Două dintre cele mai cunoscute nume ale designului italian, KIKO MILANO și Just Cavalli, își reunesc pentru prima dată universurile creative într-o colaborare care aduce împreună frumusețea, moda și spiritul îndrăzneț al verii. Noua colecție este creată în ediție limitată și este inspirată de estetica animal print, de culorile vibrante și de stilul inconfundabil care definește ambele branduri.
Acesta este primul parteneriat global dintre KIKO MILANO și Just Cavalli și propune o interpretare contemporană a machiajului, în care produsele de beauty devin o extensie a stilului personal. Colecția este construită în jurul ideii de exprimare liberă, cu formule noi și ambalaje inspirate de codurile vizuale ale casei de modă italiene.

Portofoliul reunește 18 produse dedicate machiajului tenului, ochilor și buzelor, reinterpretând unele dintre cele mai apreciate produse emblematice KIKO MILANO. Printre piesele-cheie se numără Wild Beats Solid Lip Oil, un ulei de buze cu textură transformabilă, Glow Fusion Blush, îmbogățit cu acid hialuronic și ulei de jojoba, Extreme Fierce Long Lasting Eyeshadow, cu rezistență de până la 12 ore, No Fear To Dare Eye Marker, conceput pentru machiaje grafice, Party Glam Lumi Bronzer și noile ediții ale produselor-cult 3D Hydra Lip Gloss și Maxi Mod Mascara.
Pe lângă formulele performante, colaborarea pune accent pe identitatea vizuală și pe influența modei asupra industriei de beauty. Estetica Just Cavalli, care este cunoscută pentru imprimeurile îndrăznețe și spiritul său nonconformist, este reinterpretată într-o colecție care încurajează creativitatea și exprimarea individuală.
Colecția Just Cavalli x KIKO MILANO este disponibilă în magazinele KIKO MILANO din România și online. Până pe 11 august, produsele pot fi achiziționate cu o reducere de 40% în toate cele opt magazine ale brandului din țară.