Proprietarul Louis Vuitton ar vrea să cumpere Tiffany & Co.

Scris de Luxury
Publicat la data de: 28-10-2019

în: News

LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton și-a arătat intenția de a achiționa designerul de bijuterii de lux Tiffany & Co. într-o tranzacție evaluată la aproximativ 14,5 miliarde de dolari.

Grupul francez care deține Louis Vuitton ar fi dispus să plătească 120 de dolari pe fiecare acțiune a brandului iconic american, potrivit unor surse citate de Wall Street Journal.

Momentan, nu există negocieri între cele două companii, dar reprezentanții Tiffany & Co. ar pregăti un răspuns la ofertă.

Achiziția Tiffany ar mări expunerea grupului LVMH în sectorul bijuteriilor, unul din segmentele cu cea mai mare creștere din industria luxului.

Piața globală a bijuteriilor a crescut cu 7% în 2018 până la 18 miliarde de dolari, potrivit datelor Bain & Co.

Tiffany este unul dintre cei mai mari jucători din industrial bijuteriilor, alături de Cartier și Bulgari – deținut de LVMH. Grupul francez mai controlează și producătorii de ceasuri de lux Hublot și TAG Heuer.

La nivelul veniturilor anuale, LVMH înregistrează 50 de miliarde de dolari, iar Tiffany în jur de 4 miliarde de dolari