Bucharest International Ballet Gala organizează un spectacol dedicat lui Constantin Brâncuși

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 02-03-2026

în: Art & DesignNews

Bucharest International Ballet Gala

Bucharest International Ballet Gala organizează un eveniment cultural de anvergură internațională dedicat împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Spectacolul va avea loc pe 5 martie 2026, de la ora 19:30, la Sala Palatului, și propune o reprezentație unică, în care baletul și arta actorului se întâlnesc într-un demers artistic profund și coerent.

Pe scenă va urca și Marius Bodochi, care va conferi galei o dimensiune narativă și filosofică distinctă. Vocea sa va uni mișcarea dansatorilor cu gândirea și universul simbolic al lui Constantin Brâncuși. Un fir de sens care leagă mișcarea, tăcerea, ritmul și respirația dansului de gândirea sculptorului excepțional. Prin intervenții poetice și reflecții inspirate din opera și textele artistului, actorul va transforma scena într-un spațiu al meditației vizuale și al emoției pure.

Prin cuvânt, Marius Bodochi va invita publicul să asculte, să contemple și să înțeleagă, nu doar să privească. Discursul său propune o „lectură“ sensibilă și profundă a operei brâncușiene, în care idei precum zborul, verticalitatea, esența, tăcerea și lumina sunt transpuse nu doar prin dans, ci și prin cuvânt. Aceste concepte ilustrate de sculptor prin operele sale devin materie vie. Dansul nu ilustrează sculptura, ci o continuă; corpul devine formă, iar mișcarea devine un act sculptural în timp real. Astfel, gala devine o experiență artistică interdisciplinară, în care corpul balerinului este „sculptat“ în mișcare, iar vocea actorului dervine conștiința spectacolului, articulând sensul profund al unei opere care a redefinit modernitatea.

Alături de Marius Bodochi, pe scena Sălii Palatului vor evolua cei mai mari artiști ai baletului mondial, precum Iana Salenko, Marian Walter, Daniil Simkin, Maria Kochetkova, Paul Marque, Bleuenn Battistoni, Evgenia Obraztsova, Semyon Chudin, Chinara Alizade și Nicolai Nazarchevici, alături de prim-balerinii Operei Naționale București. Reunirea acestora într-o singură seară creează un dialog artistic rar între scena românească și marile scene ale lumii. Ei nu urmăresc demonstrații de virtuozitate, ci construirea unei experiențe colective, în care excelența este pusă în slujba ideii.

Bucharest International Ballet Gala se conturează, astfel, ca un omagiu complex adus lui Constantin Brâncuși, în care dansul și cuvântul se întâlnesc pentru a exprima ceea ce sculptorul a căutat întreaga viață: esența lucrurilor și puritatea absolută a formei. Acest spectacol este un eveniment-manifest și un act de cultură vie care reinterpretează opera marelui sculptor. Este un omagiu adus lui Brâncuși prin mijloacele prezentului, în limbaje artistice ce refuză superficialul și caută esența.

Biletele sunt disponibile on-line, pe iabilet.ro și Ticketstore.ro, precum și la Casa de Bilete a Sălii Palatului, fizic și on-line.


Secret Link