6 intervenţii estetice care vor fi în vogă în 2024

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 11-01-2024

în: Beauty

intervenţii estetice

Medicina estetică evoluează de la an la an, iar trendurile țin pasul cu noile descoperi din acest domeniu. Intervențiile estetice, fie că sunt invazive sau minim-invazive, nu mai reprezintă demult un subiect tabu, iar clinicile de profil înregistrează constant creșteri ale numărului de pacienți care apelează la astfel de proceduri ce îmbunătățesc aspectul estetic și corectează imperfecțiunile. Medicul chirurg estetician Iancu Morad ne spune care sunt trend-urile actuale și ce proceduri consideră că vor fi la mare căutare în 2024.

„La începutul fiecărui an, observăm o creștere a numărului programărilor pentru diferite intervenții estetice. Luna ianuarie este mult mai liniștită pentru toată lumea, astfel că mulți pacienți apelează acum la intervenții estetice minim invazive sau chiar și chirurgicale, care necesită timp de recuperare”, declară medicul chirurg estetician Iancu Morad.

Principala condiție în 2024: rezultate cât mai naturale

„În 2024, dorințele pacienților se vor axa pe tratamente minim invazive inovatoare ce oferă rezultate rapide și armonioase, păstrând naturalețea. Acest trend este în plină dezvoltare deja de câțiva ani. Frumusețea și aspectul exterior sunt extrem de importante în contextul societății actuale. Ceea ce s-a schimbat însă mult în ultimii ani este modul în care oamenii descriu idealurile de frumusețe.

În prezent, oamenii nu mai vor schimbări radicale, ci caută doar să își îmbunătățească calitățile cu care i-a înzestrat natura. Acest lucru se traduce printr-un număr tot mai mare de pacienți care apelează la noi pentru tratamentele estetice minim invazive, nechirurgicale, cu rezultat natural. Soluțiile de ultimă generație pe care le oferim în clinică le permit pacienților să obțină rezultate foarte frumoase, fără timp de recuperare și fără să se vadă că au apelat la medicul estetician.

Aceste tratamente moderne conturează și accentuează subtil frumusețea naturală a unei persoane. Scopul este acum de a înainta în vârstă frumos prevenind apariția semnelor îmbătrânirii”, spune medicul chirurg estetician Iancu Morad (Luxury Aesthetics).

Ce tratamente vor fi în vogă în 2024
Injecții cu botox în puncte cheie și Baby Botox

Tratamentul cu toxină botulinică (Botox) este, de mai bine de două decenii, cea mai cerută și utilizată metodă antiaging la nivel mondial. Substanța injectată în zone cheie ale feței diminuează ridurile până la dispariție și, pe durata a câtorva luni, cât ține efectul, previne apariția altor riduri. În acest mod, se obține un chip întinerit, fresh. Este ca și cum ai revenit dintr-o vacanță relaxantă sau ai avut parte de un somn odihnitor. Și asta pentru câteva luni bune. O astfel de impresie ai când te privești apoi în oglindă. Efectuată corect, de un medic cu experiență, intervenția îmbunătățește considerabil aspectul tenului, păstrând însă trăsăturile naturale.

Baby Botox, pe de altă parte, presupune injectarea de substanță într-o diluație specială, care nu oferă aspectul de față înghețată și are efecte ce durează 2-3 luni. Este indicat în special persoanelor care se expun public, care vor să arate mai bine fără a-și pierde expresivitatea sau celor ce apelează pentru prima dată la Botox și doresc să-i încerce efectele”, spune medicul chirurg estetician Iancu Morad (Luxury Aesthetics).

Remodelarea bărbiei și eliminarea gușei fără operație

”Tratamentele de remodelare a părții inferioare a feței sunt la mare căutare, mai ales dacă vorbim despre augmentarea mentonului (bărbiei) cu hidroxiapatită de calciu pentru un profil frumos sau eliminarea gușei fără tăietură.

Pentru a scăpa de gușa inestetică, există opțiuni minim invazive, care nu necesită internare, operație, timp de recuperare sau riscuri. Știința a avansat și bărbia dublă poate dispărea cu doar câteva injecții care dizolvă treptat depozitele de grăsime. Vorbim despre o soluție adipolitică ce se injectează în stratul de grăsime, iar transformarea se produce treptat, fiind necesare 4, 6 sau chiar 8 ședințe pentru a ajunge la rezultatul final. Acestea se efectuează la o distanță de o lună”, spune medicul chirurg estetician Iancu Morad.

Liftingul ponytail

”Este un lifting al sprâncenelor care oferă acel aspect de piele întinsă pe care îl obțin femeile atunci când își strâng părul în coadă de cal. În funcție de particularitățile fiecărui caz, există mai multe tehnici de tratament pentru a combate acest aspect de sprâncene căzute: fie tratamente injectabile cu botox, fie mini-lifting chirurgical sau lifting cu fire de suspensie.

Blefaroplastia

Blefaroplastia superioară este în prezent cea mai cerută operație minim-invazivă de întinerire, prin eliminarea excesului de piele de la nivelul pleoapelor. Pacienții care trec pragul clinicilor estetice pentru o astfel de intervenție sunt atât femei, cât și bărbați, cu vârste pornind de la 30 de ani până 70 – 80 de ani.

De menționat este că recuperarea este foarte rapidă după blefaroplastie. Intervenția durează în jur de 45 de minute și nu lasă cicatrici. Pacientul se poate întoarce de a doua zi la serviciu. După o săptămână se extrag firele fine, iar perioada de recuperare se încheie.

M-Rejuvenation

M-Rejuvenation este un tratament minim-invaziv care reîntinerește trăsăturile feței, având efect ce durează mai mult de un an de zile. Procedura constă în injectarea, prin anumite tehnici și într-o ordine anume, a unui cocktail de substanțe personalizat în funcție de tipologia și nevoile tenului fiecărui pacient. Este un tratament recomandat atât femeilor, cât și bărbaților care își doresc să încetinească cumva trecerea timpului și să prevină apariția semnelor neplăcute ale îmbătrânirii.

Implant mamar cu proteze mici

Pacientele vor în 2024 sâni cu o formă frumoasă, anatomică, fermi, dar de dimensiuni mici și medii, cu aspect natural. Prin tehnica noastră, M-Augmentation, incizia periareolară face ca cicatricea să fie aproape invizibilă, iar implantul este poziționat sub mușchiul pectoral. Se obțin astfel sâni cu formă frumoasă, în perfectă armonie cu silueta”, încheie medicul chirurg estetician Iancu Morad.