Vă dezvăluim, în cele ce urmează, poveștile din spatele unora dintre cele mai memorabile și recognoscibile piese din istoria modei, ce au depășit statutul de simple accesorii, devenind iconice.
Cartier Love Bracelet
Una dintre cele mai dezirabile piese de bijuterie din lume în momentul actual, care se găsește pe încheieturile vedetelor și fashion trendsetterilor deopotrivă, și care simbolizează dragostea eternă prin faptul că nu poate fi dată jos de pe mână, are în spate o istorie care pornește de la o poveste de iubire eșuată.
Brățara a fost creată de Aldo Cipullo, un tânăr bijutier originar din Roma, care a emigrat în New York și, datorită talentului său, a devenit rapid un nume în industria bijuteriilor de lux, colaborând cu branduri prestigioase, precum Tiffany & Co. și David Webb. Într-o noapte târzie din anul 1969, după o despărțire dureroasă, Cipullo s-a retras în atelierul lui și a venit cu ideea unui design de bijuterie care să simbolizeze permanența iubirii: o brățară unisex care, odată ce este montată pe încheietură, este închisă cu ajutorul unor piulițe, ce apoi se pot desface numai cu ajutorul unei șurubelnițe speciale.
La vremea respectivă, Cipullo lucra pentru Tiffany’s, însă aceștia i-au refuzat propunerea de a crea și pune pe piață brățara, pe motiv că oamenii ar considera-o mult prea nepractică. Așadar, tânărul s-a orientat către un alt brand de bijuterii cu renume: Cartier. Pe atunci, Cartier New York funcționa independent de atelierele Cartier din Paris, iar Michael Thomas, chief executive la acea vreme, a considerat ideea lui Cipullo o revelație și a acceptat imediat să cumpere drepturile de creație de la acesta și să introducă Love Bracelet în portofoliul brandului. În anii ’60-’70, bijuteriile prețioase erau privite drept piese de purtat la ocazii speciale, nu în viața de zi cu zi, însă ramura din New York a companiei Cartier își dorea să schimbe această percepție a publicului față de bijuterii și să câștige loialitatea unei noi generații de public, care își dorea piese mai accesibile pentru viața cotidiană.
Brățara lui Cipullo a avut un succes instant. A fost dăruită de casa de bijuterii Cartier unor cupluri celebre, printre care Elizabeth Taylor & Richard Burton, ducele și ducesa de Windsor (Edward al VIII-lea și Wallis Simpson, pe atunci) și Sophia Loren & Carlo Ponti, dar în foarte scurt timp a ajuns un bestseller pentru publicul larg, chiar și în ciuda prețului care, din start, a fost unul ridicat. În anii ’70, când a fost introdusă pe piață, brățara Love era produsă într-o singură variantă, placată cu aur galben de 18 carate, și costa 250 de dolari (echivalentul a aproximativ 1.800 de dolari în ziua de azi). În prezent, Cartier produce numeroase iterații ale brățării, din aur sau argint, ori încrustate cu diamante, iar prețurile pornesc de la 4.950 de dolari (pentru versiunea simplă din aur galben) și cresc în funcție de valoarea metalelor prețioase și eventuala prezență a diamantelor, ajungând până la 62.000 de dolari (pentru versiunea din aur alb, încrustată de jur împrejur cu diamante).
Un mit urban spune că majoritatea spitalelor din lume sunt echipate cu șurubelnița specială de la Cartier pentru a putea scoate, în cazul unei urgențe, brățările Love de pe încheieturile oamenilor. Însă un lucru este cert: brățara Love a fost creată pentru a fi purtată în permanență, drept simbol al dragostei eterne.
Geanta Chanel 2.55
În anul 1929, Coco Chanel a creat prima sa geantă – o versiune timpurie a celebrului design al genții Chanel 2.55 pe care o știm în prezent. Însă, la vremea respectivă, era considerat inacceptabil ca doamnele din înalta societate să își poarte poșetele altcumva decât ținute în mână (se presupune că acest lucru era un pretext pentru a putea refuza avansurile nedorite, pe motiv că aveau mâinile ocupate). Abia în februarie 1955, Coco Chanel a introdus versiunea cu lanț de umăr, iar acest model de poșetă avea să revoluționeze istoria genților. Geanta Chanel 2.55 – numită după luna și anul în care a fost lansată – a căpătat popularitate imediat, pentru prima dată în istorie devenind acceptabil ca femeile să poarte poșete pe umăr, în locul poșetelor tip clutch, ținute în mână.
Geanta Chanel 2.55 a devenit un simbol al practicalității și a venit la fix pentru a coincide cu perioada în care femeile începeau să se îndepărteze de constrângerile pe care moda le impusese până la acea vreme (în anii ’60, odată cu era hippie, au dispărut din tendințe corsetele care restricționau respirația, crinolinele care îngreunau mersul ș.a.m.d.).
Coco Chanel a încorporat în designul genții o serie de elemente care, pentru ea, aveau o valoare sentimentală. Patternul de piele matlasată a fost inspirat de pasiunea creatoarei pentru echitație (până la vremea respectivă, pielea matlasată era folosită exclusiv pentru jachetele purtate de către bărbații care lucrau în grajduri sau de cei care participau la cursele de călărie, iar faptul că Chanel a utilizat-o pentru un accesoriu de modă a fost un pas îndrăzneț înainte, pentru a simboliza egalitatea dintre genuri). Nuanța de roșu burgund care era folosită pentru căptușeala primelor versiuni ale genții 2.55 a fost inspirată de culoarea uniformelor pe care Coco le purta în copilăria ei, petrecută la Mânăstirea Aubazine, după ce a rămas orfană la o vârstă fragedă. Închizătoarea genții poartă denumirea de „mademoiselle lock”, o trimitere la faptul că Gabrielle Chanel nu s-a căsătorit vreodată. Iar buzunarul semi-ascuns din interior (poziționat pe interiorul clapetei care acoperă geanta și camuflat cu un fermoar discret) se spune că ar fi fost locul în care creatoarea păstra scrisori de dragoste.
Pantofii Louboutin
Tălpile roșu aprins fac orice pereche de pantofi să fie instant recunoscută ca aparținând designerului Christian Louboutin, și drept un simbol de statut și eleganță.
Louboutin și-a petrecut anii de ucenicie în culisele celebrului cabaret parizian Folies Bergère, unde și-a început cariera în modă la vârsta de 16 ani brodând manual paiete pe costumațiile dansatoarelor și unde a devenit fascinat de modul în care acestea reușeau să își mențină echilibrul purtând, pe lângă hainele și accesoriile elaborate, pantofi cu toc înalt. Designerul creditează însă dorința de a crea el însuși pantofi cu toc unei vizite la un muzeu care avea la intrare o inscripție ce indica faptul că femeilor le era interzis să poarte pantofi cu toc cui, pentru a evita să producă zgârieturi pe podele. Acest concept de „tocuri interzise” l-a făcut să își dorească să creeze pantofi stiletto, cu tocuri cât mai înalte și care, conform declarațiilor sale, „să arate ca o piesă de bijuterie”.
În 1992, Louboutin și-a deschis propriul business în Paris – un boutique care servea, pe atunci, și drept atelier principal. La scurt timp după, a apărut și prima pereche de pantofi cu talpa roșie, devenită acum semnătură a brandului său, dar născută într-un moment de impulsivitate. Într-o după-amiază oarecare, analizând un prototip care urma a fi lansat pe piață, designerul a considerat că lipsește ceva care să facă perechea respectivă de pantofi să fie memorabilă. Căutând inspirație prin atelier, a observat că una dintre asistentele sale își picta unghiile cu ojă roșie și, în mod spontan, a decis să împrumute lacul de unghii și să vopsească tălpile pantofilor în roșu. Restul… e istorie.
