Summer Well sărbătorește 15 ani de festival

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 03-08-2026

în: News

Summer Well

Anul acesta, Summer Well împlinește 15 ani de când a transformat muzica într-un univers cultural. Astfel, în perioada 7-9 august, Domeniul Știrbey din Buftea devine din nou una dintre cele mai importante destinații culturale ale verii, reunind muzică, artă, design, gastronomie și experiențe care au transformat festivalul într-un reper al scenei contemporane din România.

Ediția de anul acesta reunește peste 20 de artiști și trei scene, fiecare cu propria identitate. De exemplu, Orange Main Stage aduce numele care definesc ediția aniversară. De la intensitatea inconfundabilă a lui Nick Cave & The Bad Seeds la energia explozivă a Palaye Royale, sensibilitatea lui Charlotte Cardin și vibe-ul cinematic al lui Two Feet, scena principală propune un line-up construit pentru momente care rămân cu tine mult după ultimul encore. Lor li se alătură și nume precum DE’WAYNE, Noga Erez sau Jalen Ngonda, trei dintre cele mai interesante voci ale muzicii contemporane, acoperind o paletă largă de genuri muzicale.

Sunset Stage by ING x VISA este spațiul dedicat celor care urmăresc scena muzicală înainte ca aceasta să ajungă în mainstream. Indie, electronic, alternative și proiecte experimentale coexistă într-un line-up care pune reflectorul pe noua generație de artiști și pe direcțiile în care se îndreaptă muzica internațională. Pe această scenă va urca și 2hollis, fenomenul alternativ al noii generații, dar și proiecte muzicale precum ZEP, Chalk sau duo-ul napolitan Nu Genea.

Electro Punk Club revine pentru al doilea an și continuă să fie una dintre cele mai spectaculoase experiențe ale festivalului. Creat împreună cu colectivul Space Objekt, spațiul funcționează ca un club imersiv inspirat de estetica underground a Los Angeles-ului anilor ’70. Fațade neon, instalații vizuale, electronică, punk și o energie care transformă fiecare noapte într-un performance colectiv, cu referințe la locuri legendare precum Madam Wong’s și Hong Kong Cafe. Aici îi veți găsi pe britanicii The Molotovs, punkistele coreene Sailor Honeymoon, precum și reprezentanți ai scenei alternative locale, Getchoo și Armand Popa.

Dincolo de concerte, pe parcursul festivalului vor avea loc activări de brand care se transformă în spații culturale și sociale, dar și petreceri curatoriate special pentru ediția aniversară, precum seria de afterparty-uri găzduite de glo™.

Muzică, instalații vizuale, performance-uri și intervenții artistice creează în fiecare seară un nou context de întâlnire și explorare, într-un playground urban în care granițele dintre club, galerie și festival devin tot mai greu de definit.

Festivalul are loc între 7 și 9 august, pe Domeniul Știrbey din Buftea. Abonamentele sunt disponibile pe site-ul oficial summerwell.ro, la prețul de 513 lei plus taxe, iar biletele de o zi costă 351 de lei plus taxe pentru vineri și sâmbătă, respectiv 426 de lei plus taxe pentru ziua de duminică.

Programul complet și detaliile logistice sunt disponibile pe site-ul oficial www.summerwell.ro și pe pagina de Instagram a festivalului @summerwellfest.


Secret Link