
Este un sezon plin de debuturi la Paris Fashion Week – o multitudine dintre cele mai mari case de modă și-au schimbat în decursul ultimului an directorii de creație, iar publicul așteaptă cu nerăbdare să descopere care este direcția în care se va duce estetica acestor branduri sub cârme creative diferite. Una dintre casele de modă în cauză este Balenciaga. În luna mai a acestui an, designerul Pierpaolo Piccioli a fost numit director de creație pentru Balenciaga, luându-i locul lui Demna, care a plecat pe același post la Gucci.
Pierpaolo Piccioli este cunoscut și apreciat pentru colaborarea sa de lungă durată (25 de ani) cu casa de modă Valentino. Ca fiecare dintre designerii care ajung la cârma unui brand de modă cu istorie, Piccioli se confrunta cu provocarea de a-și îmbina propria viziune cu codurile casei. Iar în cazul colecției sale de debut pentru Balenciaga, s-a întâmplat tocmai acest lucru.
Piccioli a studiat cu meticulozitate arhiva casei, în special creațiile cu care fondatorul, Cristóbal Balenciaga, a revoluționat la vremea sa industria modei. De pildă, rochia balon, introdusă în 1950 sau rochia sac, introdusă în 1957, au servit drept inspirație pentru o serie de look-uri din colecția propusă de Pierpaolo pentru primăvară/vară 2026. În variante actualizate, versiuni ale acestora s-au regăsit în line-up, alături de referințe către propria sa estetică, precum piese acoperite cu detalii din pene sau accente florale tridimensionale, care au amintit de creații pe care le-a prezentat de-a lungul timpului la Valentino.
De altfel, rochia sac din 1957, a fost, conform declarațiilor lui Pierpaolo, baza inspirației pentru această colecție. El a menționat că „rochia aceasta este atât de relevantă și atât de semnificativă, pentru că a permis femeilor să se elibereze de restricții”, făcând referire la faptul că la vremea când rochia sac a apărut, se îndepărta notabil de standardele vestimentare ale societății, deschizând noi orizonturi pentru femei.

Nicolas Ghesquière, designerul care a fost director de creație pentru Balenciaga între 1997 și 2012, a servit de asemenea ca sursă de inspirație pentru Picciioli – o jachetă peacoat cu nasturi mari a amintit de creațiile lui Ghesquière din colecția pentru toamnă 2006. O altă referință către arhiva casei au fost pantalonii stil bermude, pe care Piccioli i-a prezentat în forme supradimensionate, baggy și cu aer sporty, a căror imagine a fost bazată pe rochia lalea, creată de fondatorul brandului în 1965.
Piccioli a păstrat de asemenea aerul edgy și sexy pe care Demna l-a imprimat casei în ultimii zece ani în care a fost directorul său de creație. Majoritatea look-urilor au fost acompaniate pe podium de ochelari de soare supradimensionați, stil bug eye, iar multe dintre ținute au lăsat piele la vedere via croielilor ultra cropped.
Per total, colecția de debut a lui Pierpaolo Piccioli pentru Balenciaga primăvară/vară 2026 a reușit să se ridice la înălțimea așteptărilor – o viziune ce face un melanj perfect între estetica directorului de creație și a brandului, anunțând un capitol nou plin de entuziasm în istoria casei.