Noul club de health & fitness s-a deschis în Expo Park, un campus de birouri cu accesibilitate excelentă, la doar 5 minute de stația de metrou 1 Mai, pe Str. Av. Popisteanu 54a. Locația a fost aleasă strategic pentru a fi mai aproape de mai mulți români care lucrează sau locuiesc în zonă, iar World Class să poată deveni al treilea loc important din viața lor, după casă și muncă.
„Astăzi sărbătorim deschiderea celui de-al 30-lea club World Class la București și al 39-lea în România. Aceasta este o etapă importantă pentru a stabili noi tendințe în domeniu și a dezvolta o comunitate puternică în jurul Mișcării #BeHealthy pentru Mai Multă Mișcare”, a declarat Kent Orrgren CEO World Class România. Clubul include o zonă de antrenament funcțional, studio de aerobic, studio de cycling și clase diversificate de group fitness, iar echipamentele de fitness sunt cele mai noi și mai performante modele. Echipa puternică de instructori specializați și antrenori personali au misiunea de a oferi antrenamente eficiente pentru un stil de viață activ și sănătos.