Clara Rotescu: „Încerc să fiu un Vizionar”

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 22-02-2023

în: Fashion

Clara Rotescu

Clara Rotescu nu mai are nevoie de nicio prezentare. După o carieră fructuoasă în presă, dar și în PR, celebrul designer și-a urmat pasiunea pentru modă și a devenit o emblemă în această lume plină de strălucire. A cucerit pasionații de fashion din țară și din străinătate prin colecțiile sale, care sunt un amestec fascinant de influențe culturale și piese atemporale, fiind prezentă pe cele mai mari podiumuri din lume. Cu o personalitate complexă, dar și o creativitate molipsitoare, Clara și-a deschis sufletul și ne-a vorbit despre industria modei, despre fericire și proiecte de viitor.

De-a lungul timpului ai vorbit foarte mult despre cariera ta, dar mai puțin despre tine. Cum este Clara Rotescu, femeia?

Vestea bună vine de la Brian Tracy: noi nu suntem ființe umane complete, ci ființe umane în devenire. Nu contează atât de mult de unde vii, tot ce contează cu adevărat este unde te duci, iar unde te duci este limitat doar de imaginația ta. Deși pare hazardat, zi de zi încerc, cu autodisciplină, să devin cea mai bună versiune a mea. Nu prea vorbesc despre ceea ce voi face în viitor, pentru că sunt mereu capacitată ca primii pași către viitor să îi fac chiar acum. Și, când mă uit în oglindă, trebuie să îl văd pe băiatul meu, cu o personalitate completă, educat, generos, cu abilități sociale, care, la rândul lui, să înceapă să își construiască propriile visuri. Nu știu ce răspuns era așteptat, dar am învățat în timp că exact Timpul și Viața trebuie folosite cu atenție și sunt de neînlocuit. La fel și momentele când familia este împreună, fiecare moment din creșterea fiului meu – primii pași, povestirile de seară, prima ieșire cu fetele, prima dată când a venit singur până acasă –, cărțile de neprețuit, prietenii, shoppingul care te transformă într-un colecționar, muzica, proiectele, vacanțele. Încerc să fiu un Vizionar, iar viața mea se hrănește cu planurile de vacanțe și descoperirea locurilor noi.

Ai fost prezentă la foarte multe târguri internaționale de modă. Cât de des participi la acestea?

S-ar putea să fie posibil să mulțumești pe toată lumea, însă rareori se întâmplă acest lucru. Richard Serra nu sculptează pentru oamenii care habar nu au despre arta contemporană și nici Grisogono nu fac accesorii fabuloase pentru cei care cred că sunt o irosire de bani. Cauți să creezi schimbare, artă, noutate pentru cei care te plac, pentru cei care te urmăresc, pentru cei care te poartă. Cea mai eficientă cale de a ajunge la ei este participarea la târguri internaționale de profil sau showroomuri extrem de specifice, cele mai multe având loc concomitent cu Săptămânile Modei. Așa că, alături de cei care fac rochii de seară, din toată lumea, o să ne găsiți sezon de sezon la Paris Fashion Week în Place Vendôme, zona brandurilor de lux, în Showroom Beautiful chiar în Ritz, la Coterie în New York, în timpul NY Fashion Week, sau la Milano și Londra.

Clara Rotescu

Și pentru că vorbim despre târgurile internaționale, ce schimbări ai observat în ultimul an în cadrul acestora?

Schimbări? Pandemia a închis extrem de multe afaceri mici din domeniu, dar cei care au supraviețuit sunt din ce în ce mai puternici, mai prezenți și demonstrează nu numai cu prezența lor la târguri, dar doresc să-și facă prezența semnificativă. Pe de altă parte, există o adevărată regrupare a brandurilor de rochii de seară, care au devenit mult mai prolifice: multe au lansat linii adiacente – de beachwear sau ready-to-wear. Cu alte cuvinte, cei care au rămas sunt din ce în ce mai competitivi, mai puternici, mai adaptați, capacitați să folosească toate instrumentele de marketing pentru a se face remarcați, toate instrumentele digitale pentru a vinde. 

Ce părere ai despre social media și cât de importantă este această zonă pentru industria de fashion?

Pentru a te dezvolta și pentru a crește vânzările, brandurile trebuie să înțeleagă cum să comunice și cum să povestească despre ele generației tinere. Nu este doar un clișeu, ci o schimbare la 180 de grade a mindset-ului. Cum un mare segment al cumpărătorilor de lux face parte din generația next-gen, rescrierea întregului cod de valori va trebui realizată din mers și rolul decisiv îl au influencerii și, mai ales, creatorii de produse digitale. Studiile arată că 70% din vânzările din industria luxului vor fi realizate de către generațiile Gen Z și Millennials în 2025. Liniile directoare ale noului consumator se raportează la credibilitatea culturală a brandului, creatorii săi. El va opta pentru mix&match, va renunța la indulgența pentru „elevate essentialism”, va dori să fie „conscious and a badge of self expression, not a status”! Am citit în vara aceasta un studiu făcut de către Jean M. Twenge, profesor de psihologie la Universitatea din San Diego, despre „Generația Internetului”. Acesta ne arată că noua generație este mai pregătită să muncească, dar mult mai fragilă emoțional, din cauza tehnologiei al cărei prizonier a devenit.

Plănuiești o prezentare de modă în Moscova, în luna decembrie. Având în vedere vremurile pe care le trăim, dar și războiul de la graniță, ce te-a determinat să organizezi un astfel de eveniment în Rusia?

Având în vedere că am învățat în mulții ani de presă să pun la îndoială tot ce mi se oferă în exces, cumva, în adâncul meu, am învățat că a înota împotriva curentului poate fi o acțiune de succes și un avantaj de business. Dacă industria luxury simte că ar trebui să se reinstaleze în forță în anumite țări, nu văd de ce nu mi-aș seta acțiunile către anumite zone, unde rochiile mele și-au găsit clienții. Cât despre Moscova, nu organizez eu, am fost invitată la Fashion Week-ul oficial, numai că nu am avut timp să îmi obțin viza, iar pe 25 decembrie este un eveniment de fashion unde sunt invitată. Mi-aș fi dorit foarte mult să merg, dar încă nu știu dacă este posibil acest lucru.

Știu că urmează să deschizi un magazin în Dubai, dar și în Miami. Poți să ne spui mai multe despre aceste proiecte?

Sunt destul de orientată către acțiune, așa că despre aceste proiecte pot să spun doar că le construiesc pas cu pas, dar am pus cumva fundația amândurora. Timpul va demonstra dacă obiceiul de a te mișca rapid când ai o idee sau o oportunitate te face să ai aripi de vultur sau te lasă să rămâi „domestic”. În loc să aștept ca lucrurile să se întâmple, mi-am dezvoltat obiceiul de a face lucrurile să se întâmple. 

Clara Rotescu

Sustenabilitatea este subiectul zilei în toate industriile. Cum vezi tu acest lucru și cum îl încorporezi în munca ta?

Sustenabilitatea este un subiect care nu va fi negociat pentru brandurile care vor să rămână în competiție în industria luxury. Zi de zi, generația Z-Fashion devorează tot ceea ce este legat de istoria brandului și modul în care este implicat social, felul în care brandul se raportează la schimbările climatice și impactul asupra mediului. Deși începuturile par pline de povești ipocrite, totuși reputația sustenabilă își va face simțită prezența și va deveni o componentă a poveștii fiecărui brand. Surprinzător este că, deși auzim cât a crescut interesul tinerei generații pentru tot ceea ce înseamnă grijă față de mediul înconjurător, protecția acestuia și includerea conceptelor de „carbon footprint” în producție, în același timp este șocant interesul pentru consumerism: cea mai mare creștere a unui brand mass market nu îi are ca protagoniști pe campionii Zara sau H&M, ci pe noul fast fashion retailer Shein din China, care i-a detronat ca vânzări și creștere de business pe ceilalți doi competitori.

În ceea ce privește brandurile mici, așa cum este și Miau, acestea cred că se încadrează încă la categoria „domestic luxury”, o categorie în creștere din punct de vedere al interesului, mai ales că toate țările își conservă și dezvoltă brandurile proprii. Pentru această categorie, a fi sustenabil este și un mod de a supraviețui. În primul rând, producția nu este atât de mare, ci mult mai focusată către buyer, ceea ce împiedică pierderile și apariția unor deșeuri semnificative. Pe de altă parte, brandurile mici sunt mult mai deschise către nou și focusate către tehnologii noi, materiale reciclate…

Brandul Miau folosește, de câțiva ani, mătase sau bumbac realizat din scoarță de copac, dar și materiale de ultimă generație, nu numai pentru că este împins de trenduri, ci pentru că dintotdeauna ne-au interesat procesele tehnologice din spatele materialelor. Am fost de curând nominalizată, de către Environ, una dintre companiile cu o contribuție semnificativă la reciclarea de produse electronice, alături de alte 14 personalități din România, la un premiu pentru Creatori de Inspirație în domeniu și am reamintit tuturor ce înseamnă, pe scurt, reciclare: metalele se reciclează într-un ciclu infinit în proporție de 95%, o tonă de hârtie reciclată salvează de la tăiere 17 copaci și încă 26 de tone de apă folosite pentru a realiza o altă tonă de hârtie, iar sticla se reciclează la infinit.

Crezi că s-a schimbat percepția asupra luxului în industria modei?

Deși pare o paradigmă, industria de produse luxury nu a înregistrat o scădere în urma pandemiei, ci o creștere accelerată și, conform Luxury Outlook 2022 realizat de Boston Consulting Group și Comité Colbert, se așteaptă o creștere de la 388 de miliarde în 2022 la 494 de miliarde în 2026. Globalizarea încă oferă rezervoare de creștere a vânzărilor și ia în calcul teritorii noi, ca India și Vietnam, care nu au intrat în clasamentele vânzărilor de acest tip. Noile tendințe în această industrie sunt legate de vânzările second hand, care devin adiacente luxului și mult mai permisive. Cele mai importante elemente de susținere ale unui brand în noua paradigmă sunt cele legate de autenticitate, integritate și elemente culturale. De asemenea, boomul vânzărilor este stăpânit efectiv de colaborările celebre dintre branduri, de tipul Gucci/Balenciaga, Tiffany/Supreme sau Versace/Fendi.

Clara Rotescu

După părerea ta, care este cel mai rău lucru care se întâmplă în societatea contemporană?

Din punctul meu de vedere, într-o societate care se dorește tolerantă și care vorbește despre toleranță și acceptare, The Evil este reprezentat de abundența și generozitatea cu care ni se servesc informațiile negative. Toată această pleiadă de știri negative creează o societate care se simte slabă, fără scăpare, fără speranță, fără ieșire, o incapacitează pentru orice luptă civică. Pe locul secund sunt amenințările la adresa mediului: ne aflăm la a șasea extincție a viețuitoarelor Pământului, o treime din populația planetei nu are apă potabilă, cel mai mare poluator al planetei este industria farma. Cred că cea mai clară cale către Univers este printr-o Pădure sălbatică.

Cum îți găsești liniștea, în ciuda programului încărcat pe care îl ai?

Liniștea/Neliniștea se găsesc într-un program de viață nepoluat de știri negative, de vibrații joase. Sună ca într-un manual al unui guru de pe malul lacului, dar dacă îți hrănești mintea cu proteine mentale, fără să o încarci cu tot felul de influențe negative, dacă nu îți pierzi timpul cu oricine îți vine la ușă, dacă universul tău e construit din oameni care sunt constructivi, luminoși, pozitivi, oameni pe care îi respecți și cu care vrei să semeni, oameni cu care îți împarți ideile, și dacă ai în jur oameni care te iubesc și cărora le împărtășești fără grijă bucuriile/gândurile/dragostea ta, acolo este liniștea. Și în Credință. Iar legat de acest subiect, îmi vine în minte un citat al lui Marcus Aurelius: „Dați-mi liniștea de a accepta lucrurile ce nu le pot schimba, curajul de a le schimba pe cele ce se pot schimba și înțelepciunea de a le putea distinge pe unele de altele”.

Ce reprezintă fericirea pentru tine?

Fericirea este realizarea progresivă a unui ideal valoros. Fericirea este o stare, o armonie între ceea ce gândești, ceea ce faci și ceea ce spui. Este atunci când faci ceea ce iubești sau ceea ce-ți place, când ai succes cu ceea ce faci. Cum ar spune Seneca: „Motivul pentru care oamenilor le este atât de greu să fie fericiți este că întotdeauna văd trecutul mai bine decât a fost, prezentul mai rău decât este și viitorul mai lipsit decât va fi”.

Dar fericirea nu cuprinde doar dimensiunea succesului, ci mai ales o parte spirituală, personală. Fericirea pentru mine este atunci când suntem toți trei la masă, în fiecare seară, de 13 ani, când ne spunem lucruri și când plecăm în vacanțe, când râdem în mașină pentru că am încurcat drumurile, când ne sfătuim, când ne amărâm, când ne uităm în oglinda liftului și îl vedem pe Alex mai înalt decât noi. Fericirea nu vine singură, ci vine ca o consecință a propriilor acțiuni. Fericirea este foarte simplă, iar noi trebuie să reînvățăm să descoperim bucuriile simple. Fericirea nu este doar despre a consuma, ci și despre a produce bucurie și a găsi bucurie.