
Automobili Lamborghini a anunțat închiderea fabricii din Sant’Agata Bolognese pe fondul directivelor guvernamentale care au drept scop stoparea pandemiei de coronavirus.
Producătorul auto va întrerupe producția în perioada 13-25 martie.
„Așa cum am făcut deja până acum, continuăm să monitorizăm situația pentru a reacționa rapid și eficient, cu sprijinul colaboratorilor noștri, și pentru a putea reîncepe operațiunile cu energie la momentul potrivit”, a spus Stefano Domenicali, președinte și CEO al Automobili Lamborghini, potrivit unui comunicat. El a adăugat că măsura urmărește protejarea angajaților companiei în contexul urgenței medicale din țară.
Statul italian a decretat o stare de carantină pentru întreaga populație de aproximativ 60 de milioane de locuitori. Activitățile comerciale au fost în mare parte suspendate, iar oamenii sunt sfătuiți să stea acasă pentru a preveni extinderea coronavirus.
În Italia sunt aproape 13.000 de persoane infectate cu virusul COVID-19. Până în prezent, peste 1.000 de oameni au decedat din cauza coronavirus în această țară.