
După aproape treizeci de ani la cârma propriei case de modă, Donatella Versace se retrage din rolul său de director de creație. Acest job va fi preluat de către designerul Dario Vitale. Este pentru prima dată în istoria de 47 de ani a brandului când în fruntea companiei nu se va afla cineva din familia Versace.
Donatella a devenit director de creație pentru Versace în 1997, după ce fratele său, Gianni, fondatorul casei de modă, a fost asasinat. Odată cu numirea lui Vitali, Donatella nu va părăsi de tot brandul, ci își va schimba titulatura și rolul, devenind chief brand ambassador.
„Susținerea noii generații de designeri a fost mereu un lucru foarte important pentru mine”, a declarat Donatella Versace. „Sunt încântată că Dario Vitale ni se va alătura și sunt entuziasmată să văd Versace prin ochii lui. Vreau să mulțumesc echipei noastre incredibile de design și tuturor angajaților alături de care am avut privilegiul să lucrez pe durata ultimilor treizeci de ani. Este cea mai mare onoare a vieții mele să pot să duc mai departe moștenirea lăsată în urmă de fratele meu, Gianni. El a fost adevăratul geniu, și pot numai să sper că am ceva din spiritul și tenacitatea lui. În noul meu rol de chief brand ambassador, voi rămâne cel mai mare suporter al casei. Versace este în ADN-ul meu și mereu în inima mea”.

„Mă simt cu adevărat onorat să mă alătur casei Versace ca Chief Creative Officer și să devin parte din acest brand special creat de Gianni și Donatella”, a spus Dario Vitale. „Casa Versace are o moștenire puternică, ce se întinde pe mai multe decenii, și care a modelat industria modei. Vreau să îmi exprim recunoștința față de Donatella pentru încrederea pe care mi-a acordat-o și pentru dedicarea extraordinară, care a făcut din brandul Versace ceea ce este astăzi. Este un privilegiu să pot contribui la creșterea Versace și la impactul său global prin viziunea, experiența și dedicarea mea”.
Vitale a absolvit celebrul Istituto Marangoni în 2006, apoi a lucrat alături de brandul italian Dsquared2 și ulterior alături de Bottega Veneta, unde a fost mentorat de Tomas Maier. În 2010, a fost angajat la Miu Miu, unde a evoluat în carieră, ajungând să ocupe postul de director de design al liniei de ready-to-wear.