Gucci se alătură la The Lion’s Share Fund, pentru protejarea faunei sălbatice

Scris de Ozana Mazilu
Publicat la data de: 11-02-2020

în: News

gucci-se-alatura-the-lions-share

Avem o planetă cu o faună extraordinară, dar, din păcate, mereu în pericol. Multe companii au început să facă campanii de responsabilizare socială și să se implice din ce în ce mai mult în aceste cauze de a conserva și salva fauna.

Pentru a ajuta mediul înconjurător și a contribui la o schemă mai largă de conservare și brandul Gucci s-a alăturat acestui tip de inițiative. Astfel, Gucci s-a alăturat The Lion’s Share Fund, o organizație care contribuie la conservarea faunei sălbatice, a habitatelor și a bunăstării animalelor sălbatice. Ideea din spatele acestei inițiative este simplă: de fiecare dată când un brand de lux prezintă un animal în reclamele sale, acesta trebuie să ofere 0,5% din cheltuielile media suportate pentru eforturile de conservare. Banii astfel colectați vor fi folosiți pentru a face față crizei din natură, biodiversității și climei de pe glob. 

Gucci-Protect-Wildlife

Dezvoltat de United Nations Development Programme (UNDP), programul își propune să strângă peste 100 de milioane de dolari pe an în următorii cinci ani, pentru a-și menține obiectivul viu. 

Comentând inițiativa, CEO-ul Gucci, Marco Bizzarri a declarat: „The Lion’s Share Fund este un plus important la strategia noastră de conservare. Natura și animalele sălbatice oferă Gucci inspirație pentru a crea, ce face parte integrantă din narațiunea noastră, prin colecțiile și campaniile pe care le realizăm. Odată cu amenințările tot mai mari la adresa biodiversității planetei, inițiativele precum acest program au potențialul de a avea un impact pozitiv, conectând organic comunitatea de afaceri cu acțiuni directe pentru protejarea habitatelor noastre naturale și a celor mai amenințate specii”. 

De asemenea, la începutul anului, încă un brand de lux a început o inițiativă demnă de lăudat, și anume Prada a intrat în parteneriat cu UNESCO, pentru sustenabilitatea oceanelor prin inițiative de educație.

Prin intermediul The Lion’s Share, lumea corporatistă poate acum să contribuie de fiecare dată când un animal apare în reclame, obținând astfel bani pentru conservarea faunei sălbatice, a habitatelor și a bunăstării animalelor. Un mod simplu de a face o diferență puternică!