Ozana Barabancea ajunge pe scena Teatrului Elisabeta în Ajun de Moș Nicolae, miercuri, 5 decembrie, începând cu ora 19:00. Atmosfera de sărbătoare va poposi în Teatrul Elisabeta printr-un program special, pregătit de Ozana Barabancea și Lumini Sonore Orchestra.
Ozana Barabancea este unul dintre artiștii neobosiți care lucrează pentru a ne dărui lumina prin sunetele sale. Paleta profesională bogată și dăruirea sunt două dintre multele elemente care o recomandă. Jazz, muzică ușoară, pop sau operă sunt câteva dintre genurile pe care Ozana Barabancea le mânuiește cu măiestrie. Și-a început activitatea în anul 1990 și de atunci, este în permanență pe scenă, iar în anul 1997 a fost laureată a Festivalului de Jazz “Napocensis”. De asemenea, face parte din Corul Operei Naționale din București. Solista a jucat în filmul “Supraviețuitorul”, regia Sergiu Nicolaescu și în musicaluri precum “Chicago” (r. Ricard Riguant), “Launtrec la Bordel” (r. Horațiu Mălăele) și “Un altfel de cabaret” (r. Anca Sigartău).
Pasiunea pentru dirijat a pornit încă din copilărie, când își dirija toți colegii. Ulterior, la maturitate ajunge să dirijeze prima orchestră de femei din România, ba mai mult a înființat Lumini Sonore Orchestra. Astfel, acest proiect de suflet al Ozanei a luat ființă pe 25 martie, de Buna Vestire, iar primul concert susținându-l la Gala „Lumini Sonore”. Orchestra abordează o vastă paletă de genuri, de la uverturi de operă, arii, duete la muzică de film, cantonete, chansonete, muzică ușoară românească orchestrată simfonic.
Așadar, de Moș Nicolae, a pregătit un concert cu totul special. Vino și tu în atmosfera sărbătorilor alături de Teatrul Elisabeta, Ozana Barabancea și Lumini Sonore Orchestra, miercuri, 5 decembrie, ora 19:00.