Palazzo Fortuny – Un altfel de incubator pentru magia luminii
Un aport de 22 de invenţii pentru sisteme de iluminat şi procese tehnologice de vopsire a materialelor rămâne elocvent pentru moștenirea cu care Mariano Fortuny onorează arta, cât şi știinţa, prin manifestul geniului în pictură, fotografie, scenografie şi modă. Cel mai enigmatic artist elogiat în amintirea epocii timpurii a haute couture-ului poate fi cunoscut într-o simplă vizită în atelierul ce arată noblețea unui spirit polivalent.
La 15 ani de la dispariția pictorului catalan Marià Fortuny i Marsal, în 1889, văduva sa, Doña Cecilia, va părăsi Roma pentru Veneția. Alături îi va sta unicul lor fiu, Mariano, care va dărui posterității un real fenomen prin alchimia luminii într-o uluitoare paletă de arte.
Prodigioasa sa activitate are ca nucleu o formație în arte şi în chimia şi fizica aplicate în vopseluri, studiile purtându-l pe Mariano în Franţa şi apoi în Germania, ţară ce i-a devenit cămin temporar după moartea tatălui său. În 1912, își instalează laboratorul în Palazzo Pesaro degli Orfei, atracția luminii difuze călăuzindu-i opera, iar devotamentul în fața studiului inspirând o cronică în fotografie de la 1850 până la al Doilea Război Mondial, colecție întregită inclusiv prin preluarea de lucrări de la Musei Civici di Venezia.
Cu ajutorul soţiei sale, Henriette Negrin, o maestră a ţesăturilor, Mariano Fortuny va redefini imprimarea textilelor, în mânuirea unor tehnici precum perierea şi decolorarea obținând iluzia dinamismului şi chiar a modificării consistenţei prin umbrele induse de tonuri.
Dansul hipnotic al muzei sale, legendara balerină Isadora Duncan, evidențiază cele mai celebre piese ale creatorului: rochia Delphos, patentată în 1909, şi eşarfa Knossos – ambele expresii ale fascinației pentru tezaurul antic elen.
Luminozitatea ţesăturilor primea un alt impuls prin combinarea pulberii de metal cu diferiţi pigmenţi sau încrustarea cristalului de Murano, proceduri care modificau atât densitatea, cât şi fluiditatea piesei, după cum rochia Delphos o demonstrează, volatilitatea materialelor fiind domolită de inserţia sticlei veneţiene în fibre.
Preocupat de studiul antropologiei, al istoriei şi al artei, Fortuny va găsi un izvor de inspiraţie în folclorul diferitelor popoare, cercetând meşteşuguri precum metodele japoneze de imprimare a materialelor și introducând în vestimentaţia occidentală piese precum kimono-ul, bournous-ul nord-african, djellaba sau sari-ul.
Rezonând cu Orientalismul în varii arte vizuale, Mariano Fortuny – care s-a recomandat dintotdeauna ca pictor, asemenea tatălui său – a respins couture-ul, preferând realizarea costumelor de teatru.
După moartea sa, în 1949, curator rămâne Elsie McNeill Lee, soția Contelui Alvise Gozzi, esteta care cu două decenii în urmă familiarizase piața americană cu arta lui Fortuny.
Donat municipalității de către Henriette Negrin, în 1956, atelierul din San Marco devine Museo Fortuny, îngrijind astăzi o colecție de 150 de picturi, fotografii și instalații de iluminat. Deschis doar pentru expoziții temporare, edificiul gotic onorează experimentele artistului prin fabrica Giudecca și angajamentul creației materialelor în tehnicile speciale Fortuny.
