte, numele Romvac se leagă nu numai de medicina veterinară, ci și de cea umană, și asta încă din anii ’80, când am participat la producerea valvei biologice în colaborare cu Prof. Ioan Pop de Popa, de la Spitalul Fundeni. De asemenea, o perioadă am produs și vaccinul antigripal uman.

Însă, cea mai mare realizare în domeniul medicinei umane este obținerea produselor cu imunoglobuline Y din gama Imunoinstant, care au beneficii multiple asupra sănătății omului.

În ce constau produsele cu imunoglobuline Y și ce anume v-a motivat să faceți cercetări și în medicina umană?
Cercetarea în medicina umană a apărut ca o necesitate a faptului că, din nefericire, ne aflăm în era post-antibiotice, iar marile organizații din domeniul sănătății au lansat un apel mondial oamenilor de știință pentru a găsi soluții împotriva rezistenței antimicrobiene. Astfel, Organizația Mondială a Sănătății (WHO) și Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) atrag atenția asupra faptului că, deși antibioticele au fost extrem de benefice încă de la descoperirea lor acum 70 de ani, utilizarea necorespunzătoare a acestora a dus la dezvoltarea rezistenței antimicrobiene care, în momentul de față, reprezintă una dintre cele mai mari amenințări la nivel global.

În acest sens, Romvac a lansat pe piață Oul hiperimun PC2 și gama de produse 100% naturale Imunoinstant, cu anticorpi Y, utilizate ca adjuvant în terapia specifică a infecțiilor bacteriene, inclusiv a celor care prezintă rezistență la antibiotice.

La ora actuală, Romvac a obținut anticorpi împotriva a 18 tulpini bacteriene periculoase: Pseudomonas aeruginosa, Klebsiella pneumoniae, Salmonella spp., Escherichia coli, Enterococcus faecalis, Salmonella enteritidis, Salmonella typhimurium, Streptococcus mutans, Staphylococcus aureus, Streptococcus grup B, Proteus mirabilis, Acinetobacter baumannii, Helicobacter pylori, Clostridium difficile – corpi bacterieni, Clostridium difficile – anatoxina, Candida albicans, Candida glabrata, Candida krusei.

Imunoglobulinele Y reprezintă anticorpi de pasăre extrași din gălbenușul ouălor provenite de la găini imunizate cu diferiți antigeni prelucrați din microorganisme patogene pentru om și care au fost izolate de la pacienți din spitalele din România.

Astfel, cu ajutorul acestor imunoglobuline Y ne adresăm specific anumitor afecțiuni, uneori creând, chiar personalizat, un anumit produs. 

Cui se adresează produsele Imunoinstant?
Produsele pot fi folosite de persoanele de toate vârstele, copii și adulți, mai ales dacă au un sistem imunitar slăbit și au fost expuși la infecții.

De asemenea, Imunoinstant ajută și la întărirea sistemului imunitar, indiferent dacă este vorba sau nu despre o boală de natură infecţioasă. Produsele pot fi folosite în infecţii la diferite niveluri – digestiv, urinar, cutanat, respirator etc. –, în alergii şi în boli autoimune, cum este psoriazisul, epidermoliza buloasă sau tiroidita autoimună. În cabinetul nostru vin mii de pacienți din țară și străinătate, de la copii de 5 ani și până la vârstnici.

Recunoașterea internațională a beneficiilor pe care le are Imunoinstant asupra sănătății a venit la Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii, desfășurat la Cluj-Napoca, în martie 2018, când Romvac a fost distins cu două Medalii de Aur și patru de Bronz.

Când vorbim despre familia Chiurciu? Acasă sau și la muncă?
Deoarece lucrăm împreună, de 36 de ani, nu putem să separăm relația de familie de cea profesională, creându-se o simbioză perfectă între un doctor și un inginer chimist. Lucrez în cercetare și producție alături de soțul meu, Directorul General al companiei, Ing. Constantin Chiurciu, de când ne cunoaștem. Am contribuit, ca și în familie, cu dragoste și pasiune, la succesul, prestigiul și numele a tot ceea ce ține de brandul Romvac. Soțul meu mă sprijină mereu în demersurile mele, pentru că atunci când lucrurile sunt făcute în doi, fiecare reușită personală sau profesională este trăită la un alt nivel de împlinire sufletească.

Vorbiți cu multă patimă despre profesie și familie. Oare doar acestea sunt pasiunile dumneavoastră sau mai există și altele?

Dincolo de profesie, există partea de divertisment a vieții mele, transpusă în călătorii și pasiunea pentru muzica populară. Am călătorit mult, din dorința de a cunoaște oameni și locuri noi. Astfel, am constatat că există o varietate foarte mare de locuri și oameni diferiți ca tradiții, obiceiuri și mentalități. Și astăzi, unii dintre ei trăiesc la stadiul de primitivitate. Așa sunt triburile din jungla amazoniană, etiopiană și din ținutul kenyan Maasai Mara. Aici vezi oameni care încă produc singuri focul prin frecarea bețelor de lemn și care își câștigă existența prin vânătoare, oameni care sunt ancorați în constrângeri de mii de ani. Am luat parte la tradițiile lor, cum ar fi nunta hindusă în care ginerele vine să își ia mireasa pe un cal alb. Am aflat cu uimire că încă mai sunt caste ale săracilor și bogaților, cei săraci neavând nici măcar voie să bea apă din aceeași fântână din care beau bogații.

Am descoperit locuri noi, precum Tibet, Peru și Etiopia, în care ai impresia că te desprinzi cu totul de realitatea pe care o cunoști de o viață și care te aruncă, parcă, în altă dimensiune. Toate aceste experiențe m-au făcut să empatizez cu oamenii și m-au învățat să îmi accept temerile și practic să realizez că multe nu erau întemeiate, tocmai pentru că am văzut că omul se poate descurca în viață cu foarte puțin.

Cum a apărut pasiunea pentru cântecul popular românesc? Și cum ați început să cântați?
Tot ce mi se întâmplă acum este ancorat în copilăria mea. Încă de atunci îmi plăcea să citesc mult și, ca orice copil, visam să fiu, pe rând, unul din personajele cărților mele. Așa s-a născut dorința de a fi actriță, artistă, cântăreață, dar și medic. În final, am ales să mă dedic medicinei și, cu toate acestea, în sufletul meu au rămas aceste vise care, iată, mai târziu au început să prindă contur.

Satul și educația primită de la părinți și dascăli au contribuit la dragostea mea pentru folclor. Chiar jocurile cu ceilalți copii, când ieșeam la poartă și improvizam concursuri de muzică populară, fiecare având un caiet cu cântece, personalizat cu flori presate și „Te iubesc”-uri scrise în colțurile paginilor, au fost ca o experiență în fașă, pentru pasiunea mea de astăzi.

Până la urmă, tind să cred că fiecare dintre noi știe ce caută în viață, deși atunci când găsim acel ceva, suntem tentați să-l punem pe seama întâmplării.

Reluarea drumului în muzică a avut loc în urmă cu zece ani, ca o provocare, la emisiunea „O dată-n viață”, când am fost remarcată de oameni de muzică și mi s-a recomandat să-mi studiez vocea cu profesori.

Deși muzica este o pasiune, am vrut să nu cad în patima lucrului făcut superficial și, în acest fel, mi-am lucrat vocea cu profesori renumiți: Moravec Ecaterina, Duțescu Gabriela și Mustățea Aurel. Aceștia mi-au confirmat talentul și m-au încurajat să pășesc pe scenă. Mergând pe acest principiu, am ajuns să studiez muzica chiar la Conservator, respectiv la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, la îndemnul doamnei profesoare Sanda Marc Roman, care a contribuit la tehnica mea vocală și m-a făcut să-mi asum acest pas, fapt pentru care îi port o deosebită recunoștință.

O stimă inestimabilă îi port și profesorului Gheorghe Roșoga, cu care am făcut primii pași pe scenă.

În privința repertoriului, cântecele mele sunt oltenești și toate reflectă și păstrează tradiția specifică zonei, transpusă în folclor românesc autentic.

Ce înseamnă luxul pentru dumneavoastră?
Luxul suprem înseamnă să fii împăcat cu tine însuți.

Interviu realizat de: Cătălina Staicu
Foto: Aurel Șerban
Make-up artist: Ana-Maria Barbu
Hairstylists: Adriana Mina & Roxana Balaci,
The Beauty Station
Locație: Palatul Știrbey, www.palatulstirbey.ro