După ce a refuzat oferta unei prestigioase clinici stomatologice din Irlanda, dr. Irina Gavriluț, medic stomatolog cu competență în implantologie orală, a ales să rămână în România pentru a-și îndeplini visul de a deschide propria clinică dentară. O alegere fericită având în vedere că astăzi, la aproape zece ani de la inaugurarea New Dental, reușește performanțe extraordinare atât pentru pacienții de zi cu zi ai clinicii, printre care se regăsesc foarte multe persoane publice din țara noastră, care-i acordă constant încredere și recomandări, cât și pentru cei mai micuți, doctorița fiind implicată activ alături de echipa de la New Dental în campanii sociale în care oferă tratamente dentare gratuite copiilor defavorizați din mediile vulnerabile.
Care este povestea clinicii New Dental, când și cum s-a născut ea?
New Dental a fost fondat în 2014 și am deschis chiar pe 1 decembrie, de Ziua Națională. Am ales această zi simbolică în semn de recunoștință pentru oportunitățile pe care România ni le oferă nouă în această eră, pentru că avem ocazia să ne dezvoltăm și să creștem, pentru că putem să ne exprimăm liber. Am dorit să creez un brand care să emane valorile de bază în care eu cred și să le ofer pacienților cele mai bune tratamente, accesibile în țara lor natală.
Cum e acum? Ce înseamnă să fii antreprenor în zona medicală în România și care sunt cele mai mari provocări?
Eu văd că România se îndreaptă cu pași rapizi într-o direcție pozitivă din punct de vedere al dezvoltării economice. Vedem zilnic cum tehnologia nouă este adoptată și inovații care ne fac viețile mai ușoare.
Să fii antreprenor în zona medicală în România este într-adevăr o provocare. Dar asta nu se aplică doar în țara noastră, ci oriunde în lume. Luați în considerare că noi, ca medici, studiem șase ani de facultate sau mai mult ca să fim specialiști în domeniul medical, iar apoi, după mulți ani de practică trebuie să o luăm de la zero în alt domeniu, cel de business.
După ce tratezi mii de pacienți și stăpânești partea clinică a profesiei, trebuie să te specializezi în antreprenoriat, să conduci un business, să înțelegi finanțe, marketing, să ai cunoștințe de management, să înțelegi managementul riscului, să planifici, să iei decizii rapid și ferm, să îți asumi responsabilitatea nu doar pentru tine, ci și pentru echipă. Toate acestea se adaugă peste profesia ta de clinician, fără de care veleitățile de business sunt inutile în domeniul medical.
Eu consider că nu poți să deschizi un business imediat după terminarea Facultății de Stomatologie. Trebuie să stăpânești partea clinică într-un mod excepțional ca să o poți transmite ulterior unei echipe de medici pe care o coordonezi către un țel comun, acela de a oferi tratamente de 5 stele. Trebuie să depui eforturile necesare, să fii pregătit mental, să nu renunți în timpuri grele. Fără muncă susținută nu aș fi fost unde sunt acum. Și pe lângă asta, trebuie să ai mentori pe care să îi admiri și care să te inspire. Eu am avut un astfel de mentor la începutul carierei mele de medic stomatolog, unul căruia îi voi fi mereu recunoscătoare.
Aveți momente când regretați decizia de a vă deschide în România propriul business?
Niciun regret în acest moment, chiar dacă la începutul etapei de antreprenoriat au fost momente grele atât fizic, cât și emoțional, dar pe care le-am privit ca pe provocări care m-au ajutat să îmi depășesc condiția. Îmi amintesc acei ani în care lucram câte 12 ore pe zi doar ca să fac față costurilor aferente investiției inițiale. În acele momente mă bazam pe voință și eram condusă de pasiunea pentru această meserie și aveam în minte rezultatul final.
Astăzi sunt recunoscătoare și știu că toate acele decizii nu au fost în van. Am creat New Dental, locul în care le putem oferi pacienților o experiență de excepție din toate punctele de vedere, dar și locul în care, pe măsură ce echipa se mărește, tineri medici stomatologi se alătură și au ocazia să devină, la rândul lor, excepționali. Mă bucur că și eu contribui la transformarea României într-o țară dezvoltată și modernă, de unde oamenii să nu își mai dorească să plece.
Ce ne puteți spune despre New Dental, prin ce anume este o clinică de top în țara noastră?
Când ne uităm la domeniul stomatologiei, ce vedem? Cum putem îmbunătăți zilnic experiența pacientului și cum putem să evoluăm cât mai rapid și mai eficient? Acestea sunt întrebări pe care New Dental și le pune constant. Răspunsul primordial este să tratăm fiecare pacient într-un mod personalizat și ca fiecare persoană care ne trece pragul să simtă că are toată atenția medicului său stomatolog. Pacienții noștri nu sunt cifre într-un tabel, iar la New Dental nu tratăm dinți individuali, ci zâmbete și oameni, într-un mod integrativ.
New Dental are în dotare toate tehnologiile de ultimă oră, scanere, lasere și tot ce este necesar ca tratamentele să fie cât mai predictibile și rezultatul cât mai de durată. Dar tehnologia nu va putea niciodată să înlocuiască expertiza unui medic și tot ceea ce a acumulat el în mii de ore de profesie. Implicarea echipei și atenția la detalii vor fi întotdeauna cele mai importante elemente într-o clinică de excepție.
Care sunt cele mai solicitate servicii în prezent?
În România, după o perioadă în care prevenția a lipsit cu desăvârșire, ne confruntăm cu cazuri complexe unde reabilitări totale sunt necesare. Asta face ca implantul dentar să fie unul dintre cele mai solicitate tratamente. Implanturile sunt de elecție când unul sau mai mulți dinți sunt irecuperabili.
Fațetele și coroanele dentare sunt și ele foarte solicitate de pacienții din toate categoriile de vârstă, fațetele neînsemnând doar alb absolut, ci toate nuanțele posibile. Fațetele și coroanele mimează cu succes aspectul natural al dinților.
Alte tratamente solicitate frecvent sunt aparatele dentare „invizibile” de tip gutiere transparente, cum sunt Spark și Invisalign, o modalitate confortabilă și rapidă de a corecta poziția dinților pe arcade.
Colaborați cu fundația Metropolis și oferiți tratamente gratuite copiilor în situații vulnerabile. Un demers lăudabil, care arată că vă pasă de comunitate. De unde această dorință de a face bine necondiționat?
Una dintre valorile New Dental este aceea de a dărui. Să dăruiești cu dragă inimă este un semn de mulțumire pentru tot ceea ce ai și pentru tot ceea ce ai creat și pentru tot ce vei crea în viitor. Copiii nu ar trebui să simtă nicio lipsă, ei ar trebui să se bucure de copilărie și, dacă noi putem să le facem viața mai ușoară, asta vom face în continuare. Ei merită ce e mai bun și ne simțim mândri că putem să ajutăm și noi în a le face viața mai ușoară.
Ce sfat le dați tinerilor dentiști care sunt la început de carieră?
Eu am crescut într-un oraș mic din provincie, unde nu erau foarte multe oportunități, nici perioada nu era atât de favorabilă împlinirii visurilor cum este acum. Resursele precum informația și internetul nu erau atât de disponibile. Dar am compensat prin voință, ceea ce nu poate fi înlocuită nici în ziua de astăzi. Astfel, dacă au clar în minte unde vor să ajungă și sunt dispuși să facă eforturi pentru asta, nimeni nu îi poate opri. Și fiecare etapă a creșterii și a dezvoltării trebuie să fie ori ceva plăcut, ori o lecție pentru viitor. Nu există decât aceste două variante.
Ce vă doriți pentru 2024 pentru clinica New Dental? Aveți vreun deziderat?
New Dental va continua să își asculte pacienții, să inoveze și să crească, dar niciodată nu va pune cantitatea mai presus decât calitatea. Vom rămâne în continuare fideli valorilor noastre și vom crește în ritmul care ne va asigura menținerea unui standard înalt.
Un mesaj pentru potențialii dumneavoastră pacienți, de ce ar trebui să apeleze la serviciile dumneavoastră?
Așteptăm cu nerăbdare să vă cunoaștem, să vă tratăm și să creăm împreună o legătură strânsă, un parteneriat bazat pe încredere, atât cu voi, cât și cu prietenii și cu familiile voastre. Nu ezitați să ne treceți pragul să cunoașteți o echipă pricepută și energică, un mediu cald și primitor, să aflați cum se simte să fii tu în centrul atenției. Fiecare zâmbet este diferit și fiecare pacient este unic. Sunt mii de zâmbete tratate care ne recomandă și noi nu ne mulțumim cu „merge și așa”.
Medicina evoluează constant. Cum țineți pasul cu noile descoperiri, ce presupune să te specializezi continuu în meseria dumneavoastră?
Zilnic ne investim resursele de orice fel în a fi mai buni. Investim în știință, în cursuri, în tehnologie și avem o echipă excepțională care știe direcția exactă către evoluție continuă. Mergem constant la cursuri și la seminare atât în țară, cât și în străinătate și învățăm de la cei mai buni, unii lectori având și câte 40 de ani de experiență în stomatologie. Mă bucur că am avut intuiția de a alege acest domeniu atât de ofertant, care mi-a oferit atât de multe satisfacții și care se dezvoltă constant.
Ce vă place cel mai mult să faceți din tot ceea ce știți? De ce?
Lucrul cu pacientul este cel mai plăcut și, când îți place ceea ce faci, te simți pe val și uiți de trecerea timpului, iar când vezi rezultatul final și bucuria pacientului, atunci simți că ai mai schimbat lumea în bine încă un pic. Este ca o artă, ca un dar, este arta de a face oamenii să zâmbească, implicit de a-i face mai fericiți.
Care rol vă dă cel mai mult de furcă – cel de medic sau cel de manager al New Dental?
Rolul de antreprenor este mai solicitant; uneori este nevoie să mă deconectez de tot de la rolul de medic și să rezolv ceea ce pare o ecuație imposibilă. Imaginați-vă un puzzle cu un milion de piese care trebuie așezate la loc. E nevoie de timp, de dedicare, de studiu, de a avea curajul să încerci lucruri noi, în timp ce îți asumi provocările care pot apărea.
Unde mai încape și rolul de femeie în toată această ecuație? Cât timp pe zi vă dedicați în exclusivitate?
Inițial, lucrurile se desfășurau așa: sacrificiu și amânarea anumitor dorințe proprii. Mi-am canalizat toate resursele către New Dental, nu poți îmbrățișa succesul fără niciun efort. Am ales studiul în locul distracției, am ales să lucrez în detrimentul călătoriilor. Echilibrul a venit mai târziu, după câțiva ani, când bazele erau deja stabile.
Și ce vă place să faceți în timpul liber, când uitați cu totul de responsabilități?
Acum îmi aloc timp să călătoresc, atât în scop profesional, cât și personal, iar când sunt acasă, aleg lectura, pictura, meditațiile și cât mai mult timp petrecut în familie.
În aceste condiții, ce reprezintă familia pentru dumneavoastră?
Familia este cel mai important lucru, să fii prezent cât mai mult pentru familia ta. Trebuie să ne bucurăm de fiecare moment și să fim recunoscători pentru orice, să apreciem fiecare zi. Familia mea m-a susținut întotdeauna și mi-a dat energie să continui.
Vă considerați o femeie de succes? Ce înseamnă pentru dumneavoastră succesul?
Succesul înseamnă să te dedici în fiecare zi unui ideal care te pasionează, să faci ceea ce îți place, nu ceea ce ești obligat. Să te trezești în fiecare dimineață cu un plan, cu un scop. Să te simți împlinit și să simți că evoluezi, că ești mai bun decât ieri.
Da, mă consider o persoană de succes și dedic mult timp dezvoltării mele ca om.
Dar luxul?
Luxul este subiectiv și vine în diverse forme. Când vorbim despre valorile materiale, chiar dacă, de exemplu, un ceas de 100 de euro arată aceeași oră ca unul de o mie de ori mai scump, este mai important felul în care te face să te simți fiecare dintre ele. Este vorba despre acel sentiment că tu ai reușit să obții acel ceva ce ți-ai dorit și care în urmă cu câțiva ani era doar un vis.
Dar am mai învățat să apreciez o altă bogăție: timpul. Timpul este cel mai mare lux și, dacă îți permiți să petreci timp cu familia ta, să îți mângâi animalul preferat, să admiri natura și tot ceea ce te înconjoară, atunci luxul și bogăția sunt de partea ta.
Ce i-ați scris lui Moș Crăciun anul acesta, care este cea mai ardentă dorință a dumneavoastră?
Fie ca magia Crăciunului să facă lumea un loc mai bun și să ne dea înțelepciune ca să vedem lucrurile importante care merită atenția și energia oamenilor.
Unde vă putem găsi?
În București, sector 1, str. Pictor Daniel Rosenthal 41, pe site-ul nostru newdental.ro, cât și pe toate rețelele sociale – Instagram: nd, Facebook: nd, Instagram: ig.
Interviu realizat de: Maridana Arsene