Martine Rose este noul director de creație al casei de modă Balenciaga. Numirea ei marchează un moment de referință pentru brand: este prima dată în istoria de 109 ani a casei când o femeie ocupă rolul de director de creație.
Rose este cunoscută și apreciată pentru labelul său de menswear care îi poartă numele, dar și pentru colaborarea îndelungată cu brandul Balenciaga. Între 2015 și 2018, pe vremea când Demna ocupa postul de director de creație al casei, Martine Rose a fost consultant pentru linia de vestimentație masculină, ajutând la conturarea colecțiilor și a viziunii brandului asupra zonei de menswear.
Martine Rose preia postul la scurt timp după ce a fost anunțat oficial că Pierpaolo Piccioli se retrage ca director de creație la Balenciaga, după numai 16 luni petrecute în acest rol. Zvonurile legate de plecarea lui începuseră să zboare în industria modei încă de la începutul lunii octombrie, când brandul a prezentat colecția pentru sezonul primăvară/vară 2027 la Paris Fashion Week. Deși reprezentanții casei nu au comentat legat de zvonuri și supoziții, mai mulți suporteri ai lui Martine Rose au lansat în online teoria că aceasta ar urma să-l succeadă pe Piccioli, având în vedere rolul său important în conturarea colecțiilor de menswear. În timp ce Piccioli este cunoscut pentru abordarea sa print-o lentilă couture, Martine mizează pe o abordare mai provocatoare și mai avant-garde, oglindind imaginea pe care brandul Balenciaga a cultivat-o pe timpul celor zece ani cât Demna a fost la cârma creativă.
„Balenciaga a fost mereu o casă de modă centrată pe creativitatea radicală, un brand care sfidează convențiile și care redefinește barierele modei. Martine Rose întruchipează acest spirit cu viziunea sa fresh, neînfricată și actuală. Conexiunea ei cu noua generație și înțelegerea instinctivă a culturii aduc o dimensiune nouă brandului”, spune Luca de Meo, CEO al grupului Kering, conglomeratul de lux din care face parte brandul Balenciaga.
„Martine Rose este un talent creativ extraordinar, cu o viziune îndrăzneață și foarte distinctivă. Abilitatea ei de a pune convențiile sub semnul îndoielii, de a reinventa siluete și de a veni cu perspective neașteptate, rezonează puternic cu spiritul inovator care definește Balenciaga. Suntem încântați să o avem în rolul de director de creație și entuziasmați de acest nou capitol în istoria casei”, a declarat Gianfranco Gianangeli, președinte și CEO al brandului Balenciaga.