Energy Expo - Join the revolution

Proiectul Volvo Drive Me

Scris de Luxury
Publicat la data de: 15-03-2017

în: Auto

Drive Me

O mașină autonomă este aceea care se poate conduce singură, fără implicarea directă a șoferului, mai exact una care poate accelera singură, care poate frâna sau vira. Asemenea automobil a făcut întotdeauna parte din visele pasionaților și a fost mereu o bucățică ruptă din filmele hollywoodiene cu acțiune în viitor. Astăzi trăim momentul istoric în care viitorul este sinonim cu prezentul, pentru că Volvo a reușit să lanseze sistemul Drive Me, care poate conduce o mașină pe cont propriu, exact ca în viitor. Limitările tehnologice de până acum au făcut imposibil proiectul, dar odată cu evoluția tehnologică, limitele au fost depășite.

Drive Me

Tehnologia Drive Me a fost implementată pentru a veni în ajutorul oamenilor care găsesc condusul obositor ori chiar plictisitor; cert este că facilitează desfășurarea altor activități în timpul deplasării. Există și opțiunea semi-autonomă și, bineînțeles, controlul manual. Sistemul poate fi montat pe modele precum S90, V90 sau XC90, cu pilot automat asistat, care poate accelera, vira sau frâna pentru dumneavoastră, ținându-vă la o distanță sigură față de mașinile participante în trafic, chiar și la o viteză de 130 km/h.

Drive Me

„Când eram copil, automobilul era simbolul libertăţii. Dar acum, când conduci un automobil te simţi deconectat de la lumea din jur. Am vrut să schimbăm acest aspect. Vrem să ajutăm şoferii să îşi folosească timpul cât mai productiv posibil şi să îi ajutăm să fie în pas cu viaţa modernă. Scopul programului Drive Me este de a aşeza şoferii obişnuiţi în automobile autonome şi de a le reda simţul libertăţii, ajutându-i să-şi folosească optim timpul petrecut pe şosea”, spune Marcus Rothoff, liderul de proiect al Drive Me.

Drive Me Drive Me

Energy Expo 10-13 octombrie