Lăcrămioara Perijoc, un nume emblematic în boxul feminin românesc, a transformat visurile copilăriei într-o carieră de excepție. Crescută într-o familie numeroasă, ea și-a croit drumul cu o determinare neclintită, ajungând să reprezinte România la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. În acest interviu exclusiv, Lăcrămioara ne dezvăluie momentele de cotitură din viața ei, motivația care o susține în momentele dificile și lecțiile valoroase pe care le-a învățat în ring și dincolo de el. Descoperiți povestea unei campioane care continuă să inspire și să redefinească succesul.
Poți să ne povestești despre copilăria ta și cum ai făcut cunoștință cu boxul?
Copilăria mea s-a desfășurat într-un mod activ. Eu am crescut la țară, într-o familie cu opt copii, așa că am fost zilnic implicată în activitățile care țineau de munca în gospodărie și, pe lângă asta, făceam foarte mult sport, jucam fotbal, handbal, orice sport care avea minge.
Cu boxul m-am întâlnit destul de târziu, în perioada liceului, pe la 17 ani, și cred că a apărut în viața mea tot din dorința de a face sport. Îmi amintesc că în copilărie mă uitam la Jocurile Olimpice și mi-am spus că vreau să fiu sportiv de performanță, chiar dacă nu știam nici cum și nici ce implică toate astea. Însă viața a făcut ca mai târziu să întâlnesc boxul, sportul care m-a ajutat să-mi îndeplinesc visul.
Ce te-a atras inițial la box?
Boxul este un sport dur, un sport greu, dar m-a atras faptul că aici puteam să mă antrenez singură și să fac performanță, pentru că nu depindeam de un coechipier. Am jucat și fotbal, însă într-un sport de echipă depinzi și de colegi, iar eu sunt o fire ambițioasă căreia îi place să câștige. Îmi place să mă dedic în ceea ce fac. Atunci când am descoperit boxul, am simțit că este locul în care rezultatele sunt pe măsura muncii mele.
A existat un moment sau o persoană anume care te-a inspirat să te apuci serios de box?
Da, a fost primul meu antrenor de box, Doru Iftime, care la scurt timp după ce am început să practic acest sport a decedat, chiar în timpul antrenamentului meu. De la el am deprins pasiunea și implicarea în ceea ce faci. Era un om foarte implicat în box și mi-a insuflat dorința de a mă dedica și a munci cu drag. De aceea am și rămas în sport după decesul lui.
Știu că a fost un moment foarte greu pentru tine. Cum ai reușit să treci peste?
După decesul domnului antrenor am avut o perioadă foarte grea. Pierderea dânsului a fost o tragedie pentru mine, am suferit și o mică depresie, dar mi-am revenit pentru că în momentul în care intram în sală mă regăseam și boxul m-a ajutat foarte mult să depășesc acea perioadă.
Cum au reacționat familia și prietenii tăi când ai decis să te apuci de box?
Cred că norocul meu a fost faptul că am fost un copil căruia părinții i-au dat voie să aleagă ce vrea să facă. Fiind crescuți la țară, nu aveam multe posibilități și nici nu eram îndrumați către medicină sau avocatură. Așa că părinții m-au lăsat să fac ceea ce am simțit eu, au avut încredere în mine de mică, de aceea în momentul în care le-am spus că vreau să fac box au fost de acord. Mama a fost puțin reticentă pentru că i se părea un sport dur, dar a avut încredere în mine. În ceea ce privește prietenii, din păcate, aceștia s-au risipit după ce am început să fac box, pentru că nu poți face și performanță și să ai și foarte mulți prieteni.
Boxul este adesea văzut ca un sport dominat de bărbați. Cu ce provocări te-ai confruntat în calitate de femeie în acest domeniu?
Odată ce începi să practici box, începi să te schimbi fizic, devii mai definit, musculatura se dezvoltă, iar eu am fost deseori întrebată ce sport practic. În momentul în care spuneam că practic box, oamenii erau uimiți, pentru că nu știau că există box de fete și nu credeau că noi putem practica acest sport. Însă odată cu trecerea timpului, rezultatele la feminin le-au depășit pe cele de la masculin și percepția a început să se schimbe. Lumea a văzut că fetele sunt mult mai serioase, mai dedicate și, drept dovadă, au performanțe mai mari.
Te-ai simțit vreodată discriminată în acest sport?
Pot spune că au fost momente în care băieții au fost puși înaintea fetelor chiar dacă noi am avut rezultate mai bune, dar asta este.
Crezi că acum s-a mai schimbat percepția legată de femeile din box?
Da, cred că s-a mai schimbat percepția, pentru că sunt din ce în ce mai mulți oameni care apreciază eforturile pe care noi le facem și sunt bucuroși pentru performanțele pe care le avem.
Care a fost cel mai dificil moment din cariera ta de boxer și cum ai reușit să-l depășești?
Au fost mai multe momente grele, dar cel mai dificil pentru mine a fost atunci când m-am accidentat pentru a doua oară la genunchi și a trebuit să stau șase luni departe de sport. Eu sunt o fire foarte activă, îmi place să mă mișc, să fac sport, iar acea accidentare mi-a luat elanul. Ce mi-a dat putere și m-a ajutat să trec peste acel moment a fost faptul că am citit foarte mult și am integrat meditația în viața mea. În acea perioadă am lucrat foarte mult pe partea de mentalitate, de convingeri. Am avut timp să stau cu mine și m-am întărit foarte mult.
În ce fel te-a modelat boxul ca persoană, atât fizic, cât și mental?
Boxul este un sport foarte complex și datorită acestui fapt te schimbi fizic, depui masă musculară, te ajută să te formezi armonios, să fii mai atletic, mai sănătos. În ceea ce privește partea mentală, m-a ajutat foarte mult să îmi controlez gândurile, să îmi dau seama ce gândesc într-un moment stresant, m-a ajutat să îmi controlez emoțiile și să fiu mai focusată în ceea ce îmi propun să fac, indiferent dacă este vorba de sport sau alte activități.
Cum te pregătești pentru o competiție importantă?
Cred că mai sunt câteva lucruri la care în momentul de față mai caut răspunsuri și soluții pentru a le gestiona. În ceea ce privește pregătirea pentru competiții, în primul rând este la nivel mental, fiindcă, pentru mine, o parte din ce înseamnă box se desfășoară în mintea mea. Fie că vorbim despre un antrenament sau despre competiția în sine, îmi pregătesc totul în minte, îmi accesez anumite stări prin meditație. Din punct de vedere fizic, pregătirea are loc la antrenamente. Aici încerc să fac totul cât pot de bine pentru a nu avea urmă de regret, pentru că, dacă ai făcut tot ce ține de tine în perioadele de pregătire, în timpul competiției nu vei simți că ai rămas în urmă. Te vei simți pregătit și vei fi încrezător când urci în ring.
Ce lecții din box aplici în viața de zi cu zi?
Ce am învățat eu în box este că, oricât de greu ar fi un antrenament sau oricât de dureros ar fi un eșec, într-un final va trece, trebuie doar să îi dai timp. Așa că, în momentul în care întâlnesc situații dificile în viața de zi cu zi, îmi spun că trebuie să îmi dau timp, pentru că toate trec.
Cum îți menții motivația, în special în perioadele dificile sau după eșecuri?
Atunci când am plecat pe acest drum, mi-am spus că cel mai important pentru mine este persoana care devin. Așa că motivația mi-o iau cel mai mult din procesul de pregătire și nu din rezultatul în sine. Mă interesează cine am devenit, ce am făcut, ce am integrat în procesul meu de antrenament și de dezvoltare până la momentul competiției, și nu neapărat rezultatul final. Așa am reușit să depășesc nenumăratele competiții la care nu am câștigat. Dacă eu am reușit să fiu cu 1% mai bună decât în urmă cu șase luni, sunt foarte mulțumită de mine.
Crezi că eșecurile sunt mai importante decât succesul?
Contează mult în ce perioadă a vieții te afli. Dacă în momentul în care ai pornit la un drum începi să ai eșec după eșec, ar putea să fie dureros și dezamăgitor pentru tine, dar dacă eșecul vine după ce ai avut și succes, știi că acesta din urmă a venit ca să te învețe ceva.
Cum reușești să echilibrezi cerințele fizice și mentale ale boxului cu alte aspecte ale vieții tale?
La 18 ani, când mi-am luat viața în mâini și am zis că vreau să fac box de performanță, principalul meu scop a fost sportul și am spus că îmi voi dedica câțiva ani pentru a avea rezultate. Bineînțeles că viața a venit la pachet și cu alte lucruri, pentru că mai sunt și prietenii, familia, dar am încercat ca, în perioadele în care mi-am setat un obiectiv în box, celelalte aspecte să treacă pe plan secund, iar în perioadele în care ei au avut nevoie de mine, am știut să o las mai ușor cu boxul, astfel încât să le pot fi aproape. Am încercat să echilibrez aceste două lucruri.
Cum a fost experiența participării la Jocurile Olimpice? Ce a însemnat pentru tine, din punct de vedere personal și profesional?
Din punct de vedere profesional, experiența la Jocurile Olimpice a fost o altă competiție la care nu am luat medalie. Din punct de vedere personal, a venit la pachet cu multe lecții, cu foarte multe conștientizări, cu lucruri din care am de învățat pentru a deveni versiunea pe care eu mi-o doresc.
Poți să ne dai un exemplu concret de lecție pe care ai învățat-o?
Una dintre lecțiile pe care le-am învățat este că, oricât aș spune eu că mă descurc, că am răbdare și aștept, că înțeleg că există un timp până se întâmplă lucrurile, uneori această așteptare te poate copleși dacă nu ai o strategie foarte bine pusă la punct. Cred că, pe mine, faptul că am așteptat destul de mult până am intrat în competiție m-a făcut să mă stresez cam mult și cred că mai am de lucrat în această privință.
Ce moment a fost cu adevărat memorabil pentru tine în timpul Jocurilor Olimpice?
Un lucru care mi-a plăcut foarte mult a fost faptul că, încă de când am ajuns în Satul Olimpic, toți voluntarii ne aplaudau și ne zâmbeau. Mi s-au părut atât de prietenoși și nu-mi venea să cred că există oameni care se comportă atât de frumos. Mi s-a părut foarte valoros să văd cum sunt apreciați sportivii. Din păcate, la noi în țară nu am întâlnit un astfel de comportament.
Ai hobby-uri sau alte interese în afara boxului, care te ajută să te relaxezi sau să rămâi echilibrată?
Sunt pasionată de dezvoltare personală, așa că citesc foarte mult, îmi place să meditez și sunt pasionată de psihologie pozitivă, coaching și mental coaching. Și aprofundez subiectul.
Dacă nu ai fi devenit sportiv de performanță, ce altă meserie ți-ar fi plăcut să practici?
Când eram mică, visam să devin asistentă medicală, pentru că îmi place să lucrez cu oamenii și să îi ajut. Când am terminat liceul, m-am înscris la școala de asistente pentru că voiam să lucrez în spital.
Care sunt proiectele tale de viitor? Ai vreun obiectiv anume pe care îl urmărești?
Încă îmi doresc să câștig titlul olimpic, simt că sunt aproape de el, mă simt încrezătoare că pot să-l obțin. Simt că sunt printre cele mai bune sportive din lume și cred în mine că aș putea să fac asta. În ceea ce privește viitorul mai îndepărtat, îmi doresc să devin un antrenor complex care să pregătească viitorii sportivi atât fizic, cât și mental, și să ofer viitoarelor generații din cunoștințele pe care eu le-am acumulat de-a lungul timpului.
Ai vreun sfat pentru fetele care ar dori să urmeze o carieră în box sau în orice alt sport?
Pe fetele care își doresc să facă box sau sport în general le-aș sfătui să pornească pe acest drum doar dacă au o pasiune reală, o dorință arzătoare, și dacă simt cu adevărat că este locul în care se regăsesc. Trebuie să faci ceva ce îți place cu adevărat – astfel, provocările vor fi mult mai ușor de suportat și de depășit. Sportul este un domeniu care te ajută să te dezvolți și să evoluezi din toate punctele de vedere.
Se spune că sportul este sănătos până ajungi să faci performanță. Ce părere ai despre asta?
Este un subiect complex. Depinde de fiecare, depinde la ce nivel practici. Contează ce viață duci ca sportiv. De exemplu, dacă practici box și după un antrenament puternic ai viața extrasportivă, consumi alcool sau mergi în cluburi, nu te refaci cum trebuie, viața ta de sportiv nu va fi lungă sau sănătoasă. În schimb, dacă ești atent la aspectele care contează în sportul de performanță, și anume să te menții sănătos, să îți dai timp să te refaci, cred că poți avea viață lungă ca sportiv. Cred că, dacă am educa tinerii sportivi cu privire la aspectele importante de care trebuie să țină cont atunci când fac sport de performanță, urmările ar fi mult mai puține.
Dacă ai putea schimba un singur lucru în lumea sportului, care ar fi acela?
Aș schimba atitudinea oamenilor, atât a sportivilor, cât și a staffului și a tuturor celor implicați în acest fenomen. Mi-aș dori să aibă o atitudine de învingător și să înțeleagă că noi, ca țară, putem să fim printre cele mai bune din lume. Cred că ne mulțumim cu puțin și nu avem curajul să visăm mai sus.
Ai un motto care te ghidează în viață? Atât în sport, cât și în viața de zi cu zi?
Am mai multe, dar cel după care mă ghidez foarte des este: „Când ai ceva de spus, tăcerea este o minciună”.
