Flying Fox, super-iahtul charter care bate recorduri cu stil

Scris de Ovidiu Posirca
Publicat la data de: 27-09-2019

în: Nautic

Cu un spațiu generos pentru 22 de pasageri și 54 de membri ai echipajului, Flying Fox inspiră putere și determinare prin designul inovator și dimensiunile de construcție, fiind cel mai mare super-iaht de tip charter la nivel global.

Ambarcațiunea face parte din flota Imperial, companie cu sediul în Monaco, specializată pe segmentul super-iahturilor. Construit de către nemții de la Lürssen, vasul este al 14-lea din lume la capitolul dimensiunii interioare, potrivit Superyacht Times.

Flying Fox deține 11 cabine și un apartament privat cu propriul jacuzzi, localizat pe puntea superioară. La bord mai există o serie de apartamente de tip VIP, fiecare cu propria terasă și baie dotată cu finisaje de lux.

Salonul interior este întins pe două etaje și găzduiește zona barului, care a fost proiectată de legendarul designer Mark Berryman. Acesta are propriul studio, din 2007, și a realizat peste 25 de proiecte de iahturi, declarându-se pasionat de designul contemporan cu influențe asiatice. Tot în această zonă a vasului se mai găsește un șemineu, o masă de sufragerie impresionantă și o sală de cinema cu facilități premium.

Espen Øino s-a ocupat de designul exterior, despre care Imperial spune că este „curbat și extraordinar”, incluzând o piscină generoasă de aproape 12 metri lungime, o platformă lată pentru înot, un beach club cu jacuzzi și spații unde se poate face plajă, alături de un salon de înfrumusețare și zonă pentru grătar. Oaspeții vor avea acces și la un Spa cu zonă de masaj, saună și sală de gimnastică. În plus, iahtul deține două helipaduri, în eventualitatea în care invitații vor dori să ajungă la bord pe cale aeriană.

Flying Fox se mândrește, de asemenea, cu un centru profesionist de scufundări și o gamă largă de „jucării” de agrement, printre care patru skijet-uri Sea-Doo, patru seabob-uri, caiace, paddleboard-uri și patru Vespa GTS Super 300, în cazul în care cei prezenți la bord simt nevoia să exploreze vreo insulă aflată în apropiere.

În ciuda impresionantei lungimi de 140 de metri, ambarcațiunea se descurcă foarte bine și la capitolul viteză. Noul super-iaht Imperial este capabil de o viteză maximă de 20 de noduri, în timp ce viteza de croazieră este de 15 noduri.

De-a lungul timpului, Imperial a livrat o serie de ambarcațiuni de lux, precum iahtul EVENT (60 de metri), modelul RoMEA (82 de metri), super-iahtul LILI (55 de metri) sau ELSEA, iahtul de 50 de metri cu un design spectaculos. Recent, producătorul a intermediat vânzarea super-iahtului OKKO, cu un design marcat de linii elegante și masculine, opera faimosului designer Giorgio Vafiadis.