
Maria Grazia Chiuri a fost anunțată azi drept noul director de creație al casei de modă Fendi. Numirea sa vine la șase luni după anunțul că își părăsește postul de director de creație la Dior, un rol pe care l-a deținut timp de nouă ani.
Acest moment marchează o dublă revenire pentru Chiuri. Pe de o parte, jobul său la Fendi o va readuce în Roma, orașul în care a crescut. În plus, și cu adevărat poetic, este faptul că aceasta a mai lucrat în trecut pentru casa de modă italiană. Chiuri și-a petrecut un deceniu în atelierele Fendi alături de designerul Pierpaolo Piccioli, în cadrul diviziei de accesorii a brandului. Unul dintre highlight-urile carierei sale, de altfel, este faptul că a co-creat iconica geantă Baguette alături de Silvia Venturini Fendi. După cei zece ani petrecuți la Fendi, Chiuri și Pierpaolo Piccioli au ajuns să lucreze alături de o altă casă de modă italiană – Valentino – unde inițial s-au ocupat tot ce accesorii, iar ulterior au devenit co-directori de creație pentru toate diviziile brandului. Chiuri a părăsit postul după 17 ani, preluând cârma creativă a casei Dior ulterior.
„Maria Grazia Chiuri este unul dintre cele mai mari talente din modă în momentul actual, și sunt încântat că a ales să se întoarcă la Fendi pentru a continua să își exprime creativitatea în cadrul grupului LVMH. Înconjurată de echipele Fendi și într-un oraș care îi este atât de drag, sunt convins că Maria Grazia va contribui la renașterea artistică și la viitorul succes al casei, perpetuând istoria și moștenirea sa bogată”, a spus Bernard Arnault, CEO al grupului LVMH, conglomeratul de lux care deține în portofoliul său brandul Fendi.
Casa de modă Fendi a funcționat fără o persoană anume care să dețină propriu-zis cârma creativă a colecției vestimentare feminine de când designerul Kim Jones a părăsit acest post în octombrie 2024. Silvia Venturini Fendi, nepoata fondatorului casei, care era responsabilă pentru linia de menswear, a preluat neoficial și partea de design pentru womenswear. În luna septembrie a acestui an, a fost anunțat că Venturini Fendi își părăsește rolul de director de creație și devine ambasador de imagine al brandului care îi poartă numele.
Legat de noua sa numire, Maria Grazia Chiuri a spus: „Mă reîntorc la Fendi cu onoare și bucurie, având privilegiul să îmi fi început cariera sub ghidarea fondatorilor casei, cele cinci surori Fendi. Această casă de modă a fost mereu născătoare de talente și un punct de pornire pentru multe minți creative din industrie, mulțumită abilităților extraordinare ale acestor cinci femei, care au încurajat generații noi de vizionari. Sunt recunoscătoare lui Bernard Arnault pentru încrederea pe care mi-a acordat-o să deschid un nou capitol în istoria acestei extraordinare companii fondate de femei”.