Alberta Ferretti – Inspirația anilor ’80 în ritm trepidant

Scris de Ruxandra Tudor
Publicat la data de: 03-10-2019

în: Fashion

Dacă pornim de la premiza că pentru toți designerii există o zonă de confort, evident că ne captează atenția fiecare ieșire din spațiul care consacră un stil pentru a-l upgrada fără să își piardă, însă, identitatea.

Colecția toamnă-iarnă 2019 a Albertei Ferretti reușește perfect acest exercițiu creativ: o descoperim într-o formulă nouă, diferită de stilul rochiilor eterice care a consacrat-o. În această colecție, accentul cade, surprinzător și proaspăt, pe piese casual, ușor de inclus într-un styling de zi, cu note geometrice, androgine și jucăușe.

Un stil viu, ancorat în realitate

„Vremurile se schimbă continuu, iar nevoile femeilor se schimbă și ele”, spune Alberta Ferretti, adăugând: „Consider că este datoria unui designer să țină cont de ritmul alert al timpurilor actuale”. Creatoarea a mizat pe o realitate imposibil de contrazis și îndrăznim să spunem că alegerea sa a fost una dintre cele mai curajoase și inspirate. Inclusiv din punct de vedere comercial, întrucât Aeffe a declarat o creștere a vânzărilor, pe 2018, cu 10,9%. Iar această nouă colecție oferă o paletă generoasă de opțiuni vestimentare de zi. Ținuta care a deschis colecția de toamnă-iarnă a adus pe catwalk o atmosferă de iarnă superb exprimată prin paleta cromatică aleasă. Tonuri suprapuse de alb, de la pantalonii din piele cu croi larg până la paltonul cu căptușeală, de asemenea, albă. Suprapunerea surprinzătoare a venit de la haina cu accente sport îmbrăcată peste pulovărul voluminos din mohair. Cizmele și pălăria albe au completat ținuta cu un aer desuet, western, în contrast grațios cu piesele vestimentare extraordinar de feminine. Dacă Alberta Ferretti și-a dorit să exprime un statement nou prin colecție, i-a reușit din plin. „Moda este despre a îndrăzni să îți exprimi personalitatea unică prin curaj și excentricitate”, a spus ea, considerând că „Nimeni nu vrea, până la urmă, să fie invizibil”. Și, dându-i Cezarului ce este al Cezarului, trebuie să recunoaștem că o ținută all white nu va trece niciodată neobservată.

Factorul excentric

Alberta Ferretti a dus notele excentrice într-o zonă stilistică plină de delicatețe întrucât mare parte din farmecul colecției sale de toamnă-iarnă stă în styling-ul inedit al ținutelor, o invitație la creativitate și exprimare asumată. Cu alte cuvinte, dacă luăm piesele per se, descoperim că avem la îndemână haine purtabile și simplu de inclus în ținute de zi cu zi. Desigur, cu amprenta plină de fler tipică creatoarei. Avem pantaloni din denim prespălat cu talie înaltă care ne trimit cu gândul la anii ’80, pantaloni din piele purtați cu pulovere croșetate sau tricotate, costume de inspirație masculină cu linii îmblânzite de un touch feminin, paltoane din piele cu finish metalic sau din piele întoarsă pe care le putem aborda atât în styling-uri office, cât și în momente casual.

Ținute de seară surprinzătoare

Ținutele de seară au fost întotdeauna punctul forte al Albertei Ferretti. Însă rochiile romantice, mătăsoase care au consacrat-o au fost înlocuite de această dată cu bluze inspirate de anii ’80, o reverență de stil pe care o regăsim des în colecție. Bluzele au fost completate cu pantaloni largi, fluizi, în tonuri argintii, lameuri aurii și dantelă. Cu siguranță, această nouă abordare a ținutelor de seară a captat atenția influencerilor care au sorbit din ochi colecția, cu privilegiul de a se afla în primele rânduri. Însă, pe lângă succesul comercial, tragem concluzia că Alberta Ferretti marchează prin colecția sa un nou moment de maturitate creativă și dovedește o înțelegere profundă a senzualității feminine. Apetitul său pentru glamour fashion s-a exprimat magnific în rochia lungă cu corset metalic, demnă de covorul roșu, prezentată de superba Bella Hadid. Nici rochia senzuală, cu un singur umăr, purtată de Vittoria Ceretti nu ne lasă indiferenți. Materialul transparent cu elemente metalice este un amestec amețitor de senzualitate și forță, iar liniile relativ simple, geometrice ale colecției demonstrează încă o dată ceea ce definește ținutele Albertei Ferretti: creațiile geniale nu au nevoie de trucuri de styling pentru a străluci, ele își bazează puterea de comunicare pe forța intrinsecă a fiecărei piese. Indiferent dacă alegi o haină Alberta Ferretti pentru o ocazie specială sau pentru o ținută casual, te vei bucura de o piesă rafinată și excelent executată, capabilă să îți definească stilul personal.