Gala Oscar la Palatul Parlamentului, în noaptea de Revelion

Scris de Luxury
Publicat la data de: 22-12-2014

în: News & Features

pelicula-cu-actori

Se spune că starurile sunt asemenea statuilor, întrucât ne amintesc de nemurirea zeilor, şi sunt ca aurul, întrucât sunt fiinţe preţioase, care strălucesc. Această strălucire este oferită an de an de Palatul Parlamentului, locul ideal în care să-ţi petreci seara de Revelion. Petrecerea din acest an nu este una obişnuită întrucât Gala Oscar este evenimentul care va recrea cadrul şi atmosfera în care se desfăşoară decernarea premiilor Hollywood-iene, eveniment urmărit cu sufletul la gură de miliarde de telespectatori.

Spectacol absolut al rafinamentului, strălucirii şi eleganţei, aceasta poate fi definiţia „par excellence” a Galei Premiilor Oscar. Istoria acestei splendide ceremonii, în cadrul căreia se adună an de an răsfăţaţii lumii cinematografice, a început în 1929 şi continuă şi astăzi. Astfel, Palatul Parlamentului invită pe toţi amatorii artei cinematografice să fie pentru o noapte asemenea starurilor care păşesc an de an pe covorul roşu, în lumina orbitoare a blitzurilor şi extazul miilor de fani prezenţi. Ceremonia de decernare a premiilor Oscar a oferit de-a lungul timpului momente de neuitat, discursuri excentrice, glume devenite celebre, incidente comice, dar şi câştigători cu totul neaşteptaţi. Aceasta este atmosfera pe care Palatul Parlamentului o va recrea pentru invitaţi de seama la cea mai spectaculoasă petrecere de Revelion din acest an, având o tematică incitantă: Gala Oscar.

Pentru că un astfel de eveniment nu poate avea loc decât în compania celor mai consacraţi artişti, Gala Oscar îşi propune să întreţină o atmosfera de axceptie cu energia lui Horia Brenciu, senzualitatea Loredanei şi veselia Ozanei Barabancea.

maxresdefault

Nu, asta nu este tot. Amfitrionii de marca ai evenimentului, Irina Margareta Nistor şi Andrei Duban vor invita pe scena marelui eveniment trupa de balet Iono Dance, care vor invita toţi oaspeţii îmbrăcaţi în ţinute BLACK TIE pe ringul de dans într-un cadru de poveste. Iar pentru a marca trecerea dintre ani aşa cum se cuvine, un sensational foc de artificii va împânzi cerul în mii de culori putând fi admirate chiar de pe esplanada Palatului Parlamentului.

Revelionul la Palat îşi doreşte să mulţumească fiecare invitat oferind o multitudine de pachete, personalizate pentru buzunarul fiecăruia. Astfel, în funcţie meniul ales şi locul ocupat faţă de scenă, oaspeţii vor putea alege bilete care variază între 100 şi 300 de euro. Însă veţi găsi toate informaţiile de care aveţi nevoie doar accesând site-ul evenimentului: www.revelionlapalat.ro, iar pentru relaţii şi achiziţionarea cardurilor de acces, va invităm să contactaţi organizatorii la sediul din stradă Italiană nr 21 sau la numărul de telefon 0723.361.374.