Zaha Hadid

Zaha Hadid – Viziunea ce a creat coordonatele viitorului

„Trebuie să crezi nu doar în tine. Trebuie să crezi că lumea va merita sacrificiul tău” – o concluzie asupra determinării va oferi cea mai elocventă sinteză a operei ce a creat noua geometrie a futurismului. Prin geniul de a elabora noi dimensiuni din principii conform cărora „lumea nu este un dreptunghi”, iar când „avem 360 de grade, de ce să ne limităm la unul”, Zaha Hadid a unit peste 40 de națiuni cu cea mai fascinantă reprezentare a habitatelor viitorului, ridicând în același timp arhitectura la rolul de expresie. 

Formația sa în arhitectură, sub îndrumarea profesorilor Rem Koolhaas și Elia Zenghelis, întâlnește ca influență a viziunii principiile lui Alvin Boyarsky, pentru a-și defini ulterior stilul sub perspectiva Suprematismului, în special prin lucrările pictorului rus Kazimir Malevich. Cu toate acestea, cea dintâi specializare – matematica – în cadrul Universității Americane din Beirut, va oferi prin geometria fragmentară și optica 3D o fundație semnăturii sale, ce-și găsește platformă inclusiv prin instalații care trasau fluiditatea în designul industrial.

Zaha Hadid câștigă expunere odată cu proiectul Peak, ridicat în Hong Kong în 1982, însă viziunea sa va fi meritat articulată prin expoziția „Deconstructivismul în Arhitectură”, găzduită de MoMA și avându-i drept curatori pe Philip Johnson și Mark Wigley.

Primul proiect de referință a venit în 1993 prin Stația de Pompieri Vitra din Weil am Rhein, Germania, bază ce-i anunța stilul manipulând sticla și betonul pentru o alegorie a ciocnirii apei cu focul. Aspirând spre o comuniune profund descriptivă cu peisagistica, mediul, geologia și destinația, viziunea sa îmbogățea arhitectura, artă prin definiție în serviciul utilității, cu dimensiunea expresivă. La decenii distanță de idealurile Bauhaus în care forma trebuia supusă funcționalității, artista care la 11 ani se decidea asupra arhitecturii ca drum în viață, tocmai sub influența lucrărilor pe care Walter Gropius, Frank Gehry și Le Corbusier le ofereau Bagdadului ei natal, va transforma proiectele edilitare în manifeste și provocări la reflecție, dincolo de rolul de identificare a spiritului orașelor.

Pe măsură ce viziunea sa căpăta un suport din ce în ce mai amplu prin comenzi ale unor edificii publice de anvergură, semnătura Zahei Hadid va fi cufundată în explorări tot mai complexe ale contururilor sinusoidale, sfidând convențiile de formă care îi blocau lucrările timpurii să rămână până în prezent doar la stadiul de schițe. Aparentul abstracționism utopic cu care era privită arta arhitectei va fi infirmat grație tehnologiei ce va evidenția principiile ingineriei sunetului în construcțiile sale, demonstrând astfel că nu există riscul prăbușirii sub presiunea formei – însă, cu toate acestea, lucrări revoluționare vor fi dezvăluite doar ca picturi și nu ca planuri arhitecturale. În această galerie se mențin și proiecte precum Opera din Cardiff, care, în ciuda unui concurs câștigat între 400 de propuneri intrate în competiție, nu va găsi susținere pentru a fi ridicată vreodată.   

Valurile descrise în sticlă pentru baza dedicată Olimpiadei de la Londra din 2012 vor fi urmate de stadionul Olimpiadei de la Tokyo din 2020 – proiect retras de guvernul nipon – sau cel pentru Cupa Mondială FIFA găzduită în Qatar, în anul 2022. De asemenea, o apreciere inedită vine prin Wangjing Soho, proiect dezvoltat în împrejurimile Beijingului, care va fi copiat de arhitecți-pirat în insula Chongqing.

Un debut ca asistent în cadrul Architectural Association va seta pentru Zaha Hadid noi intersecții cu mediul academic, între care cursurile susținute la Harvard Graduate School of Design, dar și multiplele invitații pentru expunerea de prelegeri la instituții prestigioase, precum Universitatea Yale sau cea din Viena. Ca mentor, arhitecta își va invita fostul student, pe Patrik Schumacher – un maestru al Parametricismului – la conducerea biroului său, Zaha Hadid Architects, fondat în 1979.

Arta Zahei Hadid nu a fost străină de controverse, contestatarii săi argumentând aspecte etice date de auspiciile unor regimuri dictatoriale sub care au fost ridicate unele dintre lucrările sale de referință, cum ar fi Banca Centrală a Irakului, prima clădire dezvoltată – și încă neterminată – în țara natală a artistei.

Singura femeie laureată cu Pritzker – cea mai însemnată recunoaștere în arhitectură –, dar și cu Medalia de Aur acordată de Royal Institute of British Architects, Zaha Hadid va fi aclamată inclusiv prin două trofee Stirling Prize – primul câștigat în 2010 pentru clădirea muzeului MAXXI din Roma, iar cel de-al doilea obținut în 2011 pentru Evelyn Grace Academy din Brixton, Londra. Ordinul Imperiului Britanic în grad de Comandor, acordat arhitectei în anul 2002, va fi urmat de titlul de Dame, conferit un deceniu mai târziu.

Onorată în 2006 de către Muzeul Guggenheim printr-o expoziție retrospectivă, opera Zahei Hadid include nu mai puțin de 950 de edificii lăsate patrimoniului a 44 de țări.