Revista Luxury aniversează nouăsprezece ani de existență, astfel că numărul „19” este simbolic pentru noi. Pentru a marca împlinirea a aproape două decenii de ediții prin care ne propunem să inspirăm, am alcătuit un top 19 al ținutelor care ne inspiră pe noi în acest moment, prin concept, prin construcție, prin styling, sau pur și simplu prin vibe-ul pe care îl proiectează.
Rochia-pudrieră la Givenchy

Sarah Burton (cunoscută pentru colaborarea sa de lungă durată – 26 de ani, mai precis – cu brandul Alexander McQueen) și-a prezentat anul acesta colecția de debut în calitate de director de creație pentru Givenchy. Un look care a devenit instant viral a fost o rochie mini acoperită în pudriere vintage. Însă nu instagramabilitatea acestui look este ceea ce îl face remarcabil, ci ideea din spatele lui. Burton este cunoscută și apreciată pentru modul în care la McQueen a tradus momente, obiecte sau concepte în haine, iar la Givenchy promite, iată, să continue să facă același lucru. Rochia cu pudriere scoate în evidență tehnicile haute couture pentru care casa de modă franceză este cunoscută, dar și strânsa legătură pe care a avut-o mereu cu universul de beauty și cosmetice.
Boho chic sofisticat la Chloé

Look-ul boho chic a revenit puternic în tendințe, iar Chloé este unul dintre brandurile care se face cel mai puternic responsabil pentru repopularizarea lui. Dacă în anii 2000, era mai degrabă asociat cu o estetică casual, acum boho chic capătă un aspect mai sofisticat – un exemplu perfect este rochia lungă cu volane din voal de mătase, accesorizată cu un guler statement din blană faux, care a apărut pe podiumul Chloé în colecția pentru toamnă/iarnă 2025.
Cravata XXL la Vivienne Westwood

Andreas Kronthaler, fiul lui Vivienne Westwood, continuă să mențină vie estetica pe care fondatoarea a cultivat-o brandului încă de la crearea sa – subversivă, cu influențe punk, și mereu în explorarea identității de gen, estompând granițele dintre masculin și feminin. Colecția pentru toamnă/iarnă 2025 nu face excepție – Kronthaler abordează elemente din moda bărbătească pe care le aduce în garderoba feminină nu numai prin croială, ci și prin styling. De reținut: o cravată extra lungă poate funcționa pe post de accesoriu statement care înlocuiește un colier.
Supradoza de ciucuri la Dries Van Noten

Dacă franjurii au fost trending în ultimele sezoane, ciucurii vin să le fure locul și popularitatea. Un look care ne-a atras atenția în mod special este o rochie acoperită în ciucuri multicolori, prezentată în colecția Dries Van Noten, care împletește aerul retro (dat de ciucurii în sine, dar și de broderiile brocart care alcătuiesc baza rochiei) cu un aspect actual (dat de croiala și stylingul modern).
Topul-curea la Schiaparelli

Curelele sunt super pe val în momentul de față. Mulți designeri le-au inclus în colecțiile pentru toamnă/iarnă 2025, uneori chiar în supradoze (mai multe curele purtate în același timp, suprapuse). Însă Daniel Roseberry, directorul de creație al casei Schiaparelli, a mers un pas mai departe, gândind un top care are propriu-zis forma unei curele, complet cu o cataramă supradimensionată care se odihnește pe decolteu.
Referințe Victoriene la Alexander McQueen

Întreaga colecție a lui Seán McGirr pentru Alexander McQueen a fost marcată de trimiteri către epoca Victoriană, vizibile în accente precum gulere înalte, danteluri complexe, volane, jabouri și un vibe gotic per total. Un look care bifează atât referințe istorice cât și un aer fresh, actual, este rochia lungă din voal roșu semitransparent, care impresionează nu numai prin croiala impecabilă, cât și prin detaliile minuțioase, cum ar fi broderiile din dantelă de pe tivurile mânecilor și de la nivelul gulerului stil arlechin.
Indie Sleaze la Blumarine

Indie sleaze este un stil care a devenit inițial popular în a doua parte a anilor 2000 și începutul anilor 2010, și este caracterizat de referințe rock’n’roll și un vibe nonșalant, o estetică popularizată de iubitele starurilor rock ale vremii. Acum, look-ul indie sleaze revine în trend, iar un exemplu elocvent pentru ilustrarea lui vine în colecția Blumarine, unde pantalonii din piele cu împletituri pe margini sunt stilizați cu o jachetă cu tiv din lână shearling, purtată peste pieptul gol.
Pijamaua reinventată la Monse

Brandul Monse a luat conceptul de pijama luxoasă (din mătase elegantă, grea, cu print și monogramă – ceva ce porți pentru a face din mersul la culcare un ritual elegant) – și a reimaginat-o sub forma unui hibrid între rochie și halat, purtată cu un sacou ton pe ton. Look-ul reproduce imaginea nonșalantă a smochingurilor purtate în anii 1850 de bărbații fumători care, din dorința de a-și proteja hainele de zi de mirosul de țigară, au dat naștere unei piese clasice până în ziua de azi.
Lenjeria în prim-plan la Kenzo

Piesele de lenjerie își fac ocazional locul în garderoba de zi cu zi – de altfel, trendul rochiilor slip sau al elementelor de corsetărie a luat amploare acum câteva sezoane. Nigo, directorul de creație al brandului Kenzo, vine cu o abordare fresh a lenjeriei ca daywear: tivul unor șalvari (din voal, amintind la rândul lor de lenjerie) este modelat să semene cu un sutien din mătase care este lăsat să cadă pe talie într-o mișcare de neglijență studiată. Pentru a tempera aerul sexy, partea superioară a ținutei constă într-un pulover, purtat de asemenea cu un aer nonșalant, cu mânecile suflecate.
Eșarfa bărbătească pe post de top la Acne Studios

Un exemplu perfect de împletire a masculinului cu femininul pentru a crea un echilibru sexy vine de la brandul Acne Studios, care a pus pe podium un look format dintr-un sacou ușor alungit, stilizat cu nimic altceva în afara unei eșarfe bărbătești din mătase, drapată pe dedesubtul lui pentru a crea iluzia unui top, și lăsată să cadă pe talie, cu franjurii măturând podeaua.
Explozia de tulle la Louis Vuitton

Conturarea unei talii în formă de clepsidră este ceva ce designerii abordează de aproape un secol încoace. În colecția Louis Vuitton pentru toamnă/iarnă, directorul de creație Nicolas Ghesquière o face prin exagerarea proporțiilor umerilor (via unul pulover extra lat) și a șoldurilor (via unei fuste cu straturi de tulle suprapuse pentru a crea un efect similar unei flori de garoafă).
Capa statement la Calvin Klein

Când ne gândim la minimalism, numele lui Calvin Klein e primul care apare în minte. Însă minimalismul nu înseamnă doar ținute simple și casual, ci poate veni și sub forma unei ținute de impact, cum este capa din straturi suprapuse de lână pe care o remarcăm în cea mai recentă colecție Calvin Klein. De asemenea, un detaliu de efect este accesorizarea – zero bijuterii și o geantă clutch în formă de sticlă.
Imprimeul de zebră la Balmain

Animal printul este un stil de imprimeu mega popular, dar de multe ori polarizant. Lumea este în dezacord dacă o ținută cu adevărat elegantă poate include un animal print, însă indiferent de ce parte a taberei te afli, trebuie să recunoști că Olivier Rousteing a creat pentru colecția Balmain o dovadă clară a faptului că imprimeul de zebră poate să arate extrem de sofisticat – pe o rochie cu croială stil sac, care prin faptul că acoperă o bună parte din corp, echilibrează efectul de regulă provocator al animal printului.
Broșa supradimensionată la Carolina Herrera

Dintre toate bijuteriile, broșa este probabil cea mai puțin populară. Însă Wes Gordon, directorul de creație al brandului Carolina Herrera, demonstrează că poate avea un mare impact asupra unei ținute. Broșele supradimensionate în formă de flori au acompaniat multe look-uri din colecția pentru toamnă/iarnă de 2025, dar arată în mod special impecabil pe o jachetă lungă inspirată de forma unui sacou bărbătesc.
Pielea colorată în dégradé la Roberto Cavalli

Piesele din piele în dégradé au furat privirile pe podiumul Roberto Cavalli, mai precis, un duo de trench coat și pantaloni într-o nuanță vibrantă de roșu care se pierde într-un roz pastelat. De remarcat este și stylingul, care a inclus un pandantiv cu o camee supradimensionată, îmbinând aerul vintage cu modernitatea pieselor din piele.
Accentele din blană la Rabanne

Blana faux apare în locuri neașteptate și atipice în colecția Rabanne pentru toamnă/iarnă 2025 (pe interiorul rochiilor sau al jachetelor, de pildă). Printre look-urile cele mai memorabile se numără o jachetă cu rever dublat și cu partea inferioară crestată pentru a face loc unor franjuri groși din blană.
Eșarfa gigantică la Givenchy

Pentru debutul său la cârma creativă a brandului Givenchy, Sarah Burton s-a orientat către arhivele casei. Una dintre ținutele care a rezultat din această inițiativă a fost un palton cu silueta în formă de clepsidră, cu proporții voit exagerate la nivelul șoldurilor și umerilor pentru a contura o talie cât mai subțire. Acest look a fost inspirat de prima colecție a fondatorului casei, Hubert de Givency, prezentată în 1952. Eșarfa gigantică legată în jurul gâtului a fost și ea modelată după ținutele prezentate în acea colecție.
Mixul de texturi la Sacai

Pentru fanii maximalismului, Sacai bifează toate căsuțele printr-un look care combină un amalgam studiat de detalii – pielea lăcuită și pielea clasică, lână creață (shearling), tricotaj, fermoare, capse. Deși în teorie poate părea că un astfel de mix de elemente este un exces de zel, iată că puse cap la cap cu măiestrie, arată absolut spectaculos.
Referințe istorice la Dior

Ca un rămas-bun spus înainte de a-și părăsi (după nouă ani) postul de director de creație la Dior, Maria Grazia Chiuri ne-a lăsat cu o colecție memorabilă, inspirată de romanul „Orlando” al Virginiei Woolf, o carte a cărei acțiune se petrece în era Elizabetană. Un look care ne-a impresionat în mod special este compus dintr-o jachetă bărbătească (ușor deconstruită), purtată cu o cămașă albă cu jabou și cu talia încorsetată, asortat cu bermude din catifea reiată și cu cizme decupate la vârf – o abordare modernă a modei de acum aproape o jumătate de mileniu.