Pictorul Liviu Mihai: „Figura feminină s-a găsit mereu între subiectele mele preferate”

Scris de Luxury
Publicat la data de: 09-04-2020

în: Art & Design
Liviu Mihai

Liviu Mihai vrea să revină în acest an la bază și la tema omului, însă lucrează în paralel la picturi inspirate din teme sociale, politice și istorice. Figura feminină rămâne un punct central în creațiile sale, la fel și propria interpretare a timpului când lucrează la o pictură. Într-un interviu acordat LUXURY Magazine, Mihai vorbește despre evoluția sa artistică, provocările din piața locală de artă și expozițiile pe care le pregătește pentru 2020.

Ce te inspiră în acest moment și ce picturi ai în lucru sau plănuiești să începi în perioada următoare?
Aș recunoaște mai întâi că am început anul într-un ușor pas de melc, deși unul dintre proiectele la care lucrez acum îl aveam în minte încă de acum câteva luni. Momentan, însă, am intrat în ritmul de lucru care îmi place și merg la atelier zilnic, iar proiectul la care lucrez are o conotație social-politică și istorică chiar. Se referă mai exact la perioada noastră socialist-comunistă, iar tema este sexualitatea și erotismul din acea perioadă în raport cu realitatea prezentă. Eu n-am prins decât zece ani din acea perioadă, am înțeles și conștientizat însemnătatea și realitatea socială de atunci mult mai târziu, când am crescut și am devenit adult.

cof

Fiind unul dintre artiștii care s-au dezvoltat și au creat în democrația de după ’89, abordez acest subiect într-un mod ironic mai degrabă, pentru că am totală libertate să fac asta acum, dar raportându-mă la anii din comunism. În același timp, pentru mine are și o valoare a memoriei pentru că sunt lucruri care trebuie reamintite pentru generațiile care vin, și în niciun caz ascunse.

De fapt, subiectul sexualitate și erotism despre care vorbesc nu avea nicio reprezentare în acea perioadă, nu era prezent nici în arta plastică, nici în cea cinematografică, circula doar în anumite cercuri restrânse ale nomenclaturii sub diverse forme. Această temă era interzisă ca abordare. Într-un fel mă răzbun pe sistemul opresiv de atunci punând tema într-un context actual și făcând exact ce n-aș fi avut voie să fac atunci.

Un alt proiect la care voi lucra în paralel e o revenire la tema OM, dar cu o reprezentare imagistică mai figurativă. Dacă în ultimul timp am colindat pe un teren pseudo-abstract, vreau cu această temă „cuminte” și ușor nostalgică să mă întorc un pic la baze și la un fel de reconștientizare a unei realități simple, dar profunde din jurul meu. La această temă am ajuns ușor din întâmplare, am pictat o scenă inspirată dintr-o fotografie cu mama dormind. O scenă simplă pe care poate n-aș fi abordat-o acum un an, însă am descoperit în acea simplitate o liniște foarte umană, aproape metafizică. Astfel m-am decis să extind această pictură într-un proiect mai amplu.

Care este motivația ta înainte să începi lucrul la o pictură?
Cred că motivația vine exact dintr-o anume excitare creativă pe care ți-o dă imaginea mentală a următoarei lucrări, pentru că eu, de exemplu, înainte de orice lucrare pe care vreau să o încep am deja o proiecție imagistică a ei, o văd înainte să existe. Dar cea mai importantă motivație este însuși faptul că mă definesc exact prin genul acesta de creație. Ajungi să te identifici foarte mult cu acțiunea asta, astfel devine o parte din identitatea ta.

Cum percepi timpul în artă și ce înseamnă acest lucru pentru procesul tău creativ?
Aș putea spune că în timpul creației noțiunea de timp nu mai există. Acest proces are capacitatea de a te scoate din rațiunea timp și te bagă într-un prezent foarte intens, e aproape ca o meditație, de multe ori. Pentru mine nu este relevant timpul în creație, dar are valoare în agenda mea, mai degrabă – și, da, e nevoie de timp ca să dezvolt ce mi-am pus în minte și în plan. Am urât întotdeauna să fiu presat de timp și nu funcționez prea bine în astfel de condiții, îmi place să am timpul și ritmul trasat de mine. Cine își dictează timpul este un om liber.

Cum a evoluat stilul tău dacă faci o comparație cu primele tale picturi?
Procesul de transformare și evoluție al unui artist în general se poate întinde pe decenii chiar. În perioada liceului și a facultății aveam căutări de învățăcel și eram foarte dedicat, știind de la profesori că trebuie să lucrez mult. Era o perioadă de acumulat cunoștințe și de formare a bazelor, o muncă cantitativă, aș spune. După absolvirea facultății și după ce am văzut mai mult și am experimentat mai mult vizualul, am început să-mi pun probleme de ordin ideologic și conceptual și să privesc realitatea din alte unghiuri. Evoluția și transformarea unui artist are loc, aș spune, odată cu persoana însăși și cu ceea ce îi aduce viața. Influența pe care o au alți artiști consacrați sau nu asupra ta este iarăși unul dintre factorii participanți la transformarea propriei viziuni creative. Până la urmă cu toții s-au urcat pe umerii celor de dinaintea lor și și-au desfăcut propriile aripi.

Sunt anumite părți din societate care te hrănesc cu idei de creație?
Sigur că da! Cred că toți artiștii din ziua de azi și de dinainte și-au hrănit creația proprie din cultura în care s-au format. Când spun cultură, mă refer la toate palierele unei societăți: istorice, religioase, sociale, urbane tehnologice, spirituale etc. Pe mine încă mă interesează omul în raport cu societatea și tot ce înseamnă ea din punct de vedere istoric, politic și actual. Viața mea personală e un alt mediu din care îmi aleg anumite teme și idei.

cof

Sunt anumite motive care predomină în picturile tale? Ce registru cromatic preferi?
Printre anumite teme de factură politică, religioasă, istorică sau fantastică se află un personaj care s-a regăsit mereu între subiectele mele preferate, și anume figura feminină. De-a lungul istoriei artei se pare că acest personaj este omniprezent în diverse moduri de reprezentare în toate mediile de artă. Este subiectul la care nu se poate renunța.

cof

Dacă e să vorbim despre culoare, aș spune că în ultimii ani am fost destul de grizat în abordare, dar în ultima expoziție am experimentat o cromatică mai îndrăzneață, mai bogată.

Cum arată anul acesta pentru pictorul Liviu Mihai?
Vreau să duc la bun sfârșit cele două proiecte la care lucrez și să le închei cu o expoziție sau chiar două. O expoziție o să aibă sigur loc la toamnă.

Din perspectiva ta, care este principala provocare a pieței de artă din România?
Dacă vorbim despre piață, aducem în discuție banii și cred că cea mai mare provocare a pieței de artă din România este să reușească să atragă mai mulți investitori și iubitori de artă care să facă achiziții, să reușească să cultive în noile generații pofta de artă și cultură, să reușească să creeze colecționari de artă contemporană și să-i convingă pe cei care cumpără doar artă veche și modernă, pentru că și arta veche pe care o cumpărau ei a fost odată tot artă contemporană. Dar, într-o țară în care bugetul culturii este lăsat mereu la coadă, rezultatele vor fi pe măsură.

Ce înseamnă pentru viața unui pictor expunerea într-o galerie din România sau din străinătate?
În primul rând, expunerea propriei creații este foarte importantă. Până la urmă, arta trăiește prin ochii privitorului. O artă privată de public e o artă moartă. Artistul nu creează doar pentru el – el creează, e adevărat, dintr-o chemare și o necesitate lăuntrică, dar oferă această creație publicului, societății.

Societatea îl creează pe artist ca pe niște ochi care se uită la ea însăși prin creația artistului. Când vine vorba de galerii, lucrurile se complică și se nuanțează foarte mult. Ca să expui într-o galerie din România sau din afara țării, în primul rând trebuie să ai afinități stilistice cu profilul galeriei, ca să poți fi acceptat în „barca” lor. La momentul actual, galeriile fac jocurile în piața de artă și ele decid ce expun și ce fel de artă promovează.

În România au apărut foarte multe galerii în ultimii ani, se expune mult, iar asta e bine, însă piața de artă e restrânsă față de ce se întâmplă în străinătate, unde activitatea galeriilor e la fel de mare, dar condițiile pieței de artă și puterea de achiziție sunt pe măsură. România, din păcate, nu are puterea de a valida valori culturale la un nivel internațional și nici nu e greu de înțeles de ce. Până la urmă, cele mai mari bătălii care aduc gloria se dau departe de casă, nu?…

The Grand Avenue - The home of Exclusive Brands