Din parfumul distileriilor Europei

Scris de Luxury
Publicat la data de: 14-03-2017

în: Lifestyle

Ce se întâmplă lângă (mai multe) pahare, e bine să rămână lângă pahare. Și chiar dacă aceste amintiri dispar cu notele disipate la fiecare rundă de pahare ciocnite și golite, bon vivant-ul sau măcar petrecărețul din noi merită recompensat cu o altfel de incursiune în aromele, tradițiile și tainele celor mai iubite băuturi ale Europei.

Whisky
Patru zări și – fie că ne întoarcem privirea spre Highland, Lowland, Campbeltown, Islay, Speyside sau Aberdeenshire – alte și alte tradiții în prelucrarea malțului se întrec în a inspira noi și noi afinități. În feeria Scoției idilice, descriind unicitatea fiecărei distilerii, poposim la Dalwhinnie – cea mai înaltă dintre ele, Edradour – cea mai mică, Strathisla – cea mai vârstnică, Glenturret – cea mai veche încă în funcțiune și, bineînțeles, Isle of Arran – cea mai tânără.

Iar cum încântarea vizitelor trebuie gravată cu senzații, în Clydebank ne întâmpină Auchentoshan, singurul whisky triplu distilat al Scoției, la Craigellachie – laureatul Talisker, la Elgin – Gordon & MacPhail, prima autoritate în malț, în timp ce la Bowmore ne așteaptă unul dintre cele mai bune single malt-uri din lume.

Bineînțeles, itinerarul este îmbogățit de ateliere ce poartă de la arta savurării până la minuțiozitatea din blending.

Ca un regal pentru pasionați vine voluptatea malt-ului din Ardbeg, Lagavulin și Laphroaig.

Cognac
Elevând rafinamentul notelor din șase podgorii cru – Borderies, Grande Champagne, Petite Champagne, Fins Bois, Bons Bois și Bois Ordinaires – între care prima, cea dintâi miză a lui Jean Martell, ascunde soiul Ugni Blanc (cel mai apreciat pentru rețetele viticultorilor), ținuturile din Cognac intrigă prin statistici ce vin drept onoruri elocvente pentru casele lor de prestigiu. Dacă 15 nume acoperă 96% din vânzarea mondială, diferența de 3.500 de distilerii susține nu mai puțin de 95% din producție, revenindu-i în schimb doar 5% din piață.

Naționalizat după Revoluția franceză, Castelul de Cognac va fi achiziționat de Baron Otard în 1795, când cumpliții ani ai Domniei Terorii își vor găsi sfârșitul. Ridicată în 1190, fosta reședință a regelui Francisc I devine o tentație neprețuită în descoperirea cramelor casei.

Parcurgând recunoștința cu care Francisc I s-a întors spre locurile natale, același râu ce l-a făcut pe rege întemeietorul rutei comerciale care avea să înalțe orașul drept centru al sării devine o atracție a casei Hennessy, care-și încântă oaspeții cu plimbări cu barca.

Prezentându-și tradiția în vizite adaptate curiozității și pasiunii, de la ateliere de inițiere, până la programe de introducere a recoltelor rarisime, Camus invită chiar și spre exercițiul unei compoziții proprii.

Un simplu circuit cu trenul prin podgoriile de la Merpins recreează moștenirea Rémy Martin, captând spiritul casei într-o experiență senzorială în care pictura, muzica și parfumul completează atelierele de amestecare a rafinatelor eaux-de-vie din diferite recolte și surse, degustările primind ca interpretare un meniu sub semnătura chef-ului domeniului.

Iar dacă ratați tururile caselor de la sfârșitul primăverii spre o toamnă târzie, dincolo de bijuteriile arhitecturii romanice, rămân oricum Le Musée des Arts du Cognac și La Cognathèque, cu 450 de varietăți de cognac și 50 de sortimente de pineau.

Schnapps
Un Decret Regal emis de împărăteasa Maria Tereza permite unui număr de 2.500 din cele 4.000 de distilerii locale ale Tirolului exercitarea și, sub această benevolență, desăvârșirea meșteșugului.

Același ținut care astăzi se mândrește cu mai bine de cinci milioane kilograme de fructe dedicate de livezile sale invită la efervescența unei incursiuni din recoltă spre clinchetul paharelor ciocnite grație curtoaziei a 41 de distilerii artizanale ce găzduiesc demonstrații de realizare a rețetelor-semnătură.

Contând pe vasele de aramă utilizate încă din 1902, amenajat într-o distilerie operațională din anul 1875, Muzeul Schnapps-ului din Viena tentează prin elocvența aromelor, lăsând senzațiile pentru acuratețea introducerii în rețetele istorice culese din întreaga regiune.

Ouzo
Tocmai din Odessa îi va parveni gastronomiei elene una dintre cele mai iubite creații ce o complimentează, când, odată cu sosirea lui Efstathios J. Barbayannis în portul Plomari, în 1860, insula Lesvos se va îmbogăți cu o formulă unică în realizarea băuturilor spirtoase.

Gardian al primului alambic proiectat în 1858 la Constantinopol, instrument ce ajuta familia Barbayannis în alchimia unor tehnici seculare, Muzeul Ouzo întâmpină inclusiv cu echipamentul original pentru îmbuteliere.

Pitorescul Plomari primește ca monografii și muzeele clădite de distileriile Karonis sau Isidoros Arvanitis, cel ce a ctitorit acest tezaur al locului, în 1894.

Capitală a băuturii, Lesvos își întâmpină anual oaspeții, la începutul lunii august, prin festivități închinate culturii tradiționale a popularului ouzo.