Un complex rezidențial de lux va fi inaugurat în Lisabona, sub brandingul companiei lui Karl Lagerfeld. Construcția va începe curând, iar apartamentele, care vor fi în număr de zece și vor include un duplex și un triplex, se preconizează că vor fi finalizate în 2028.

Karl Lagerfeld este cunoscut pentru cariera sa în design vestimentar, în mod notabil alături de casa de modă Chanel, pentru care a servit ca director de creație timp de 36 de ani. Lagerfeld a încetat din viață în 2019, însă brandul lui personal continuă să rămână un nume cu greutate.
Complexul rezidențial de lux care va purta numele lui Karl Lagerfeld va fi localizat într-unul dintre cele mai cosmopolite locații din centrul Lisabonei, mai exact la adresa Rua Braamcamp numărul 48-50. Dintre cele zece apartamente, opt vor fi full-floor (vor ocupa câte un etaj întreg al clădirii, având 234 metri pătrați fiecare), două vor fi tip duplex, iar unul va fi un triplex (cel din urmă se va întinde pe mai bine de 378 de metri pătrați). Printre alte detalii de lux ale apartamentelor se vor număra jacuzzi-uri private pe fiecare balcon, terase impunătoare și un sistem de sunet surround instalat în interiorul piscinelor astfel încât muzica să poată fi auzită și de sub apă – acest feature este de altfel unul pe care Lagerfeld însuși l-a instalat cândva în piscina din locuința sa din Biarritz, cu toate că designerul nu știa să înoate.

Prețurile nu au fost încă făcute publice, însă dezvoltatorul proiectului, anume compania portugheză Overseas, a declarat că are deja potențiali cumpărători pentru cele zece apartamente. „Este un proiect cu o ofertă foarte limitată de locuri, așa că ne așteptăm ca cererea să fie mare datorită exclusivității”, a spus Pier Paolo Righi, chief creative director al brandului Karl Lagerfeld.

Acest proiect rezidențial va fi primul complex de apartamente din Lisabona sub semnătura unui designer. Noua clădire va fi flancată de construcții din anii ’60-’70, iar dezvoltatorii proiectului, precum și compania lui Lagerfeld au declarat că respectul față de clădirile deja existente și încadrarea în estetica cartierului sunt elemente extrem de importante, de care s-a ținut cont atunci când complexul a fost proiectat. „Karl și-a dorit mereu să respecte ceea ce exista deja înaintea lui, iar abia apoi să aplice viziunea sa creativă pentru a completa acel lucru”, spune Righi. De altfel, un exemplu pertinent al acestei atitudini cultivate de către designer este modul în care, pe parcursul celor aproape patru decenii petrecute la cârma creativă a casei Chanel, a reușit să îmbine estetica fondatoarei, Gabrielle Chanel, cu viziunea proprie.

Apartamentele din cadrul complexului rezidențial din Lisabona vor purta nu numai numele designerului, ci și mărci personale ale sale. Acestea vor fi mobilate cu piese din colecția de mobilier sub semnătura lui Lagerfeld, un brand care a fost lansat în 2023, reflectând pasiunea sa pentru design interior și afinitatea față de curentele Art Deco și Bauhaus. De asemenea, fiecare apartament va include câte o bibliotecă, în onoarea faptului că Lagerfeld era un cititor avid, iar membrii staff-ului, care vor include un serviciu de concierge, vor avea uniforme în culorile-semnătură ale lui Karl, alb și negru.

Proiectul a fost realizat de dezvoltatorul imobiliar Overseas în colaborare cu The One Atelier, care au creat planurile pentru fațadă și pentru designul interior al apartamentelor, cu input din partea unor membri ai cercului strâns de prieteni ai lui Lagerfeld: Caroline Lebar, head of image and communications pentru brandul Karl Lagerfeld și Sébastien Jondeau, asistent personal și bodyguard al designerului.