Un nou simbol al eleganței italiene își face apariția în cel mai efervescent oraș al Chinei odată cu lansarea GCC Casa Milano Shenzhen, o colecție de reședințe de lux create de dezvoltatorul Liantai Group și proiectate de studioul internațional The One Atelier.
Situat în prestigiosul Shenzhen Bay Super Headquarters Base, Casa Milano introduce o viziune rafinată asupra stilului de viață contemporan, combinând principiile designului italian cu energia unui centru urban asiatic de top. Rezultatul este o expresie a eleganței atemporale, marcată de finisaje impecabile și de prezența pieselor Armani/Casa.
„Casa Milano reprezintă ambiția noastră de a redefini locuirea urbană modernă în regiune. Prin colaborarea cu The One Atelier, am creat reședințe care surprind esența măiestriei italiene, reflectând totodată spiritul inovator al orașului Shenzhen. Este un loc unde excelența designului internațional se întâlnește cu inovația culturală, iar noi suntem mândri să prezentăm acest proiect lumii întregi”, a declarat Huang Zhenda, președintele consiliului de administrație al Liantai Group.

Interioarele, concepute și realizate de The One Atelier, demonstrează abilitatea studioului de a transpune estetica luxului global în spații rezidențiale imersive. De la selecția atentă de mobilier italian și materiale prețioase, până la utilizarea luminii naturale și contrastul subtil al tonurilor, fiecare detaliu contribuie la o atmosferă de rafinament calm.
Deși designul se inspiră din eleganța milaneză clasică, Casa Milano își păstrează propria identitate. Paleta cromatică care include nuanțe de bej, crem și albastru deschis, îmbogățite cu accente de bronz și auriu este completată de materiale precum cuarțitul Taj Mahal, metale periate și piese Armani/Casa.
„Proiectarea Casa Milano în Shenzhen a oferit ocazia de a interpreta eleganța italiană tradițională într-un context cosmopoli. Am pus accent pe proporție, textură și atmosferă și am creat reședințe armonioase, conectate organic la mediul lor. Acest proiect reflectă filosofia The One Atelier: echilibru între cultură locală, materiale fine și confort,” a explicat Michele Galli, CEO al The One Atelier.

Cu priveliști panoramice asupra Golfului Shenzhen și a Mării Chinei de Sud, dar și asupra parcului OCT, GCC Casa Milano Shenzhen îmbină arhitectura inovatoare cu un design interior sofisticat, definit de mobilier italian realizat la comandă și detalii din piatră naturală prețioasă. Fațadele sustenabile, de ultimă generație, subliniază angajamentul dezvoltatorului față de locuirea viitorului.
Apartamentul-model GCC Casa Milano Shenzhen, proiectat de The One Atelier, a fost inaugurat oficial pe 11 noiembrie 2025.