Robert Botezan este un tânăr de 20 de ani, din Sibiu. Este dezinvolt, cu o doză imensă de talent, ajungând până în finala concursului Vocea României şi ocupând un loc pe podium. Având un timbru special şi o prezenţă artistică desăvârșită, ne-a stârnit aprecierea şi curiozitatea, iar spre marea noastră încântare, a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări.
– Ne poți povesti despre începuturile tale în domeniul muzical și cum ai evoluat de atunci?
Începutul meu în domeniul muzical a constat în realizarea faptului că eu nu vreau să fac altceva în această viață decât muzică. Într-o notă mai practică, am început exact așa cum consider că ar trebui să o facă oricine, în orice profesie: prin învățare, adunare de experiență și găsirea unui îndrumător, iar undeva pe parcursul celor șase ani de pregătire pe care i-am acumulat, a apărut în viața mea Mihaela Pitan, care din multe puncte de vedere m-a ajutat să fiu vocea care sunt astăzi și vizavi de care am un respect și o recunoștință grandioase. Evident că drumul nu a fost ușor, nici acum nu este, însă, ca în orice alt caz, începutul este cel mai greu – momentul zero când nu ai habar de absolut nimic în afara visului tău; totuși, prin speranță și încredere, am reușit cumva să depășesc momentele în care plângeam întreg drumul către casă de la sala de repetiții, fiind de foarte multe ori dărâmat de faptul că nu progresam, cel puțin nu în ritmul în care îmi doream, și să ajung astăzi aici la București, știind că munca mea dă roade.
– Din punct de vedere muzical, crezi că melodiile tale au evoluat odată cu tine? Există anumite cântece care reprezintă cel mai bine stilul tău actual?
Muzical, garantat că melodiile pe care le cânt au evoluat direct proporțional cu mine și cu dibăcia pe care am dobândit-o din punct de vedere vocal, întrucât suntem făcuți să țintim tot mai sus. Am avansat în a practica profesia, dar și în viață, pentru că muzica este făcută să vorbească despre experiențele personale, interpretarea suferind automat modificări. Există multe cântece etalon pentru stilul meu, însă, în nebunia și volatilitatea mea artistică, nu aș putea exemplifica printr-unul anume, întrucât mă regăsesc (și oamenii mă regăsesc) în variații între „I’m Not the Only One” de Sam Smith și „Am I the One” de Beth Hart.
– Ce sentimente îți oferă muzica? Te simți diferit sau se schimbă ceva la tine atunci când cânți?
Muzica este 100% cel mai înălțător sentiment care există, este cel mai aproape de iubire. Janis Joplin obișnuia să spună că cel mai iubită și mai fericită se simțea pe scenă, punându-și sufletul la o expoziție, pe o tavă. Când urc pe scenă, am un sentiment de dependență, simt pofta și frica și entuziasmul, fluturi în stomac ca atunci când îți declari dragostea persoanei iubite și nu știi cum va reacționa. După prima piesă s-a creat deja un univers paralel care nu ține cont de nicio rigoare a lumii reale (sau cel puțin acesta e sentimentul). Nu mă schimb atunci când sunt pe scenă, doar îmi expun 100% din personalitate, simțindu-mă liber de convențiile de normalitate ale societății în care trăim. După cum spunea Beth Hart la un concert, „asta este una dintre puținele circumstanțe în care e OK să fii total nebun, pentru că it’s entertaining”.
– Povestește-ne despre experiența ta la Vocea României. Ce lucruri ai învățat și ce obstacole ai întâmpinat?
Despre Vocea României pot spune că am învățat o grămadă de lucruri, atât de la Tudor Chirilă, cât și de la restul echipei sale; special thanks to Carina Sava, Gabriela Duțescu și Irina Baianț, care au contribuit trup și suflet la parcursul meu în concurs și cărora le sărut mâna. Am învățat de la tehnică vocală la principii de marketing și, mai important decât orice, am învățat să funcționez într-un sistem clar definit, într-un ambient total profesionist, cu un scop serios. Am învățat multe, inclusiv de la ceilalți concurenți. Am învățat tact, diplomație, sinceritate exprimată productiv. Am învățat că aparențele înșală, am învățat că nu toți soliștii au ca scop suprem arta – și este perfect normal și deloc de condamnat – și am învățat de ce succesul nu trebuie lăsat să te schimbe. Am învățat că merit încrederea pe care Tudor Chirilă a avut-o în mine la fiecare rundă la care m-a salvat de la eliminare și am învățat că acea încredere o poți obține numai prin dedicare și muncă. Cred că cel mai greu obstacol de trecut a fost să-mi pun încrederea în mâinile antrenorului meu, nu pentru că nu aveam încredere în el, dar pentru că am considerat până la un punct că trebuie să fiu eu cel care se zbate și, implicit, eu cel care ia deciziile muzicale (referitor la alegerea pieselor din cadrul concursului), însă a fost cu happy ending toată treaba asta, întrucât am înțeles amândoi cum trebuie să lucrăm împreună. Consider că am creat momente frumoase, de care sper că Tudor este la fel de mândru ca mine.
– Ce impact a avut acest show asupra carierei tale muzicale?
Acest show nu a avut un impact asupra carierei mele muzicale din punctul de vedere al faptului că nu aveam una până în acel punct, însă, într-adevăr, participarea la aceste show-uri chiar are puterea de a deschide uși – cum a fost și cazul meu. După Vocea României mă mândresc cu statutul de artist semnat la Universal Music România și GreenEye Music, având parte de o echipă extraordinară!
– Pe cine apreciezi din industria muzicală românească și, eventual, cu cine ți-ai dori un duet?
Fără nicio urmă de dubiu o apreciez enorm pe Delia, sunt fanul ei, și referitor la dorința unui duet, aceasta există fără îndoială. În altă ordine de idei, un artist din industrie care face ceva foarte frumos, dar underrated din punctul meu de vedere, este Jean Gavril, un om care a ales să rămână true în orice circumstanță muzicală cu orice a scos, iar eu admir asta! Și cu el îmi doresc cel puțin un duet.
– Ce îți dorești pe viitor, din punct de vedere profesional?
Pentru viitorul meu profesional îmi doresc, în primul rând, să umplu Hard Rock Café cu un concert cum știu sigur că pot! Îmi doresc și piese proprii, momentan fiind în plin proces de adunare de inspirație și de forțe pentru a face posibil acest lucru, însă sufăr de blocajul scriitorului. În orice caz, am aspirații foarte mari și standarde foarte înalte, am concepte originale și un stil cel puțin atipic, în care vreau să le pun în aplicare. Iar, așa, de încheiere, „cu răbdarea, treci și marea”.
Interviu realizat de: Ozana Mazilu
