Prada își extinde angajamentul față de o modă mai sustenabilă prin introducerea colecțiilor Re-Cashmere și Re-Wool. Astfel de inițiative nu sunt străine brandului. În 2019, Prada a lansat Re-Nylon, o colecție-capsulă de genți compusă din piese realizate din nylon reciclat. Scopul era ca până în 2021, tot nylonul virgin folosit de Prada să fie Re-Nylon. Colecția de genți a prins atât de mult la public încât la un an după lansarea ei, Prada extins inițiativa Re-Nylon și în ready-to-wear.

Acum, este rândul cașmirului și al lânii să devină focusul companiei în ceea ce privește reciclarea și sustenabilitatea. Proiectul actual va avea ca focus lâna și cașmirul provenite din surse precum surplusul rămas în fabricile deținute de Grupul Prada. Fibrele colectate vor fi sortate în funcție de culoare și apoi vor trece printr-un proces adițional de vopsire, înainte de a fi transformate în fire textile gata de folosit pentru a crea produse noi. Pentru a asigura transparență totală, fiecare piesă croită din aceste fibre va include o etichetă NFC cu link către platforma Aura Blockchain Consortium, care garantează cumpărătorilor certificate digitale de autenticitatea și posibilitatea de a trasa drumul unui produs de la originea fibrelor până la forma finală.

Piesele din colecțiile Re-Cashmere și Re-Wool vor fi fabricate în Italia, în ateliere specializate ale brandului din Toscana și Umbria. Colecția Re-Cashmere va fi compusă din pulovere pentru femei și bărbați, create din cașmir reciclat, certificate GRS. Colecția Re-Wool va conține pantaloni, jachete, fuste și rochii, realizate din mixuri de lână virgină certificată RWS, lână reciclată și cașmir.

Prada Re-Cashmere și Prada Re-Wool și-au făcut deja debutul în cadrul colecției principale de ready-to-wear, cea dedicată sezonului toamnă/iarnă 2026, care este disponibilă pentru achiziționare în magazinele Prada și online.
