Miele

Svetà Marlier – Lecțiile dincolo de zâmbete

Scris de Diana Șerpoianu
Publicat la data de: 21-08-2019

în: Art & Design

Dacă expresivitatea unui chip devine un caleidoscop ce reflectă o infinitate de povești, într-o superbă infuzie hiperrealistă în pictura figurativă, Svetà Marlier reușește armonia între semeni evidențiindu-i drept mesageri ai pildelor istoriei artei. Consacrându-și întreaga operă crezului unui ecou al conștiinței, Svetà propune o genială înzestrare metafizică a ludicului în profunda convingere că nu există mesaj mai persuasiv decât o emoție pozitivă.  

O parte importantă a operei dumneavoastră este concentrată asupra reprezentărilor ilustrate de adunările de personaje. Care este profilul persoanelor ce ajung să vă vorbească și cum vă construiți sinergia între ele pentru a crea apoi un mesaj?
Lucrările mele sunt compuse oarecum asemenea unui puzzle, iar pentru ca tocmai compoziția de ansamblu să funcționeze, persoanele care mă inspiră sunt în același timp cei ce trec pe lângă noi zi de zi, dar totodată figuri ce ies din cotidian, fie ele femei, bărbați, copii. Nu lucrez în mod special cu modele. Ador să compun scene de viață și mai ales să improvizez, transformând realul pentru a crea emoții.  

Vă aflați printre puținii artiști care onorează hiperrealismul ce nu se concentrează exclusiv spre o înaltă stăpânire a tehnicii, dar spre un echilibru cu profunzimea temei sau chiar și la nivelul acurateței în reprezentare. Când anume a fost deviată ambiția de a ajunge la o precizie fotografică spre o dimensiune statică? Totodată, care au fost motivațiile de a introduce această componentă narativă și a-i atribui aceeași importanță în cadrul operei dumneavoastră?
Asemeni unui desen animat, ador să dau viață personajelor mele prin scenografia pe care o realizez, astfel încât o imagine realistică să dea forță mesajului meu de artist.  

Lucrările dumneavoastră acoperă o replică în caleidoscop a influențelor din istoria artei, decodificându-le moștenirea pentru a descrie probleme actuale precum criza migrației. De ce această abordare de interpretare a trecutului pentru o viziune mai clară asupra viitorului?
Cu greu pot distinge o referință mai elocventă, prin perenitatea înțelepciunii sale, decât istoria artei pentru a descrie evoluția culturii noastre, pentru a ne împinge spre noi întrebări și pentru a reflecta împreună asupra vieții noastre, spre valori, spre a găsi un sens, dar și spre soluții.  

Sunteți singura femeie din cei opt artiști selectați de parohia Saint Pierre d’Arène pentru a realiza unicul tribut permanent agreat de municipalitatea Nisei în memoria victimelor atentatului din 14 iulie 2016. Cum ați primit această invitație și cum ați ilustrat tema speranței?
Prin durerea ce a rămas vie pentru orașul nostru, am privit drept copleșitoare o lucrare închinată victimelor, pentru că și în fața temei propuse, mai precis speranța în spiritul căreia viața trebuie să continue după momentul 14 iulie 2016, nu reușeam să mă îndepărtez de sentimentele care merită captate într-un asemenea omagiu. O nesperată inspirație a venit natural, dintr-o conversație cu părintele Yves Marie, care mi-a propus drept temă de reflecție o antiteză a operei lui Camille Saint-Saëns, „Danse Macabre”. Desigur, dansul ar fi practic cea mai firească expresie a năzuinței mele în perfecta comuniune între semeni, de altfel, cea mai puternică dorință pe care o pot nutri pentru orașul nostru.  

Povestiți-ne câte ceva și despre aventura abstractă ce poate fi reperată în opera dumneavoastră prin seriile „Cubul Rubik”.
Pentru mine, aceste lucrări au început ca un exercițiu ce ascundea un omagiu personal adus lui Kazimir Malevich, prin infinitatea de opere care pot fi detectate – altele noi, unice – la fiecare privire îndreptată spre al său „Pătrat Negru”. Geniala iridescență cu care sunt înnobilate tonurile – voit – de negru profund m-a inspirat spre permutările cromatice care au compus această serie.  

Opera dumneavoastră intrigă printr-o anumită dualitate în care hiperrealismul este utilizat pentru a descrie concretul, în timp ce alte tehnici explorează tematicile abstracte precum portretele de femei cu bebeluș sau pe cal într-un cadru fantezist. Ce a inspirat acest contrast?
Această confruntare este pur și simplu o încercare de a ilustra viața actuală, contrastul din cadrul societății în care trăim. Ca punct de reflecție, mi-ar plăcea ca din lucrările mele să transpară frustrările realității noastre.  

Unul dintre cele mai recente proiecte v-a regăsit printre cei 13 laureați ai concursului organizat de municipalitatea din Nisa pentru a descrie prestigiosul Festival Internațional de Jazz prin virtuozitatea și creativitatea proprie. Cum vedeți cheia de a traduce spiritul unor evenimente într-o lucrare și cum ați primit provocarea de a vă introduce penelul în energia artelor comerciale? 
„Girls in Jazz” se dorește a fi o reverență în fața talentelor feminine, oferindu-le locul veritabil în muzică și în acest gen, în particular. Alegerea cromatică a nonculorilor evocă melanjul culturilor afro-americane, în timp ce copiii vin ca mesageri ai viitorului.  

Cum ați reprezenta esența luxului într-o lucrare și ce coordonate ați aborda? Atributele fizice și cele intangibile sau, din prisma percepției întâlnite, reveria inspirată, scepticismul ori variile sacrificii alese în numele său?
Pentru mine, luxul depinde atât de scara de valori, cât și de persoană. Născută fiind în Rusia sovietică în anul 1975, am crescut într-o societate în care nu exista vreo accepțiune a termenului de lux, un regal ce îmbogățea spiritul și oferea o altă calitate a vieții venind din încurajarea unei culturi a savurării unei piese de teatru, spre exemplu. O ironie ce avea să mi se arate mult mai târziu, odată cu venirea în Franța, va fi însăși relativitatea percepției luxului, odată confruntată cu prețurile caviarului negru, care în anii copilăriei mele era o banalitate.Dacă e, totuși, să mă gândesc la lux, o referință în pasiunea mea pentru ceasuri ar fi creațiile lui Richard Mille.

The Grand Avenue - The home of Exclusive Brands