Un iaht motorizat ce nu pare să fie făcut în joacă sau pentru joacă, impunând o atitudine asumată și îndrăzneață. Urmărind această idee, Mercedes nu a făcut încă public prețul, dar dacă v-ați gândit să întrebați cât costă, cel mai probabil nu vi-l puteți permite.
Din toate punctele de vedere, Mercedes S-Class Convertible este cabrio-ul perfect pentru o incursiune pe coasta oceanului. Este frumos, puternic, iar aerodinamica nu permite vântului să strice coafurile pasagerilor. Singura problemă este că nu plutește… Așa că cei cu o chemare nautică aparte nu se pot bucura de nivelul sublim de opulență al clasei S când ajung în port.
Pentru a rectifica această problemă, Mercedes-Benz Style a făcut echipă cu Silver Arrow Marine pentru a crea Arrow 460 – Granturismo. Prezentat pentru prima oară in 2012, Granturismo a atins apele mării în Coasta de Azur pentru prima oară în Aprilie, anul curent.
Arrow 460 măsoară 14 metri (46 picioare) lungime și este proiectat astfel încât experiența maritimă să fie apropiată ca și confort de cea a hotelului din care ați plecat. Reprezentanții Mercedes susțin ca barca combină cea mai bună croazieră open-top cu intimitatea unui yacht acoperit, prin sistemul de parbrize și geamuri, capabil de a fi reglat astfel încât să ofere sentimentul unui joy-ride în aer liber, dar protejat complet de vânt și stropi.
Nu mai trebuie specificat, dar o facem oricum: pachetul de echipare standard include aer condiționat și sistem audio hi-fi, iar spre deosebire de alte vehicule care poartă emblema în 3 colțuri, barca este echipată cu mese și paturi extensibile, dar și o baie luxoasă și un dressing.
Nu vă gândiți la o pivniță în adevăratul sens al cuvântului, dar iahtul are o mini-cramă de vinuri și un aparat de facut gheață în dotare, ceea ce o face perfectă pentru un get-together cu câțiva prieteni. Podeaua este realizată din lemn de Eucalipt, iar pereții sunt finisați tot intr-un lemn unduit în așa fel încât să ofere iluzia unui ambiant fluid și unic.
La exterior, barca a fost realizată ca să aducă estetic cu design-ul automobilelor nemțești, cu precădere un model de referință îl oferă Clasa S, mai sus-numită. Designerii au muncit enorm pentru a face din fiecare detaliu o parte integrată în ansamblul final, și a rezultat în ceva de-a dreptul minunat.
Iahtul este propulsat de două motoare diesel Yanmar 6LY3-ETP, care împreună dezvoltă un total de 960 cai putere. Sufiecient pentru o viteza de aproape 40 de noduri (74 km/h), deși se recomandă o viteză maximă de 28-30 de noduri (52-56 km/h) în ape liniștite. Se poate acoperi o distanță considerabilă cu viteza aceasta, rezervorul de motorină fiind destul de încăpător – 1200 litri.